În plină perioadă „revoluționară” trebuie să atrag atenţia că problemele nu se pot rezolva pe seama creșterii salariilor din zona non-tradable, a administrație publice locale, care suferă la nivelul sporurilor de productivitate.
Lefurile e necesar să se mărească, dar după descentralizarea activităților, pe baza câștigurilor de eficiență și a capacitării cu instrumente de piață a lichidității, a venitului disponibil generat.
Deci soluția nu-i să crească remunerațiile în paralel cu mărirea taxelor și a deficitelor, care înseamnă pierdere, ci concomitent cu scăderea poverii fiscale, excedent bugetar și întărirea rolului piețelor.
Pornind de la relația exporturi + economisire + taxe = importuri + investiții + cheltuieli publice, când nu există echilibrul firesc între export şi import, trebuie fie să micșorezi cheltuielile bugetare, fie să crești alte elemente, precum economisirea sau taxele.
Da, însă o populație supraîndatorată n-are cum să facă economii, iar impozitarea ar înghesui-o mai mult.
Sigur că poți să atragi mai multe fonduri europene, dar există riscul ca ele să nu fie bine canalizate. De aceea, ajungem la ultimul factor al relației, investițiile, pe care dacă-l asociem cu celălalt element viabil, reducerea cheltuielilor publice, ne dă că avem nevoie de un stat mai mic.
Cu mai puțin stat în economie se creează un mediu de business propice să atragă investiții străine directe și se dezvoltă piețe ce absorb venitul disponibil al populației și formarea brută de capital a companiilor.
Dar pentru a veni investițiile sunt necesare modificări legislative în planul taxării și instituționale în zona piețelor. Asta implică inclusiv reformarea procesului de vot, pentru a fi evitat ulterior traficul informal de decizii, numit popular corupție.
După care, cu o clasă politică educată și cu expertiză, vom avea un sistem legislativ ce va permite formatarea mediului de afaceri în așa fel, încât să se obțină relaxare fiscală în acelaşi timp cu micșorarea statului.