Actorul şi sălbaticii

Într-o lume speriată de moarte de criza economică, Guvernul Boc a relaxat atmosfera cu două proiecte ce au rupt gura populaţiei: "sângele proaspăt" şi punga de plastic. A rămas doar chestiunea pungii, Curtea Constituţională tăind elanul Guvernului în scandalul pensiilor cumulate cu salariul. Şi totuşi…

La emisiunea Sinteza zilei, a Antenei 3, pe ultimul subiect, actorul şi profesorul de actorie Mircea Albulescu a polemizat cu preşedintele Băsescu în jurul cuvântului "excepţie". Actorul a dat cuvântului "excepţie" sensul de excepţional, spre deosebire de sensul celui privilegiat pe nemerit, invocat de preşedinte.

Realitatea e complexă. Actorul trebuie să moară pe scenă, dar să aibă şi pensie.

Pledoaria actorului era pentru valoare şi pentru bun-simţ. Bunul-simţ comun căruia îi adaugi respect, recunoştinţă. Unii, chiar şi evlavie. Echipa Boc şi preşedintele respectă actorii (profesorii, medicii) până la talonul de pensie. De aici încolo intră în istorie, stima noastră şi mândria. Şi Ceauşescu a scos la un moment dat la pensie nume celebre. Vidul ce a urmat se simte şi astăzi. Profesori universitari, monştri sacri ai medicinei, creatori de şcoală.

Din extraordinari specialişti deveniseră nişte bătrâni oarecare. Şi s-a cunoscut.

Mircea Albulescu are o pensie de 18 milioane. O sumă oarecum decentă pentru un pensionar, mizerabilă pentru un actor. Pentru actori, marii actori, pentru marii medici, profesori etc., o societate civilizată practică un fel de discriminare pozitivă. Găseşte resurse să-i plătească pe măsura vocaţiei, a talentului. Îl recompensează pe măsura contribuţiei sociale. Apoi inventează premii excepţionale, pentru ştiinţă, arte, jurnalism etc. Există un consens mondial în ceea ce priveşte valorile. În România, un ipotetic laureat Nobel ar sta cu talonul de pensie la coadă să prindă un loc prin sindicate la Herculane. Întrebat înainte de 1989 de ce este atât de prezent în diverse şuşe (şuşa era o chestie urâtă, spectacol de doi lei, în care diverşi cântăreţi şi actori luau banii fraierilor pe diverse scene din oraşele şi comunele patriei), Alexandru Arşinel mărturisea că, mai întâi, urăşte termenul şuşă, fiindcă e peiorativ, iar el şi Stela nu-şi băteau joc de omul care plătea să-i vadă, îşi respectau condiţia oriunde jucau, şi pe scena unui cătun, dacă ar fi existat. Apoi, zicea, "eu nu pot trăi prost; în casa tatălui meu, casă de ceferist din Dolhasca, nu s-a trăit niciodată prost, nici înainte de război, nici după, nu ne-a lipsit niciodată nimic, de la miel, de Paşti, până la porc, de Crăciun". Într-o vreme nenorocită, cu lipsuri şi spaime de tot felul, spectacolele cu Stela şi Arşinel de la Grădina Boema dregeau moralul naţiunii. Stela şi Arşinel erau Actorul. Actorul care-şi mutase scena în tranşee, grijuliu cu psihicul soldatului. Replicile lor scăpate de vigilenţa vizionărilor de partid circulau ca anecdote naţionale. Şi nu era puţin lucru.

La Sinteza zilei, Mircea Albulescu se înfierbântase. Nu pleda neapărat pentru el. Nu numai pentru el. Actoria este vocaţie, dumnezeire. Poetul, la fel.

N-a ieşit nimeni la pensie din poezie, pe planetă. Dar nici nu-l calci în picioare pe poet fiindcă se freacă alături de tine la coadă la Primărie. Băsescu vorbea de elită, condamnând privilegiaţii de vremuri, interese, şmecherii. Dimpotrivă, Albulescu dădea înălţime termenului. Legea încerca să plesnească profitorii, dar îi băga în aceeaşi oală cu individul de excepţie, creând confuzie. E vorba de mentalitate. Legea a căzut, dar presimt că gândirea echipei lui Boc se va regăsi într-un act ce poate fi constituţional.

Cu timpul, Guvernul va descoperi subterfugiile convenabile pentru ca legile să treacă.

Până la urmă, scandalul a prins bine. A creat dezbaterea ce trebuia să preceadă decizia.

Cum zicea Vanghelie, noul guru al PSD, dacă viaţa ne va confirma înseamnă că am avut dreptate. Lucrurile sunt complicate. Există şi medici vârstnici care blochează accesul medicilor tineri la performanţă. Dar sunt şi mult prea multe unităţi sanitare lipsite de medici. Aşa că de unde să iei sângele proaspăt? Ca să nu mai vorbim de profesori. Reforma învăţământului românesc se face în fiecare mandat cu cohorte de suplinitori, majoritatea la limita analfabetismului.  

Guvernul Boc se coace prea încet şi parcă inventează guvernarea. A început cu gafele. Scandalul Actorul şi sălbaticii e un exemplu.