N-am ştiut nici unde, nici de ce ne duce acolo unde ne-a dus. Consemnul era: "surpriză". Neica Tudor (Gheorghe) ne-a luat de la teatru şi ne-a urcat in maşina lui "vorbitoare". Apoi maestrul a tăiat-o cu noi spre Segarcea. "Mergem la un prieten. O să vă placă."
22 de mii de rănduri de vie, 22 de mii de trandafiri de culoarea viitoarelor vinuri.
N-am ştiut nici unde, nici de ce ne duce acolo unde ne-a dus. Consemnul era: "surpriză". Neica Tudor (Gheorghe) ne-a luat de la teatru şi ne-a urcat in maşina lui "vorbitoare". "Am un Renault deştept - zice. Mă face tămpit in franceză şi mă ceartă de căte ori conduc greşit sau uit să fac vreo manevră." Apoi maestrul a tăiat-o cu noi spre Segarcea. "Mergem la un prieten. O să vă placă." Am ieşit din "capitală" pe lăngă tunurile de la intrarea sinistrului muzeu "Nicolae Ceauşescu" al lui Dinel Staicu, am trecut prin Podari, localitatea de baştină a gazdei noastre (unde - minunea minunilor! - toate uliţele erau asfaltate, dar decorate cu "plantaţii" de balegă), ne-am rătăcit de vreo două ori şi, in sfărşit, am ajuns unde trebuia să ajungem.
VALŢUL ROZELOR. Ne-a plăcut chiar de la intrare. Era "Domeniul Coroanei", vechea podgorie regală, restaurată şi retehnologizată după standarde europene, de noii proprietari: Mihai şi Cornelia Anghel. După protocolul obligatoriu al prezentărilor, am pornit cu maşinile intr-un minisafari printre parcelele de vie. Un mic imperiu - aveam să constatăm: 22.000 de rănduri de viţă, aliniate impecabil pe o suprafaţă de 276 de hectare. La capătul fiecărui rănd, lumina căte un trandafir ale cărui flori aveau culoarea soiului de strugure pe care-l marcau: roşu, roz, galben, alb - Merlot, Muscat Frontignan, Chardonnay, Fetească albă. "Aici e raiul viilor!" - zice sentenţios Tudor Gheorghe, rostind, parcă, un vers de căntec şi tăind cu braţul o felie de zare. Era, intr-adevăr, un paradis al viilor, cu blazoane de trandafiri. Un "valţ al rozelor" in onoarea viei...
Peste vreo oră, in pivniţele de la "Domeniul Coroanei", aveam să simţim parfumul vinurilor. Cu nimic mai prejos decăt al trandafirilor, doar că "mirosit" cu cerul gurii. Tudor Gheorghe işi zăbovea licoarea in gură, concentrat şi respectuos faţă de darul atăt de pur şi de trudit. Degusta vinul ca pe un cuvănt rar, atent să nu rateze vreo nuanţă, vreo sugestie.
ROMĂNEŞTE. Găndeam, privindu-l, că-şi extrage din aceste arome gustative viitoarele expresii şi sensuri ale căntecelor sale, mai limpezi ca vinul vechi. Şi mai găndeam că muzica lui, atăt de carnală şi de parfumată, nici n-ar fi posibilă dacă Tudor Gheorghe n-ar iubi strugurii şi vinul.
Şi florile, bineinţeles, şi stelele, şi toate celelalte care se leagă intre ele, inmănuncheate discret de măna lui Dumnezeu. "Eu nu beau cu oricine" - mi-a răspuns mai tărziu Tudor Gheorghe, la o nedelicată intrebare de jurnalist. "Nu beau, de exemplu, cu cei care tac cănd beau. Beau cu cei pe care vinul ii face vorbăreţi. Pe unii băutura ii inhibă, ii face taciturni, pe alţii ii face veseli şi creativi. Cu aceştia e o plăcere să ciocneşti un pahar. Mircea Micu, Fănuş Neagu, Tudor Gheorge au creat in strănsă colaborare cu vinul. Sorescu, in schimb, nu era băutor"...
Cănd am plecat de la "Domeniul Coroanei", trandafirii pălpăiau multicolor, in timp ce Soarele se stingea păclos in zarea pe care Tudor Gheorghe o "decupase" mai devreme cu braţul, marcănd "raiul viilor". Drumul de intoarcere, cu circulaţia haotică şi "cosmopolită" (căruţe, vaci, maşini de mare tonaj), ne-a schimbat brusc registrul trăirilor. Din cănd in cănd, Renaultul il admonesta franţuzeşte, cu glas de femeie, că n-a semnalizat, iar maestrul scăpa căte o injurătură sănătoasă. "Eu vorbesc cu toate cuvintele limbii romăne - zice el. Mereu am probleme pe tema asta cu doamna Tudor."