x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De la "actorie" la Cenaclul Flacăra

0
Autor: Victor Socaciu 20 Iul 2009 - 00:00
De la
Vezi galeria foto


Nu ştiu de ce, dar prima mea învăţătoare mi-a dat rolul principal într-o piesă de teatru pe care am jucat-o pe scena şcolii, elev fiind în clasa a II-a. Eram un pilot sovietic care fusese doborât în al doilea război mondial de artileria antiaeriană fascistă, care a avut şansa să fie salvat de un grup de copii români care s-au comportat ca adevărate conştiinţe apărătoare ale dreptăţii - nişte pionieri adevăraţi! Eram în al nouălea cer!

Mult timp după reprezentaţie am trăit în pielea puternicului personaj pe care-l întruchipasem. Elev în şcoala generală, îmi plăceau mult matematica şi fizica. Aveam în schimb înclinaţii deosebite pentru toate sporturile, iar muzica întregea lumea în care creşteam şi mă identificam.

ZODIAC. Am urmat timp de doi ani cursurile de chitară clasică susţinute de celebrul (pe atunci) profesor Martinescu la Şcoala Populară de Artă din oraş. În primul an de liceu am înjghebat împreună cu câţiva colegi o trupă rock şi cântam piese din repertoriul "The Beatles" şi "Rolling Stones" şi tot în aceeaşi perioadă am compus primul meu cântec intitulat "Frizerul".

Melodia era dedicată directorului şcolii noastre care îi pedepsea pe elevi tunzându-i zero. Trupa mea se numea "Zodiac", iar cei patru membri ai ei au fost tunşi chilug imediat ce tovarăşul director a aflat porecla ce i-o dădusem. Am avut şansa să trăiesc cei mai frumoşi ani din viaţa mea în perioada liceului alături de colegii mei de clasă, de luminoşii noştri profesori şi fabuloasele noastre poveşti de prietenie, tinereţe şi candoare.

FLACĂRA. Am intrat fără probleme la "Electromecanica" în Politehnica braşoveană şi mă pregăteam pentru o carieră de inginer când "apăru în cale-mi suferinţa dureros de dulce" - folkul!
Primele încercări folk sunt legate de scena Cenaclului "Dacia Felix", care funcţiona pe lângă Casa de Cultură a Studenţilor din Braşov.

Eram un tânăr mai tot timpul încruntat, curios şi mai ales rebel, dar şi visător în lungile nopţi ai boemilor ani de studenţie. Un cântec de-al meu făcuse "furori" în centrul universitar, iar refrenul "Va veni o zi când fiecare va simţi c-a devenit o ţintă" a ajuns la urechile poetului Adrian Păunescu, care mi-a făcut imediat o invitaţie la Cenaclul Flacăra. Aşa a început povestea. Timp de şase ani am trăit cea mai importantă experienţă artistică şi chiar de viaţă alături de Adrian Păunescu şi ceilalţi colegi de scenă.

Cenaclul Flacăra a fost mai mult decât un fenomen artistic, o mişcare naţională menită să trezească sentimentul mândriei apartenenţei de neam şi să reaşeze în matcă firească toate valorile istorice şi culturale româneşti. Par cuvinte mari, dar altele eu nu găsesc şi-mi dau dreptate generaţiile de tineri crescute cu şi sub aceste idealuri. Toată evoluţia mea ulterioară şi-a avut seva în această revoluţie culturală în care am avut uriaşa şansă să mă dezvolt şi să mă formez.

Un capitol important al evoluţiei mele artistice s-a materializat în interiorul "Serbărilor Scînteii Tineretului" conduse de poetul Lucian Avramescu, perioada prolifică din punct de vedere al activităţii concertistice, dar şi de creaţie muzicală. Fiind vorba de creaţie muzicală mă mândresc cu un premiu internaţional pentru compoziţie obţinut la Soci-URSS în 1983. În cadrul aceluiaşi festival internaţional "Garoafa roşie", am produs stupoare în întreaga Uniune Sovietică, interpretând la ora de vârf şi de maximă audienţă a postului naţional "Imnul emigranţilor ruşi din Paris". Eu nu ştiam istoria acestui cântec şi nici semnificaţia lui politică, ci doar faptul că aparţinea folclorului rus.

M-am bucurat enorm când am aflat ulterior că după această întâmplare cântecul a fost scos de pe lista cântecelor interzise în marea Uniune.

TRIO. Afişele cu numele meu au început să umple ţara. Timp de mai mulţi ani în şir, de la nord la sud, de la est la vest, am colindat oraşele şi cătunele României. Nu pot să nu amintesc însă de afişul în care mă aflam alături de Ştefan Hruşcă şi Vasile Şeicaru într-un trio care a ţinut suflarea folkului românesc în priză ultimii ani ai deceniului VIII. Un alt spectacol de neuitat, prezentat în toată ţara, rămâne pentru mine "Muntele dragostei", spectacol susţinut alături de inegalabila doamnă a teatrului românesc: Leopoldina Bălănuţă. Aceştia au fost paşii esenţiali ai devenirii mele artistice şi umane într-un sens mai larg.

Restul ar fi fost... tăcere..., dar a venit Revoluţia din decembrie '89 şi astfel a început o nouă şi fascinantă istorie.


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de