x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Cel mai…

de Carmen Anghel    |    10 Noi 2008   •   00:00

Cel mai iubit dintre actori. Nu este o parafrazare a titlului unuia dintre cele mai cunoscute filme în care a jucat maestrul Ştefan Iordache, este  concluzia la care am ajuns după ce am stat de vorbă cu foarte mulţi oameni în încercarea noastră de a realiza portretul marelui actor.  Portretul  a apărut lacrimă cu lacrimă, zâmbet cu zâmbet, imagine cu imagine. Lacrimi şi zâmbete ale celor care l-au cunoscut de pe scenă, din faţa sau din spatele scenei. Prieteni de o viaţă sau doar trecători prin povestea Maestrului.



Ştefan Iordache face parte dintre acei oameni care îţi rămân în amintiri, în suflet veşnic tineri.  Pentru că au în ei o forţă ce trece dincolo de orice încercare la care este supusă fiinţa umană.

Ştefan Iordache a avut în el acea picătură de divinitate ce îi conferea forţa şi lumina de a fi un deschizător de drumuri, sau, de ce nu, un închizător de drumuri: nimeni nu mai poate fi ca el. Nimeni nu mai poate interpreta un rol aşa cum a făcut-o el. Ştefan Iordache era un om credincios. Acasă la el, la Gruiu, acolo unde îşi regăsea liniştea şi puterea creaţiei, acolo de unde îşi trăgea seva pentru a merge mai departe, este un perete plin cu icoane. "Cred în Dumnezeu. Iubesc animalele, deci cred în Dumnezeu. Iubesc florile, care sunt de la Dumnezeu. Iubesc Vinul, care este licoarea Domnului. Pomii sunt tot de la Dumnezeu şi-i iubesc. Totul este legat de Dumnezeu." În el, credinţa şi arta au fost aşezate de la început.  

×