De-a lungul

Nichita Stănescu spunea că "singurele lucruri reale, singu­rele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai puţin de ură, întrucâtva de patemi, dar... de dragoste mai ales".

Nicu Alifantis şi-a trăit viaţa de-a lungul, nu de-a latul. Altfel ar fi fost mult prea ocupat – vorba colegului său Vali Şerban. S-a lăsat dirijat de lu­crurile simple de care amintea şi Nichita şi, de aceea, a avut timp să înfăptuiască sentimente sonore pentru public. Sentimentele sunt multe şi bine puse la păstrare pe diferite albume care, în cele din urmă, îl determină pe Nicu Alifantis să-şi depăşească propria condiţie de muritor. "Este un personaj într-o permanentă căutare a unei modalităţi care să exprime momentul pe care îl trăieşte, reuşind să treacă dincolo de timp – depune mărturie prietenul său Aurel Mitran.

A făcut atâtea lucruri într-o viaţă de om, încât mi-e greu să spun ce n-a făcut! Este un tip istovitor care a dărâmat mulţi munţi şi care va mai dărâma"... "De aceea, pentru mine muntele – munte se zice./ De aceea, pentru mine iarba – iarba se spune./ De aceea, pentru mine izvorul izvorăşte./ De aceea, pentru mine viaţa se trăieşte" – ne deschidea ochii Nichita. Ce a lăsat Nicu Alifantis în afară? Multe! De aceea, pentru mine Alifantis – Alifantis se spune.