Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De ce boală a murit, nea Gheorghe? - îl întreb pe octogenarul care paște trei capre, lângă un șanț cu sălcii, în spatele casei mele. E ianuarie, bate clopotul la biserica de lângă școala veche, lung și rar, iar sunetul se deșiră ca un mosor de lână pe dealuri, înmuindu-se sus și pierzăndu-se ca un fum în cer, spre Ciortea și Călugăreasca. Nea Gheorghe e un bătrân tăcut și straniu, pare că stă mereu pe un morman de gânduri care-l scutesc de pierderea de vreme a unei conversații. Îmi spusese, greu și tărăgănat, că a murit unul din neamul lui Velcea, mai mic ca el cu doi ani, și din motivul ăsta bate clopotul bisericii de sus. Când moare unul din Dedulești sau din Pălășești, bate clopotul bisericii de lângă conacul Bozianu. Când moare cineva din Tisa, e și acolo o bisericuță și clopotul ei își prefiră sunetul de talangă spre Chiojdeanca, satul care a dat doi președinți de academie de pe aceeași uliță. Întrebarea mea de ce a murit bătrânul Velcea era de formă, să zic și eu ceva, că tot treceam spre gârlă, prin spatele grădinii și se auzea clopotul a mort și tăcerea lui nea Gheorghe, bătrână ca dealurile, se cuvenea băgată în seamă. A murit de urs, mi-a răspuns într-un târziu, ciobanul celor trei capre păscute ca vara în ianuarie. M-am mirat lung și mi s-a părut că n-am priceput corect. Cum, adică, a murit de urs? Unii mor de fierbințeală la burtă, alții că n-au mai avut zile, am auzit în satul meu explicații docte sau doar stranii, dar să mori, ca de o boală, de urs n-am auzit, mai ales că urșii nu coboară prea des în zona mea, stând cocoțați spre Cheia și Brașov. M-am rezemat de un salcâm și i-am cerut lui nea Gheorghe lămuriri. Era (mortul!) pe Fundu lu Stan, știi livada aia de lângă Pădurea Pietrei, acum vreo trei ani. A ieșit din potecă, perele erau coapte, să ia și el una și acolo era ursul, cât o namilă și ursul s-a făcut spre el că nu i-a plăcut să împartă cu omul perele și Velcea a vrut să fugă , dar i s-au înmuiat gleznele și a rămas înțepenit. Așa l-au adus oamenii în sat, că l-au găsit viu, dar mort de frică, țeapăn ca lemnul numai că respira de parcă îl alerga ursul și țeapăn a rămas, în pat, trei ani și uite că acum îl duc la groapă. A murit de urs.
M-am suit până la o livadă de unde îmi taie cineva zilnic câte un prun în nădejdea că găsesc vreun indiciu, cu toate că îl cam știu pe hoț, un fin care când se trezește din beție îl apucă dârdâiala și pădurea fiind departe, fură un lemn de la nașu să-și încălzească odaia. Că de-aia l-am băgat în cristelniță, să-mi taie prunii. Am și eu vorbele mele, dar nu le mai scriu aici, le zis să mă răcoresc. În rest nu fac nimic. Noroc că iarna e caldă și până-n martie poate mai rămâne vreun prun nesacrificat pe sfântul altar al beției.
La întoarcere, nea Gheorghe era tot în spatele grădinii mele, stând pe un mușuroi cu iarbă uscată și caprele ronțăiau smicele de salcie în aceleași poziții de parcă erau desenate acolo și doar eu mă mișcam printr-o gravură înțepenită. Bătea iar clopotul, tot la biserica de sus, cu toate că Velcea era deja în groapă, văzusem convoiul spre cimitir de pe deal, când suiam. Cine a mai murit nea Gheorghe? Nu-l știu, răspunde într-un târziu, aproape plictisit de morți și de întrebările mele. E unul din neamul lăutarilor de pe Bobaru. Avea 29 de ani, dar nu știu de ce-a murit și nici nu-l cunosc. Știa destule nea Gheorghe. Nu cunoștea mortul tânăr, dar apucase să afle, de pe mușuroiul lui. Cum de află satul atâtea, fără presă, fără televizor pe gârlă, fără..? Apuc spre casă și aud vocea lui nea Gheorghe care vorbește, prima oară, fără să-l iscodesc eu. Mai bine aș muri, zice. De ce să mai trăiesc? Tot întorc capul, până să intru în curte și octogenarul cu caprele e tot acolo, în gravura lui.
Citește pe Antena3.ro
