Cel mai important premiu

A venit momentul în care m-am simţit suficient de matură artistic, încât să încerc să mă pregătesc pentru Cerbul de Aur.

Festivalul acesta avea, aşa, un fel de parfum de poveste. Pentru mine era un simbol al pragului spre "profesionalism". Era un test la care trebuia să mă supun, fie şi pentru că, de ani de zile, îl urmăream împreună cu părinţii mei, făceam "pronosticuri", dădeam note şi mai ales... visam. Visam că voi putea, cândva, să ajung acolo. M-am pregătit cam cum mă pregăteam când mergeam la concursurile de pian şi nu aveam voie să îmi mai folosesc mâinile decât pentru a studia. Nici măcar ordine prin casă nu aveam voie să fac. Mi-am amânat toate spectacolele din perioada aceea şi studiam câte trei ore pe zi. Mi-amintesc că fiecare notă din partitura de voce sau de pian pe care o aveam de interpretat o studiasem de sute de ori. Pentru că mereu mi-a fost teamă de neprevăzut şi îmi doream să fiu pregătită pentru orice.

NEPREVĂZUTUL S-A ÎNTĂMPLAT. Trebuia să cânt două piese. Le gândisem în aşa fel încât amândouă să fie subliniate de partitura de pian. Prima piesă şi o bună parte din a doua erau doar pian şi voce. Am intrat pe scenă aproape cu ochii închişi, recapitulându-mi ce pregătisem. Mi-era puţin teamă, aveam multe emoţii. M-am aşezat pe scaun. Cu hotărâre şi cu cât mai mult "feeling" am luat primele acorduri... şi nimic! Pianul nu mergea... Şi neprevăzutul s-a întâmplat!!! Pianul, cel mai bun prieten al meu, cedase. Am simţit cum mă podideşte plânsul. Nu ştiam ce să mai fac, nu-mi venea să cred că mi s-a întâmplat asta, chiar în ziua concursului! Şi, cu o ultimă "suflare" mi-am încercat norocul – "poate totuşi au uitat să-i dea drumul, poate nu se stricase...". Slavă Domnului, aşa a fost. Bine că mi-am amintit la timp că există şi un buton de start. Şi m-am ales cu un început "emoţionat" atât cât să dea bine la "interpretare". Şi am reuşit! Am câştigat cel mai important premiu din viaţa mea.


PASIUNI. În timpul liber, Paula se plimbă cu bicicleta, uneori zboară sau face... scufundări, nu înainte de a se lăsa cuprinsă de entuziasm


BUCURIE LUATĂ. Un alt lucru pe care mi-l amintesc de la Braşov a fost faptul că, în ziua Galei, când toată lumea îşi fremăta mâinile de emoţie şi stres, m-am întâlnit cu un ziarist pentru a-i spune câteva cuvinte despre competiţie. Ne-am aşezat la masă şi, cu o atitudine lejeră şi plină de încredere îmi spune: "Uite ce e: Noi o să facem acum intreviul ăsta pretinzând că tu nu ştii că ai luat Cerbul". Mi s-a oprit inima în loc! Îmi doream atât de mult acest premiu, dar nu îndrăznisem să sper. Şi totuşi visasem cu ochii deschişi, dar nu aş fi vrut să aflu, nu încă. Am început să plâng. De fericire, evident, şi poate şi pentru că mi-aş fi dorit să aud asta atunci, seara, când stăteam singură cu gândurile şi cu rugăciunile mele, în primul rând din faţa scenei. Seara premierei a fost incredibilă: Scorpions, una dintre formaţiile mele preferate de când eram copil, era invitată la Braşov să încheie Cerbul de Aur cu un recital. Ei bine, m-au invitat pe scenă şi mi-au dedicat cea mai frumoasă piesă a lor – "Still loving you". Atunci am plâns, jur! Era incredibil! Şi apoi a început corespondenţa! Şi acum cei de la Phoenix au mailurile în care managerul trupei îmi propunea să fac un duet cu ei. Noi i-am crezut, dar a trecut mult de atunci.

"PERSONAJ DE POVESTE". Anul 2002 mi-a adus o experienţă foarte interesantă: am fost "personaj de poveste". O poveste despre cum să faci un hit undeva, în lume. Tony Hawks, producător, compozitor, regizor şi scriitor şi-a propus să facă un documentar pe canalul Discovery în care să expună publicului reţeta succesului unui cântec. Şi m-a ales pe mine ca "subiect" de studiu în România, am înregistrat o piesă, compoziţia lui, la un studio din Londra pe care am început s-o promovăm. Toată povestea a luat amploare şi am ajuns să cântăm această piesă în direct la postul englezesc Chanel 5, la emisiunea Gloria Hanniford, apoi în clubul Kashmir – cunoscut pentru debutul multor vedete britanice – unde, alături de trupa mea am susţinut un recital ce a fost transmis în direct pe internet.


SENSIBILITATE. Paula, în timpul înregistrărilor la "Ploaie în luna lui Marte": "Mi se părea cea mai frumoasă piesă compusă vreodată şi simţeam că mă reprezintă cel mai bine"


"Pianul, cel mai bun prieten al meu, cedase. Am simţit cum mă podideşte plânsul. Nu ştiam ce să mai fac. Şi, cu o ultimă «suflare» mi-am încercat norocul – «poate totuşi au uitat să-i dea drumul, poate nu se stricase...». Slavă Domnului, aşa a fost"

"Îmi doream atât de mult acest premiu, dar nu îndrăznisem să sper. Şi totuşi visasem cu ochii deschişi, dar nu aş fi vrut să aflu, nu încă. Am început să plâng. Poate şi pentru că mi-aş fi dorit să aud asta atunci, seara, când stăteam singură cu gândurile şi cu rugăciunile mele"

Paula Seling - interpretă