Meditaţii

Înduioşător excesul de sinceritate al preşedintelui zimbabwean Robert Mugabe, ajuns  la vreo 90 de ani. Urcarea asta în etate nu-i o fericire, fiindcă lumea din jurul tău se tot schimbă. Şi cum să nu-ţi deplângi soarta, de vreme ce “I-am pierdut pe ceilalţi şi uneori mă gândesc  cât de singur sunt “? Într-adevăr, spre bătrâneţe nimic nu e mai dureros ca singurătatea ce se tot cască împrejur. Poate doar boala, dar singurătatea nu e şi ea boală ? Apare pe nesimţite, din preaplinul vieţii  de ieri, şi  apoi se lăţeşte, îţi ia în  stăpânire  sufletul şi, în cele din  urmă, mintea. Sfârşeşti asemenea dictatorului african, mărturisind trist că ”nu există nimeni cu care să pot vorbi despre cum agăţam fete sau cum mergeam cu bicicleta peste tot”. Prezentul  devine cel mai aprig duşman şi constaţi cu ciudoasă  neputinţă că îţi prisoseşte. Cui să-ţi împărtăşeşti gândurile, amintirile, atâta timp cât leatul tău s-a mutat definitiv ceva mai departe, altundeva ? Poveştile tale sună caraghios şi cam neverosimil în urechile  celorlalţi, veniţi mai târziu la ospăţ. Care te ascultă cu un amestec de curiozitate şi milă, dacă sunt nevoiţi s-o facă. Altfel, îţi râd în nas şi ţi-o retează obraznic:”Scuteşte-ne, boşorog ramolit !” Şi taci, de unde  energie să-i înfrunţi, să-i aduci în starea de a se ruşina ? Treci printre ei şi înghiţi  umilinţele, privind înapoi la tinereţea-ţi  în care gândeai aidoma. Beleaua se ţine cu rândul, îţi repeţi întruna, încercând să îndulceşti o realitate potrivnică. Căci omul moare întâia oară când  lumea lui se preface în ţărână. Singurătatea îi e primul mormânt. Nebăgat  în seamă  de ceilalţi ori  compătimit, rătăceşti aproape nebun printr-o lume pe care n-o mai înţelegi şi nici n-o mai doreşti. Oricum, rolul tău s-a terminat de mult, nu mai e nimeni care să-şi amintească ultima ta replică. Amintirile adună oamenii laolaltă, trecutul comun, din a cărui risipire  se iveşte Hârca, neantul. Moartea nu vine dintr-odată, însă suntem prea ocupaţi cu fel de fel de fleacuri ca s-o observăm. Orice despărţire de cineva e o avertizare, e o rea prevestire a nemernicei zeiţe îndoliate de-a pururi. Îşi trimite soliile să ne anunţe că suntem precari şi neveşnici, că mai avem puţin, foarte puţin.. Ehe, ce dor îmi e de timpurile de altădată, mergeam cu bicicleta şi agăţam fete…

Pe coşul fabricii de papi de la Vatican a ieşit iarăşi  fumul alb, prorocitor de veşti împlinite. După Maradona şi Messi, Argentina mai dă un personaj planetar. Cardinalii uneltitori strânşi în Capela Sixtină n-au zăbovit  cine ştie ce şi l-au scos din dosul anterielor pe blândul iezuit Bergoglio. Botezat la iuţeală Francisc Întâiul, noul şef al Bisericii Catolice şi-a expus crezul în marea piaţă San Pietro, sub lacrimile văzduhului. Proaspătul Suveran Pontif tânjeşte la o biserică a simplităţii  şi alinării  sărăcimii. Cam stângist, nu ? Taman atunci, în ţara sa natală, presa dezvăluia umbrele din trecutul colaboraţionist al fostului episcop de Buenos Aires şi alte picanterii compromiţătoare. Comunitatea internaţională nu s-a  sinchisit câtuşi  de puţin de rătăcirile de tinereţe ale  succesorului neamţului Benedict  al  XVI-lea, prins şi el în simpatiile naziste din copilărie. Tot ce rămâne  din evenimentul prezentat în direct este spectacolul încremenit în rânduieli străvechi prin care sunt aleşi succesorii la tronul papal. Marketing şi atât, actori înveştmântaţi în roşu cardinal şi dedulciţi la plăceri homosexuale. De aceea “Eu nu prea materializez  viitorul bisericii în care toţi păstorii sunt bărbaţi şi toate femeile sunt turma”, ca s-o citez pe Uta Ranke-Heinemann. Tipa e fiica ex-preşedintelui Germaniei şi a fost colegă de doctorat cu Joseph Ratzinger. Este prima femeie catolică doctor în teologie şi, de la  nivelul  competenţei  sale ştiinţifice, observaţia îndeamnă la profunde meditaţii. Sunt convins că hirotonisirea femeii ar primeni aerul clerical stătut şi îmbâcsit, ar umaniza slujba şi ar apropia-o de valorile fundamentale. Sfintele taine ar suna altfel  în rostirea caldă şi neprefăcută a femeii. Şi poate că aşa destui popi  nărăviţi la pedofilie  ar fi întorşi din drumul păcatului de neiertat. E nedrept totuşi, discriminatoriu  şi scandalos, ca tocmai femeia, născătoare,  soră, fiică, soţie şi iubită, să fie încă alungată din  funcţionărimea  bisericii. De aceea, adesea, îmi este ruşine de condiţia  mea de bărbat…