Recent, Tribunalul Galaţi a decis că un credit contractat în franci elveţieni trebuie convertit în lei, la cursul de schimb de la data acordării creditului, curs la care se adaugă o majorare de 10%. Argumentul instanţei a fost că în contract se află o clauză care stipulează că debitorul are posibilitatea de a solicita această transformare, dacă cursul valutar se apreziază cu 10% faţă de momentul contractării împrumutului. Debitorul care a dat banca în judecată nici măcar nu a cerut convertirea în lei a împrumutului în franci elveţieni. Tot ce a solicitat (şi a şi obţinut) a fost eliminarea comisionului de risc, precum şi restituirea sumelor plătite până atunci în baza comisionului de risc, declarat abuziv.
În iunie, Tribunalul Botoşani a decis ca un client al BCR să nu mai plătească dobânda la credit, după ce instanţa a descoperit că definirea de către bancă a modalităţii de calcul al dobânzii variabile, precum şi impunerea unui comision de administrare, erau abuzive. Mai mult, în acest moment, pe circuitul parlamentar se află două proiecte de lege care vizează impunerea obligativităţii, pentru bănci, de a accepta convertirea contractelor de credit în monedă străină, înclusiv a celor aflate în derulare, în monedă locală, fără comisioane, costuri adiţionale sau garanţii suplimentare. Unul dintre acestea prevede convertirea în lei la cursul de la data contractării creditului.
Aici nu mai poate fi vorba de eliminarea unor clauze ascunse şi/sau abuzive, prin care debitorii băncilor erau puşi în dezavantaj. O anumită modalitate de a calcula dobânda variabilă a unui credit poate fi considerată abuzivă şi, în consecinţă, condamnată şi eliminată. Este însă un abuz în sens contrar să elimini cu totul, ca atare, dobânda ataşată unui credit. La fel, s-au întâlnit o sumedenie de clauze abuzive legate de creditele în valută. Este însă la fel de abuziv să elimini cu totul, printr-o măsură administrativă, riscul valutar din cadrul unui contract de credit. Aici nu poate fi vorba nici măcar de decalajul de informare şi cultură financiară dintre bancă şi client. Este ceva mult prea elementar faptul că raportul de schimb dintre două monede fluctuează. Abuzurile băncilor faţă de clienţi nu pot fi reparate prin abuzuri similare împotriva băncilor.
Problema este că România începe să semene cu Ungaria şi, de data asta, nu e nimic flatant în această comparaţie. În 2011, guvernul de la Budapesta a obligat băncile să convertească împrumuturile în franci elveţieni în forinţi, cursul de schimb al conversiei fiind impus de stat la un nivel aflat sub cel al pieţei. Banca centrală a Ungariei estimează pierderile băncilor legate de această convertire la peste 900 de miliarde de forinţi, echivalentul a circa 2,85 miliarde de euro. Însă trebuie reţinut că, în cele din urmă, tot clienţii buni-platnici ai băncilor le va fi pasată nota de plată a acestor pierderi. Asta pentru că instituţiile de credit vor încerca să-şi acopere aceste goluri taxându-i mai aspru pe aceşti clienţi.