Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Semnalul meu în legătură cu drama lui Adrian Sobaru, dezvoltat seara de Dana Grecu, la emisiunea ei de la Antena 3, a atras neașteptat de multe reacții de la cititori și niciunul de la oficialități. Scrisoarea mea deschisă adresată premierului Ponta și primarului general Oprescu, având ca subiect cazul Sobaru, scrisă în vremea sărbătorilor de Crăciun, n-a fost, nici azi, precum se vede, la câteva luni distanță, vrednică de un răspuns. Sunt griji mai mari decât grija față de familia unui erou. Poate că sunt. Dar simbolurile aprind uneori flăcări mari, greu de stins cu scuze și discursuri politice.
Aud, dintr-o cancelarie, că Sobaru e nebun. Sigur că pentru a fi în stare de un asemenea gest trebuie să ai și un pic de nebunie. Poate că nici Hristos, dacă n-ar fi fost atins de o divină nebunie, nu s-ar fi lăsat răstignit. Consider însă că e o blasfemie să discuți astfel în birourile noastre care put încă a băsism, corupție și nesimțire și să-l ironizezi pe Sobaru. În sistemul energetic, de pildă, condus de uselistul Constantin Niță, toată mafia portocalie, cea care a făcut averi colosale căpușându-l, e neclintită de la locurile ei. Dar intrăm în alt subiect care merită și el o atenție specială.
Suntem, scria Emil Cioran, un neam fără martiri. Scria cu și fără îndreptățire. Uneori îi avem. Sobaru, reamintesc celor care fac greșeala de a-l înseria, e unic. La noi și în lume. Nimeni, cu plata propriei vieți, nu și-a asumat un asemenea protest în numele, într-adevăr, a milioane de oameni ca el, năpăstuiți sau mai năpăstuiți. Reamintesc celor care îl așază în numerosul nostru insectar de victime, că pe tricoul lui Sobaru, atunci când s-a aruncat, cruce vie, peste un parlament amorf, în fața căruia cuvânta Boc, nu scria „vreau ceva pentru copilul sau copiii mei”, „vreau pentru mine”.... Scria „ne-ați cciuruit”, „ne-ați confiscat viitorul copiilor”, viața, demnitatea. Cerea, căzând în gol, „libertate”. Nu cerea nimic pentru el. Nici azi nu cere. Deosebirea dintre el și ceilalți e că el a PROTESTAT. Mi-am permis să înșir eu niște necazuri ale lui. Le știu nu de la el, ci de la alții, care-i știu familia și viața. De aceea gestul lui simbolic și eroic este ca al acelui tânăr, Liviu Babeș, care și-a dat foc la Poiana Brașov, în martie 1989, coborând, torță vie, pe o pârtie de schi. Și el purta un înscris și un mesaj care nu-l priveau doar pe el. Și el, stranie coincidență, era tot electrician. Polonezii fac monumente în orice loc în care cineva s-a jertfit pentru demnitatea și libertatea Poloniei. Liviu Babeș nu are nici azi unul.
Nu, Sobaru nu e doar un om cu necazuri. E cel care a protestat, cu un curaj pe care doar eroii și martirii îl au, în numele tuturor celor care sunt ca el. Și ca el sunt, într-adevăr, mulți. Faptul că a supraviețuit acelei căderi e un miracol.
