x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Afaceri cu ridicata

0
Autor: Cristian Crisbăşan 18 Oct 2009 - 00:00
Afaceri cu ridicata Cristian Crisbăşan/Jurnalul Naţional


Acum vreo lună, am încercat o senzaţie nouă: aceea pe care o ai când îţi dispare maşina. Găsisem un loc între sutele de maşini parcate lângă trotuar, pe ambele sensuri ale unui bulevard lat, cu şase benzi, câte trei pe sens. Mi-am dat seama că maşina mea nu fusese furată, ci "ridicată".



Am aflat că fusese dusă la... Afumaţi, la firma Supercom. Sun. Îmi răspunde un tip repezit aşa şi-mi zice: "În legătură cu o maşină ridicată de pe Iancului?".

Da. Mă întreabă marca maşinii şi numărul. Îmi zice să mă duc la Afumaţi, până în ora 20:00, cu buletin, carnet de conducere şi talon.

Mă costă 524 de lei.

"Dar cum este posibil? Aici e plin de maşini parcate, bulevardul e lat, nu încurcam circulaţia..."

"Ce să vă fac, aţi avut ghinion că v-a luat tocmai dumneavoastră maşina, noi am avut acolo doar şase platforme, asta e."

"Bine", zic, "dar ce aţi rezolvat că aţi luat şase maşini din sutele de maşini care au fost şi sunt acum parcate?"

"Păi am mai luat şi dimineaţă şi la prânz...", răspunde el.

"Şi ce, aţi luat 2.000 de maşini, aţi curăţat bulevardul? Nu mai parchează nimeni? Pe locul unde a fost maşina mea este parcată acum o alta..."

... de fapt, este inutil să vorbesc cu el. Este o hotărâre "civică" a consiliului local al Primăriei Sectorului 2. Cheltuieşte bani, energie, benzină şi efort ca să golească marea cu polonicul. Dar suspectez că este o afacere bună, de fapt, în spatele acestei măsuri. Dacă tot vor bani, nu înţeleg de ce nu-ţi dau o amendă şi gata. De ce trebuie să-ţi ducă maşina la dracu'n praznic?

După vreo oră, ajung la parcarea Supercom. O curte închisă cu nişte porţi mari, metalice, albastre. Portarul îmi verifică actele. Îmi trece datele într-un catastif mare, cu coperţi de carton şi foi "de matematică". Omul scrie de mână, cu pixul şi trage linii cu rigla, ca pe vremuri, la depozite şi magazii. Catastiful este aproape plin, dospind de pagini umflate, scrise mărunt. Da, chiar cred că este o afacere bună. Zice să mă duc în curte la un ghişeu, "acolo, unde îi vedeţi pă băieţii ăia". Mă duc. Acolo, un puşti simpatic, roşu la faţă, solidarizează cu mine. Îmi zâmbeşte cu compasiune. Îmi cere iar actele, mă întreabă numărul maşinii, îmi întinde un formular-tip completat cu datele mele, să-l semnez. Îmi spune că în plus, mai am de plătit şi o amenă de 120 de lei, care o să vină prin poştă în 30 de zile. Îmi zice să mă duc la ghişeul următor să plătesc. Aici, o doamnă în vârstă, foarte drăguţă, îmi ia banii. Îmi dă şi bon fiscal, pe care-l capsează de formularul-tip. "Cu asta vă duceţi acolo, la băieţii noştri din parcare şi vă eliberează ei maşina. Arătaţi bonul ăsta şi la poartă, ca să vă lase să ieşiţi."

Parcarea arată aşa, încropit - pare o veche autobază "ceauşistă". Sunt vreo 100 de maşini "arestate". Apare un personaj bizar, un ţigan masiv cu aer de mare bulibaşă, cu pălărie de cowboy din paie, mustaţă căruntă îngălbenită de tutun, o "geacă" de denim soioasă, o burtă imensă sub un tricou dungat, revărsată peste pantalonii de "trening" purtaţi cu nişte "şlapi" chinezeşti de o culoare incertă, traşi direct pe picioarele goale.

Îmi văd maşina. "bună ziua", îi zic eu şerifului.

"Asta e?", mă întreabă el cu o voce asmatică şi dogită. Îi fac semn că da. Şi scoate, stupefiant, din buzunar, o foarfecă imensă. Abia atunci observ că maşina mea era legată cu... sfoară de cânepă! Era aşa, legată într-un anumit fel, de ziceai că e un cadou, numai funda îi lipsea. Am văzut că toate maşinile erau la fel. Cred că acestă chestie funcţiona ca un fel de sigiliu. A tăiat sforile în vreo două-trei locuri şi apoi le-a tras, cu mişcări greoaie, gâfâind. Când a terminat, mi-a făcut semn că pot să mă sui la volan. Nu mi-a mai cerut hârtiile - dacă ajunsesem până acolo şi aveam şi cheile maşinii, eram în regulă. Am ajuns la poartă, portarul mi-a verificat actele, a deschis porţile mari şi gata, am ieşit. Eram liber.

Citeşte mai multe despre:   dreptul la excepţie

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de