... sau 30% prosti? Asta e marea dilema, inca, in materie de proprietate intelectuala in Romania. Mi-am adus aminte de asta acum cateva zile, cand unul dintre copiii mei m-a intrebat daca acum, ca avem internet broadband in casa, poate descarca filme. "Ce fel de filme?" am intrebat cu naivitate. Copilul s-a uitat la mine cu inocenta in ochi (OK, cata inocenta poti gasi la o adolescenta care fumeaza pe sest in pauza la scoala): "Pai, stii, filme de-alea piratate!"...
Despre pasiunea asta, presedintele Basescu vorbea la trecut acum doua zile, cu ocazia vizitei lui Bill Gates. "Multumiri, Microsoft, ca ne-ai lasat sa piratam in anii â90, ca ia uite acum cati specialisti ai sa-ti alegi!" Vorbele astea suna popular si oarecum haiducesc. Chiar si azi pare amuzant sa razi de hackerii care au spart nu stiu ce site, ba chiar sa te simti gadilat in mandria nationala ca un roman a reusit sa intre peste bitii asezati frumos, in teancuri, de la Banca Angliei. Insa haiduceala asta, de care profita cativa si cu care nimeni nu se bate inca serios, risca sa puna din nou o stampila asemanatoare cu mineriadele din aceiasi ani â90 ai Windows-ului 3.1 furat. In Romania, furtul de proprietate intelectuala de altadata s-a rafinat pana la retele de crima organizata. Multumita activitatii lor, destui romani pasnici nu mai pot utiliza in tari vestice o mare varietate de carduri legal emise aici. Povestea hotului de soft de care vorbea presedintele e nimic fata de realitatea contemporana a hotului de identitate si de bani. Astea sunt faradelegile pe care altii ni le-au pus deja pe steag. Ia auziti ce zice lumea pe slashdot.com, in comentariile de dupa vizita lui Gates: "Mi se pare ca mai mult de 70% din ce se face in acea tara e ilicit. Phishing, frauda pe ebay fraud, crea-tie de virusi, controlul asupra calculatoarelor altora prin site-uri care instaleaza soft de tip troian, furt de pe carduri de credit, furt de identitate, spamming, laudarosenii despre spamming, banci false, spalare de bani etc. Concluzia mea e ca ilegalitatea e un fel de viata in Romania. Punct. Si nimeni nu va schimba asta, ba chiar devine mai rau." Iata, domnule presedinte, parerea, sunt sigur ca tendentioasa, a unei parti a lumii despre noi. Nu mai suntem o tara de hoti singuratici, care se bucura de copia ilegala a filmului sau jocului. Am evoluat: acum varfurile noastre se arunca in gasca la contul si la cartea de credit ale altora. Sunt din ce in ce mai multe situatii in care site-uri de comert online accepta Kazahstanul ca partener, Rusia chiar, insa nu si Romania. Din cand in cand, politia mai prinde cate un carder, insa povestea lui eroica ii inflacareaza pe altii. Cum sa fie altfel in lumea virtuala, cand in cea reala erou e Becali, si el un hacker de real estate? Acum 2000 de ani, Traian a invadat Dacia, satul de hoardele care treceau Dunarea si furau ce gaseau pe teritoriul imperiului. Traian de azi are mai multa treaba decat sa-i povesteasca lui Bill ca drumul spre Paradis al romanilor e pavat cu furt. Trebuie sa-i si dezvete, el sau altii, de obicei. Ramane o singura problema de rezolvat: cine pune la bataie legiunile? Da si Microsoft un ban, macar sa aiba de sabii?Citește pe Antena3.ro