Afoni de dăm în gropi

Sigur ați mai văzut filmul ăsta…

Familia, să-i zicem X, se pregătește de nuntă. Băiatul lor se însoară! Mare eveniment, iese băiatul în lume definitiv, tacâmul scump, nu vrei la final nici să ieși în pagubă, da’ nici să te faci de râs. Ce mai, ca la nuntă, nu contează că-i la țară sau la palat, calculul tot ăla e. Toată lumea bună a anunțat că vine, chiar dacă toți știu că părinții nu se mai înțeleg de mult. Nunta-i nuntă, băiatul n-are nicio vină, nu el și-a ales părinții. Mă rog, i-a cam ales, dar faptu-i consumat, toți greșim. Unde mai pui că invitații nu sunt toți prieteni între ei, ba au și relații diferite cu părinții. Unii nu se înțeleg cu mama, alții nu se înghit cu tatăl. Ca-n viață, nu? Tot ca-n viață, că așa-i cutuma, socrul mare e considerat șeful. Că cică el e bărbatul, deși toată lumea știe că doamna aduce banii-n casă. Și fără bani poți să ai tu fițele pământului, se știe, nu faci nimic. Așa că nimeni nu s-ar mira, dimpotrivă, dacă la întâmpinare sunt amândoi, așa cum e normal, că doar amândoi au în grijă mândrețea asta de băiat. Dar nu, socrul mare s-a trezit orgolios - deh, nu-i prima dată - și a zis: „Io’s socrul mare, io fac muzica!” Asta cu “Io fac muzica” a fost cam ciudată, că toată lumea știe că-i afon. Mă rog, a râs lumea de el - nu e prima dată - mai ales că toți știu că amanta (da, blonda aia de la servicii) îi sufla ce să zică, da’, na, toată lumea a zis: „Lasă, măi, nu merită băiatul să ne batem joc de nunta lui, ne ducem”. Doar că, asta e, au mai subțiat plicul, că doar nu s-or duce să-i facă statuie tatălui, nu? Dacă-i prost, apoi să plătească el diferența. Nu face el muzica? Să facă și banii, atunci!

Cam așa e cu Summit-ul de la Sibiu la care gazdă e doar domnul de-și zice șeful statului. „Șeful statului degeaba”, zice lumea pe la spate, dar aici nu e loc de bârfe. În loc de familia X, puneți „statul român”. Și-n loc de „băiatul mare”, România! Mai citiți o dată și sigur identificați socrul mare. La fel vă prindeți repede și cine plătește factura nunții, pardon, summit-ului. Invitații nu-s greu de găsit. Și nici măcar nu e greu de stabilit paguba. Un singur lucru e mai greu: ștersul rușinii! De ea ai parte când doar socrul-mare decide, afon fiind, muzica. Vine lumea, mănâncă sarmaua și fuge lumea mâncând asfaltul. A, pardon, pământul, că asfalt nu avem, că a zis fostul socru mare, Băsescu, îl știți toți, că nu ne trebuie, iar bani de altul n-am făcut rost, că a pus actualul socru manele-n loc de Rihanna. 

Asta e, muzică proastă, plic subțire, noi să fim sănătoși, că gropi să dăm în ele găsim.