Un mare patriot

"Vali, la fel ca şi mine, era aromân. Noi, aromânii, suntem oameni puţin mai rezervaţi", spune Mircea Ciumara.

Vali iubea enorm oamenii. "Am avut firi apropiate, spune Mircea Ciumara, iar ceea ce pe noi ne deranjează este că nu reuşim să ne vărsăm în gloată, să ne depersonalizăm. Este chiar o dramă. Vali a făcut tot ce a putut ca să se poată integra, însă nu a putut să iasă din el. Nu era rău, nu era răzbunător. Nu suporta jignirile. De o sensibilitate deosebită pe care şi-o masca sub aspectul de duritate. Nu putea să fie o picătură într-o baltă."

ALTERNATIVĂ. "El a căutat să-şi descătuşeze sentimentele interiorizate din dragoste de oameni în muzica lui. Dacă asculţi, muzica lui este de fapt o istorie a vieţii lui pe care a trăit-o. Este un om care s-a sacrificat la Revoluţie. A fost profund dezamăgit de politica românească şi a compus două cântece, unul pe versurile lui Coposu – «Rugă», şi altul pe versurile lui Rudyard Kipling – «Dacă». L-a apreciat pe Coposu nu ca lider de partid, ci ca pe un simbol de puritate şi devotament pentru naţia română. El nu se putea înregimenta într-un partid, nu era treaba lui, deşi a suferit văzând ce se întâmplă."

DISCUŢII. Prima dată când a stat de vorbă cu Vali pe îndelete, câteva nopţi, a fost la Galaţi, în 1995. După aceea, au mai stat de vorbă în Deltă, la pescuit. "A treia oară a fost la Snagov. El şi-a imaginat, săracul, că l-am invitat ca să cânte. M-a înţeles greşit, îl invitasem ca prieten. Discutam despre ce se întâmplă în ţara asta, a fost un mare patriot. Noi nu trebuia să stăm foarte mult de vorbă."

Mircea Ciumara ascultă melodiile lui Vali în linişte: "Am o cabană la poalele Târnavei Mari, undeva, la munte, unde noaptea aud un pârâu care se află la jumătate de kilometru de mine. E aşa de linişte, încât pârâul ăla care susură acolo îl aud noaptea. Una e să asculţi muzică în zgomotul din Bucureşti şi alta e să o asculţi în liniştea aia, când nici soţia mea nu e lângă mine. Atunci ascult muzica lui Sterian."

DACĂ... Ce ar fi fost Vali în zilele noastre? "Vali ar fi fost poate un om ca şi mine, dezamăgit de evoluţia societăţii româneşti. Ţin minte când a fost revoluţie în Iugoslavia. El şi un alt folkist care a cântat în Piaţa Revoluţiei au venit la mine că vor să le obţin vize să plece la Belgrad, să se ducă să cânte, să stimuleze lumea, să o mobilizeze. Astăzi, pentru ce să te entuziasmezi? Eu m-am găsit refugiul, echilibrul în viaţa academică. El în ce şi-ar fi găsit echilibrul? Nu-l merita lumea asta!", încheie Mircea Ciumara.

Romantic

Personalitatea lui Vali Sterian l-a cucerit pe Emil Constantinescu prin pasiunea sa pentru muzică, cea pentru care şi prin care trăia. L-a cunoscut prin anii ’70 la Casa Studenţilor din Plevnei şi la Clubul Universitas, unde a cântat prima dată împreună cu Carmen "Nopţi": L-am invitat la Serile de Muzică şi Poezie pe care le organizam pentru studenţii de la Geologie. Pe vremea aceea era un mod de a trăi altfel. Eram alături de ei, trăiam într-o libertate pe care ne-o acordasem singuri şi nu a fost o simplă întâmplare că ne-am regăsit împreună şi în zilele Revoluţiei şi în «Protestul» Golanilor." Domnul Constantinescu mărturiseşte că pe vremea "Balconului" Biroul Decanatului de la Geologie devenise un altfel de "laborator" al conştiinţelor. "Revenit din depărtări, chiar se simţea acasă. Când decanatul devenea neîncăpător, coboram la o cafea la Mineralogie, apoi ieşeam în Piaţă, unde ziarele deveneau făclii şi "Vino Doamne" se asculta în genunchi. Ca să compui asemenea melodii trebuia să ai acea adâncime a sufletului pe care doar sentimentul tragicului ţi-l poate da în atingerea durerii şi a morţii." (Roxana Vintilă)