x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Zavaidoc Muzică veche lăutărească

Muzică veche lăutărească

de Mihai Stirbu    |    Luminita Ciobanu    |    12 Ian 2009   •   00:00

În luna noiembrie a anului trecut a avut loc la Piteşti a treia ediţie a Festivalului de Muzică Lăutărească Veche – Zavaidoc. 



Multe melodii celebre precum “De când ne-a aflat mulţimea”, “Maria nei­chii, Marie”, “La Calu’ Bălan” sau “Cântecul lui Zavaidoc” au răsunat din nou în toamna anului trecut  pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Piteşti în cadrul Festivalului de Muzică Lăutărească Veche – Zavaidoc, organizat de municipalitatea oraşului prin Centrul Cultural. Interpreta Floarea Calotă, acompaniată de Taraful “Balada”, a deschis prima seară a festivalului. Amatorii de muzică lăutărească au putut să-şi dovedească talentul şi priceperea interpretând două piese folclorice, una fără orchestră, iar a doua cu acompaniamentul Orchestrei “Zavaidoc” a Centrului Cultural din Piteşti. De preselecţii au trecut 13 concurenţi. Regula de aur a concursului a fost ca una dintre piese să fie din repertoriul lui Zavaidoc.  

ÎNCURAJĂRI. Emoţiile participanţilor au fost pe măsura sălii arhipline. Dirijorul orchestrei, Victor Buştean, i-a îmbărbătat pe cei “doborâţi” de responsabilitate. În timpul concursului, spectatorii au putut viziona pe ecranele din sală momente din filmul documentar “Zavaidoc”, realizat de Clara Mărgineanu. Juriul, în rândul căruia s-au remarcat fiica celebrului rapsod Zavaidoc, Constanţa Teodo­rescu Zavaidoc, etnomuzicologul Elise Stan sau interpreta Gabi Luncă, a avut sarcina de  a-i alege pe cei mai buni dintre cei buni. Doamna Gabi Luncă s-a retras de mult de pe scena muzicii lăutăreşti, însă de dragul unor prietene de suflet, “doamna Elizabet (n.r. – Elise Stan) şi doamna Daniela de la Electrecord, sigur că am acceptat şi am venit şi mă bucur că pot în această seară să cânt publicului spectator de la Piteşti şi muzică religioasă, ca să vadă că tot aceeaşi voce este şi tot aceeaşi căldură, numai că s-a schimbat repertoriul”.  

ÎN ACTIVITATE.
Chiar dacă nu onorează invitaţiile la concertele lumeşti, doamna Gabi Luncă participă la cântările din bisericile credinţei sale, care sunt arhipline. “De microfon nu am scăpat deloc şi emoţiile sunt aceleaşi.” Înainte de concurs le-a urat concurenţilor ca Dumnezeu să-i ajute. “Emoţiile sunt bune, nu pier niciodată, dacă nu ai emoţii nu ajungi nimic. Zavaidoc a ajuns să cânte muzică de petrecere. Îi şedea bine, era singurul cu acele chiuituri.” Orchestra “Lăutarii” din Chişinău, sub bagheta maestrului Nicolae Botgros, a susţinut un spectacol care a fost răsplătit cu ropote de aplauze. Pe scenă, alături de “Lăutarii” au urcat soliştii Lidia Bejenaru-Botgros, Ionuţ Dolănescu şi Maria Ciobanu. Lor li s-a alăturat Dumitru Zamfira, care a aniversat 50 de ani de activitate.    

PREMIANŢI.
Festivalul s-a încheiat cu gala laureaţilor. Premiul al III-lea a fost câştigat de Victor Jitea, din Piteşti, care a trecut cu brio acest “examen”, cu toate că este nevăzător. El a spus că-i va îndruma şi pe alţi tineri talentaţi, dar nevăzători să participe la astfel de concursuri. Pe locul doi s-a clasat Gabriel Lungu din comuna Icoana, judeţul Olt. Premiul I a fost câştigat de Georgiana Mănăilă, elevă a Liceului de Muzică “Dinu Lipatti” din Bucureşti. Marele Premiu a fost acordat tânărului piteştean Ionuţ Popescu.  Cei prezenţi la festival au avut parte de o surpriză memorabilă. Florea Voinicilă, vioristul care l-a acompaniat pe Zavaidoc în anii ’40, a urcat pe scenă şi a interpretat câteva suite. După ce grupul vocal “Zavaidoc” al Centrului Cultural Piteşti a împărţit zâmbete celor prezenţi, nume grele ale muzicii româneşti au reînviat spiritul petrecerilor de altădată: Tita Bărbulescu, Ion Ghiţulescu, Panseluţa Feraru şi taraful lui Marian Ştefan, Marius Mihalache & band şi Ovidiu Lipan-Ţăndărică. Spectacolul s-a prelungit până la miezul nopţii.

×
Subiecte în articol: muzica zavaidoc