Aeroport

As fi folosit un alt titlu, Idlewild, dar un mic sondaj printre prieteni m-a convins ca numele nu spune mai nimic nimanui, desi a apartinut multa vreme unui aeroport din New York, John F. Kennedy International. Azi e titlul cartii unui tanar autor, Mark Lawson, o istorie alternativa, poate chiar o distopie.

As fi folosit un alt titlu, Idlewild, dar un mic sondaj printre prieteni m-a convins ca numele nu spune mai nimic nimanui, desi a apartinut multa vreme unui aeroport din New York, John F. Kennedy International. Azi e titlul cartii unui tanar autor, Mark Lawson, o istorie alternativa, poate chiar o distopie.

Oricum am numi genul, fie chiar si contra-istorie, exista cateva exemple remarcabile, "Noi" a lui Zamiatin, care a inspirat "Minunata lume noua" semanata de Aldous Huxley, "Patrula timpului", capodopera de tinerete a lui Poul Anderson, "Portocala mecanica", cea mai cunoscuta dintre prozele lui Anthony Burgess, romanul "SS-GB", in care Len Deighton imagineaza o Britanie cucerita de nazisti. Sa nu uitam incantatorul exercitiu stilistic datorat lui Philip K. Dick, "Omul din castelul de pe deal" a carui actiune se petrece intr-o Californie dominata de japonezii care au castigat razboiul si care mi-a pricinuit intalnirea cu un haiku de Yosa Buson, cel care vorbeste de ploile primaverii, sub care putrezeste pe un acoperis mingea de carpa a unui copil.

Lawson se ocupa de un trecut foarte apropiat, anii ’90, in care JFK a supravietuit atentatului de la Dallas din 22 noiembrie 1963, sufera in continuare de atroce dureri de spate si consuma cortizon, iar Marilyn Monroe a ramas in viata dupa foarte comentatul episod cu somnifere si imbatraneste cu multa eleganta.

Noua varianta a istoriei nu reduce entuziasmul adeptilor teoriilor conspiratiei, autorul ne poarta pe la congrese in care se face apel pana si la matematica numerelor prime pentru a argumenta teorii bizare legate de atentatul comis de Lee Harvey Oswald. Detractorii lui Marilyn bat moneda pe un esec imaginar, actrita ar fi incercat sa realizeze un film bazat pe "Fratii Karamazov" pe care se tot duce sa-l revada (deghizata, evident) si sa sufere la comentariile rautacioase ale putinilor spectatori.

Apar tot felul de asasini, cei care incearca sa distruga imaginea marilor personaje si produc volume pline cu insinuari, supozitii, denigrari, dar si asasinii inarmati cu arme reale, capabili de oribile improvizatii, teroristi mercenari. Nu lipsesc subalternii marilor personalitati, preocupati clipa de clipa de utilizarea viitoare a momentelor traite alaturi de cei care ii platesc.

Noptile de insomnie ocupa si ele un loc esential, Marilyn trece de pe un canal tv pe altul, revede filme vechi, unele in care joaca ea insasi, studiaza reclamele, isi deruleaza variante ale vietii in cinematograful ei interior. JFK se compara cu predecesorii, dar si cu urmasii sai, isi cauta o pozitie care sa-i mai usureze durerile fizice, se intreaba, ca tot omul, ce ar fi fost daca... Dar ce il preocupa este o dorinta naiva, ar vrea si el un aeroport care sa-i poarte numele.

Cateva secvente de actiune, scrise parca de dragul unui viitor scenariu cinematografic, un pic de filozofie politica si nepolitica, teama de viitor si teama de trecut, aluzii sexuale, pe scurt, ingredientele unei lecturi agreabile, oricat ar fi ea de neconvingatoare, rupta de realitatea cunoscuta si tributara doar imaginatiei autorului.

Lipsesc din aceasta istorie alternativa efectele secundare ale prozei de succes, fie ea si comerciala, acele intamplari greu de uitat, chiar dupa ce am uitat cu totul cartea citita. Un singur exemplu, romanul lui Lustbader, "Ninja", de mult sters din memorie, din care am retinut doar epigraful, tulburatorul haiku in care iarba verii e tot ce a ramas din visele razboinicilor, al nemuritorului Matsuo Basho.

Asa cum lipsesc poate si intrebarile inutile, dar atat de placute legate de o perioada istorica anume, cum ar fi "Unde erai cand...?". Stiu exact unde eram atunci cand am auzit vestea zguduitoare legata de adevaratul atentat impotriva lui JFK, asteptam un tren intr-o gara din Dobrogea si incercam sa inteleg niste stiri pe un tranzistor amarat. Peste mai putin de un deceniu aveam sa ajung pe faimosul aeroport newyorkez, coplesit de dimensiuni, de ritm, de aglomeratie, de zgomot, fara sa ma fi gandit vreodata ca un om isi poate dori din toata inima sa devina aeroport.

In ultimul capitol al povestii, JFK citeste intr-un ziar ca Aeroportul Idlewild va primi numele unei mari personalitati din prezent sau din trecut. Numele sau lipseste de pe lista care ii mentioneaza pe Ronald Reagan, Neil Armstrong, Tom Cruise, Madonna. Grimasa lui nu poate fi descrisa sau macar imaginata. Nu de alta, dar in cele din urma Aeroportul Idlewild devine "New York Elvis Presley International Airport".