Haiducul din poveşti

Mihaela Tatu era în clasa a şasea când a ascultat pentru prima oară muzica lui Victor Socaciu.

Despre el nu ştia însă prea multe. Doar că e din Braşov şi că e tare chipeş. În 1975, şi-l închipuia ca pe un haiduc. "Exact ca pe un haiduc! Înalt, foarte drept, cu o mustaţă bogată şi cu uşoare plete. Cu o voce foarte masculină, chitara sub braţ... ce putea fi mai romantic? Mai târziu, prin 1976-1977, am aflat că era foarte bun prieten cu profesorul nostru de desen, pictorul Sassu Ducşoara Octavian.

Vă daţi seama că toate îl invidiam. Ştiam că face parte din cenaclul «Sertar» (nu ştiu cine i-a dat numele) şi că va veni la şcoala generală unde învăţam, să ne cânte. Eram toţi extaziaţi. Şi a venit. De două ori. O dată în sala de sport, când am fost toate clasele de a şaptea şi a opta şi a doua oară doar pentru noi, clasa a opta B. Asta cred că s-a datorat lui Piţi, aşa îi spuneam noi profesorului de desen. Dânsul încerca să ne formeze pe toate planurile", ne povesteşte Mihaela Tatu.

La scurt timp după aceea, Mihaela Tatu a aflat cine este Joan Baez şi "Suflare de vânt", în varianta lui Victor Socaciu. Plus multe alte piese care aveau un caracter neobişnuit, complet diferit de muzica uşoară.

"Adică simţeam un aer de... libertate şi nonconformism, simţeam că ne aşteaptă o tinereţe fără nici un fel de oprelişti, de bariere. L-am ascultat fără să crâcnim vreo două ore, ne-am simţit cu toţii extraordinar. Ne gândeam atunci că a venit la noi pentru că am fost cuminţi şi pentru că eram clasa preferată a lui Piţi. Timp de două săptămâni am povestit despre «concertul» lui Victor Socaciu de la noi din clasă. Şi tare ne mai invidiau ceilaţi colegi", mărturiseşte realizatoarea TV.

EVENIMENT. În perioada liceului, Mihaela Tatu a păstrat legătura cu Piţi... "Pentru că relaţiile dintre noi au rămas destul de strânse, domnul Piţi m-a invitat la un vernisaj de pictură. Nu ştiu câţi cunosc faptul că pictorul Sassu Ducşora Octavian este iniţiatorul unui anumit gen de manifestare a picturii care se intitulează cromodinamic. Adică pictură, lumină şi muzică. Ia ghiciţi cu cine a colaborat? Bineînţeles, cu Victor Socaciu.

A fost un eveniment pe care nu-l vom uita prea curând nici eu şi nici foştii mei colegi. Pentru că, fireşte, am fost jumătate din echipa pe care am format-o în clasa a opta. Ne-am strâns de pe la toate liceele din Braşov. Iar Victor Socaciu... deja era altceva, avea altă aură. Perioada Cenaclul Flacăra îşi făcuse datoria!", încheie Mihaela Tatu.

 

Muzica lui, muzica noastră
Nu ştiu dacă am avut vreo colegă care să nu fi fost îndrăgostită de Victor Socaciu. De el, de felul în care arăta şi de toată muzica lui. Care de fapt era muzica noastră. Eram foarte mândri că era din Braşov şi parcă aducea în spectacolele cenaclului Flacara, şi nu numai, acel aer proaspăt, aşezat, armonios şi viril, de la munte. Ba nu, de la Braşov. Este un reprezentant important al generaţiei mele. Mihaela Tatu

 

Resurecţia folkului prin Festivalul "Om Bun"
Cantautorul de muzică folk Adrian Ivaniţchi, referindu-se la activitatea lui Victor Socaciu de după '89, consideră că artistul este unul dintre cei mai prolifici şi angajaţi în fenomen, reuşind să rămână în top şi în perioada aceasta, atrăgând şi tinerii spre o astfel de muzică: "Ar trebui să mai spun ceva despre rolul lui Victor în promovarea muzicii folk şi totodată a tinerilor creatori. Din 1991 festivalul «Om Bun», organizat de el, a dus la resurecţia folkului pe două planuri.

Unul e cel de a oferi o scenă tinerilor, unii impunându-se ca nume importante ale genului - Talisman, Florin Chilian, Maria Gheorghiu, Alina Manole, Ada Milea, Daniel Iancu -, iar apoi bogata ofertă de recitaluri ale cantautorilor consacraţi. Producţia TV «Vânare de Vânt», realizată împreună cu regretatul Vali Sterian în 1998, a deschis drumul muzicii folk în emisiuni specializate extrem de benefice în receptarea acestui fenomen muzical. Prin urmare, Victor Socaciu, singurul membru al Uniunii Compozitorilor dintre folkişti, din câte ştiu, a reuşit în ani şi nu uşori să-şi clădească o solidă carieră muzicală, dar totodată să fie şi un om important al Cetăţii".
Daniela Cârlea Şontică

Dorul de libertate
"Ne-am armonizat cu sensibilitatea, romantismul, poezia muzicii lui, dar si cu vigoarea, forţa, îndemnul de «a fi tu» şi dorul de libertate din muzica lui. Caii mei! De ce mesaj mai ferm şi subtil aveam noi nevoie? Sau cel puţin aşa l-am perceput noi pe vremea aceea. Mi-e dor de starea de spirit pe care numai Victor Socaciu a ştiut să ne-o transmită tuturor. Cred că mi-e dor de muzica lui Victor Socaciu. Da, ştiu că a reprezentat o anumită perioadă din viaţa mea, care a trecut! Dar... mi-e dor!"
Mihaela Tatu