Spre Tîrgul Ieşilor

Formaţia Roşu şi Negru era înfiinţată de patru ani ­atunci cînd Liviu Tudan s-a alăturat membrilor ­trupei.

UN ROL îNTR-UN FILM. O for­maţie studenţească: Sideral. De aici a plecat totul. Iar o întîmplare cu final nefericit a făcut ca destinul să-i poarte paşii lui  Liviu Tudan spre Iaşi şi, implicit, spre formaţia Roşu şi Negru. Şi-a continuat studiile muzicale la Conservator, dar nu la cel din Bucureşti, ci la Iaşi. Povestea am aflat-o de la fiica artistului, Livia. „1965, anul în­fi­in­ţării trupei Sideral, coincide cu apariţia lui Dumitru Tunsoiu, numele real al lui Liviu Tudan, în filmul «Ultima noapte a copilăriei». Puţini sînt cei care ştiu că numele real al muzicianului rock Liviu Tudan este Tunsoiu Dumitru. Liviu Tudan este un pseudonim pe care l-a obţinut ca urmare a apa­riţiei în acest film. A ajuns să joace în filmul lui Savel Stiopu «Ultima noapte a copilăriei» dintr-o întîmplare. Soţia lui Savel era colegă de grupă cu Vlad Gabrielescu, membru al trupei Sideral. Iar el avea nevoie de o for­maţie care să cînte în film, aşa că a venit să-i vadă la repetiţii. Cum avea nevoie şi de un interpret pentru un rol secundar, l-a luat pe tatăl meu să dea nişte probe, însă după proba respectivă a fost selecţionat pentru rolul principal, supărîndu-i pe colegii lui, care erau studenţi la teatru“, ne spune fiica sa.

FĂRĂ PLETE. Dar imaginea de rebel, cu plete, nu era pe placul regimului comunist. În perioada în care juca în filmul „Ultima noapte a copilăriei“ a fost ridicat de Securitate chiar de la Be­ră­ria Patria, unde era cu Savel Stiopu. A fost dus la Poliţie, unde a fost tuns, fără să le pese că personajul Liviu Tudan din film trebuia să apară cu părul lung. Mai avea de filmat doar gene­ricul. Aşa s-a născut piesa „Archeopteryx“, muzică şi text Liviu Tudan, care re­prezintă protestul unui student tuns de miliţie.

„Un maior de Securitate care lucra la Consiliul Culturii pe Capitală a ţinut să precizeze: «Nu ne interesează pe noi pletoşi din ăştia în filmele româneşti! Tun­deţi-l, tova­răşi!» Şi l-au tuns. Dar nu s-au mulţumit doar cu atît. Au dat telefon şi la Conservatorul «Ciprian Po­rum­bescu», unde Liviu Tu­dan îşi începuse studiile de specia­litate, ca să anunţe că a fost prins şi tuns. Fiind un adolescent mult prea rebel şi independent pentru acele vremuri, avînd o «imagine neadecvată», deoarece purta blugi şi avea plete, conduce­rea Conservatorului din Bucureşti a hotărît să fie sancţionat şi transferat la Conservatorul din Iaşi“, continuă fiica regretatului artist.

REPERTORIU. Plecat la Iaşi, pentru Sideral Liviu Tudan era iremediabil pierdut. Rămasă fără cîr­maci, formaţia se dezmembrează.

La Iaşi, Liviu Tudan întîlneşte o altă formaţie, Roşu şi Negru, una dintre cele mai profesioniste gru­puri româneşti.

„Roşu şi Negru era înfiin­ţată de patru ani atunci cînd Liviu Tudan i s-a alăturat. Lider era Nancy Brandes, însă Liviu Tudan s-a impus în interiorul formaţiei ca un pseudolider, un fel de lider spiritual. Membrii trupei Roşu şi Negru erau oameni foarte talentaţi, care abordau însă un repertoriu limitat la remake-uri.

În scurt timp, Liviu Tudan a reuşit să-i convingă pe ceilalţi că trebuie să aibă propriile compoziţii, propria personalitate.

De altfel, în numai trei săptămîni au compus «Ne­bunii care cred», o oră şi ju­mă­tate de muzică, o dramă lirică free, care le permitea să includă improvizaţii underground, jazz şi blues. Trupa a participat în 1969 la primul festival de muzică rock de la «Arhitectură», unde a luat cele mai multe premii, iar Liviu Tudan a luat premiul pentru concepţie muzicală de spectacol“, mai adaugă Livia.

IMAGINEA FRUMOASĂ A COPILĂRIEI

„Liviu Tudan, pe numele real Dumitru Tunsoiu, s-a născut în 1947 în Bucureşti, într-un cartier mărginaş al oraşului, care se numea Mărgeanului. A avut o copilărie frumoasă, chiar dacă părinţii nu erau foarte înstăriţi. În cartier trăiau oameni simpli, dar ­civilizaţi, care se repectau între ei, ­judecau lucrurile după nişte criterii valorice şi morale foarte stricte, ceea ce impu­nea o anumită ordine în viaţa comunităţii din acea zonă a Bucureştiului“, povesteşte Livia, fiica ­regretatului artist.

RAZ-BASS-UL, O CHITARĂ „MODEL“ UNICAT

O imagine foarte frumoasă din copilăria lui Liviu Tudan este redată tot de fiica artistului şi are în prim-plan iarna anului 1954, cînd a fost o zăpadă cumplită, însă copiii erau fericiţi, deoarece se dădeau cu săniile de pe casă, atît de mari erau nămeţii. „Copil fiind, îi plăcea muzica, astfel că tatăl lui s-a hotarît să-i cumpere o vioară în clasa a patra. Părinţii lui Liviu nu aveau nici un fel de studii muzicale, însă aveau un deosebit respect pentru artişti. În clasa a cincea a dat examen la Şcoala de muzică Nr. 1 de pe Strada Principatele Unite, unde a început să studieze vioara cu regretatul profesor Alexandru Ghiul. Prima chitară-bass şi-a făcut-o singur. O poreclise «Raz-Bas».

Era facută dintr-o superbă chitară spaniolă ­clasică – avea vreo 50 de ani vechime şi era ­încrustată cu sidef – căreia i-a pus corzi de contrabas, pe care le furase de la şcoală. Strîngînd corzile de contrabas, s-a strîmbat ­griful chitării, i-a sărit placa, dar «Raz-Bas-ul» cînta grozav de frumos. Sau cel puţin aşa i se părea artistului pe vremea aceea.“

COLEGI DE SCENĂ ŞI DE CANTINĂ

Elev în clasa a XII-a al Liceului de muzică numărul 1 din Bucureşti, Liviu Tudan îi cunoaşte pe Mircea Drăgan, Ştefan Mihăescu şi Vlad Gabrielescu. Nu erau colegi de şcoală, însă Liviu mînca la aceeaşi cantină cu Vlad Gabrielescu, elev la Arte ­plas­tice în acea perioadă, care, la rîndul său, i-a prezentat pe ceilalţi doi. S-au împrietenit şi au format grupul Sideral. Repetau pe Dorobanţi, undeva în subsolul Ministerului Industriei Uşoare. La început ­preluau piese din repertoriul Beatles, Rolling Stones, Spencer Davis Group. Ulterior au început să compună şi să prezinte publicului piese ­originale, compoziţii proprii.