Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
CONDUCEREA PE ŞEST A ŢĂRII
Pe vremea când umbla cu ciorapii politici rupţi în călcâi, Emil Boc
trăncănea de dimineaţă până seara împotriva abuzului de Ordonanţe de
Urgenţă.
Aşa-zisul Parteneriat pentru România, alianţă contra naturii între PD-L şi PSD, a fost justificat prin condiţiile de excepţie ale Crizei. La vremuri ieşite din ţâţâni sunt posibile alianţe ieşite din firesc. Deşi mulţi români obişnuiţi cu năravul politicienilor dâmboviţeni de a-şi acoperi mirosul gurii cu vorbe parfumate n-au crezut o iotă din invocările lui Mircea Geoană şi ale lui Emil Boc, aduşi la cununie de Naşul de la Cotroceni, au fost unii care au socotit că liderii celor două formaţiuni merită şi ei niţică încredere. Douăzeci de ani de democraţie de bodegă ne-au lecuit de naivităţi.
Toate dezastrele comise de politicieni după decembrie 1989 şi-au găsit justificarea în vorbe mari precum salvarea patriei, intrarea în Europa, despărţirea de comunism, reformarea statului. Jefuirea avuţiei naţionale a fost îmbrăcată în veşmintele sclipitoare ale trecerii la economia de piaţă. Intrarea în Europa a avut drept rezultat legi în favoarea unui grup de profitori. În cazul alianţei PD-L – PSD să admitem, totuşi, că politicienii noştri, înfioraţi de pericolul care ameninţă ţărişoara noastră dragă, vor fi găsit în fine dramul de luciditate necesară. Formarea Alianţei era înfăţişată drept un fapt menit a face faţă Crizei astfel:
1) Majoritatea zdrobitoare din Parlament, vecină cu cea deţinută pe vremuri de Marea Adunare Naţională, va face să treacă fără mari probleme legi impopulare cerute însă de vremurile de restrişte.
2) Faptul că nici unul dintre cele două mari partide ale ţării nu era în Opoziţie dădea Guvernului şansa de a face faţă eventualelor proteste populare.
Au trecut două luni şi ceva de când Emil Boc şi Mircea Geoană îşi puneau cununiile la nunta având drept Mare Vornic pe Traian Băsescu.
Ce s-a putut observa până acum?
1) Decizii cruciale pentru soarta ţării sunt luate pe şest de un singur om, Traian Băsescu. Începerea negocierilor cu FMI a fost un act ţinut în secret. Asemănător, măsuri care vizează relaţiile internaţionale ale României rămân obscure în planul autorilor. Cine a luat decizia de denunţare publică a spionajului ucrainean? Cine a decis ca preşedintelui Ungariei să nu i se aprobe aterizarea pe un aeroport românesc? La aceste întrebări ar trebui să răspundă Ministerul Afacerilor Externe. Ministerul, condus de Cristian Diaconescu, lider al unuia dintre partidele de guvernare, tace. Niciodată în ultimii 20 de ani, n-a fost atît de puternic sentimentul că deciziile sunt luate departe de ochii opiniei publice.
2) În Parlament n-a fost trimisă nici o lege. Guvernul Boc a preferat să dea Ordonanţe de Urgenţă.
În două luni doar au fost adoptate mai multe Ordonanţe de Urgenţă decât într-un an din guvernările anterioare.
Practic, Parlamentul României a fost pus între paranteze. Niciodată în ultimii 20 de ani, principala instituţie a unui regim democratic n-a fost redusă la un simplu rol decorativ.
Pe vremea când umbla cu ciorapii politici rupţi în călcâi, Emil Boc trăncănea de dimineaţa până seara împotriva abuzului de Ordonanţe de Urgenţă. Şi nu s-ar putea spune că n-avea dreptate. De la adoptarea Constituţiei din 1991, România s-a confruntat cu năravul guvernelor de a ocoli Parlamentul adoptând Ordonanţe de Urgenţă. Aceasta deşi articolul 114, aliniatul 4 din Constituţia adoptată în 1991 prevedea expres că Guvernul poate adopta Ordonanţe de urgenţă numai "în cazuri excepţionale". Ambiguitatea formulei "cazuri excepţionale" a dat posibilitatea ca toate guvernările să legifereze prin Ordonanţe de Urgenţă interpretând în folos propriu noţiunea de "situaţie excepţională". Pentru a curma acest abuz, Constituţia revizuită din 2003 a încercat să definească mai exact situaţiile care îndreptăţesc adoptarea Ordonanţelor de Urgenţă.
Articolul 114, aliniatul 4, stipulează: "Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora".
Ajuns premier, Emil Boc a uitat toate criticile sale în privinţa ordonanţelor de Urgenţă. Mai mult, în dispreţul prevederilor constituţionale, el face un abuz deşănţat de Ordonanţe de Urgenţă. Câte dintre ordonanţele de urgenţă adoptate până acum, unele vizând domenii semnificative ale vieţii sociale, pot fi justificate prin sintagma situaţie excepţională?
