Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Analiştii când comentează evoluţiile de pe pieţele internaţionale discută din două în două fraze de volatilitate. După care rămaşi cu acest tic - precum Charlot în “Timpuri Noi” - se apucă să pună respectiva etichetă şi pe cursul euro-leu. Deşi, la o variaţie de 2% într-un an, leul a fost de-a dreptul letargic. Şi ca urmare, cursul n-a avut nicio influenţă asupra balanţei comerciale şi a celei de plăţi. Acolo trebuia să se întâmple ceva dacă ar fi fost cu adevărat volatilitate. De aceea impune Tratatul de la Maastricht ca rata de schimb să nu fluctueze cu mai mult de 15%. Adică, dacă anul a început la 4,5 lei/euro, rata de shimb ar fi trebuit să oscileze între 4,4 şi 5,06 lei/euro ca să se poată discuta de volatilitate. Şi nu s-a văzut aşa ceva. Ca atare, rata de schimb n-a stimulat nimic, nici n-a mărit deficitul comercial, nici nu l-a transformat în excedent.
Aici este însă bine de făcut o precizare. Să nu confundăm contul curent, cu cel de capital. Dacă prima componentă putea fi influenţată de rata de schimb, dar n-a fost, fiindcă n-a existat volatilitate, investiţiile n-au legătură cu evoluţia cursului de schimb, ci cu mediul economic. Cu alte cuvinte, atunci când se modifică permanent cadrul fiscal un astfel de obicei nu e în măsură să genereze încredere. Iată un punct unde se poate discuta pe bună dreptate de volatilitate, fiindcă la toţi europenii s-a ieftinit benzina, doar la la noi e mai scumpă decât la începutul anului ca urmare a majorării accizelor.
Iar dacă la 2% cursul euro - leu e considerat “volatil “, ce se poate zice de euro-dolar, care a fluctuat cu 11%? Dacă privim spre dinamicile din ultimele zile, euro s-a depreciat de la 1,257 dolari, la 1,239, a revenit peste 1,25, după care a coborât la 1,245 şi a urcat la 1,249. Deci, cursul euro-dolar face raliuri de 1% fără să pară a destabiliza ceva, în schimb, când leul fluctuează cu 0,5% într-o săptămână ori cu 2% într-un an, devine subiect de dezbatere. Deşi - reiterez – e clar că nu are vreun impact asupra marjelor exportatorilor sau importatorilor.
Mai bine însă ne-am luam ochii de la curs şi ne-am uita la dobânda de politică monetară. Fiindcă degeaba a scăzut la 2,75%, dobânda anuală efectivă (DAE) la creditele de consum se plasează la 9%, iar cea la cardurile de credit la 18%-20%. Ba mai mult, după ce că dobânzile sunt decorelate de referinţă, băncile se apucă să majoreze comisioanele. Ceea ce evidenţiază că secvenţa economică, în ciuda faptului că PIB-ul creşte în statistici, nu permite expansiunea business-ului. Iar în măsura în care băncile nu pot să acorde împrumuturi noi încearcă să adauge valoare pe seama portofoliului de credite deja existent. Ceea ce îl deteriorează...
Aşadar, mişcarea cvasiconstantă a cursului e principala problemă a României? Din cauza asta nu intră investiţii, nu se dau credite sau devin neperformante cele din portofoliu? Nu, nicidecum, buba e la nivelul mediului economic, agresat de fiscalitate. Şi dacă de o bună bucată de vreme nu mai interesează pe nimeni chestiunile de natură economică, simplul fapt că nu se mai vorbeşte de ele, nu înseamnă că se rezolvă.
Citește pe Antena3.ro
