Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vă rog nu vă grăbiţi să îmi corectaţi titlul!... Ştiu, corect ar fi „afumarea cărnii de capră de către etc." Corect, dar nu şi atunci când, prodecan fiind la Facultatea de Silvicultură Braşov şi, pe deasupra, „conf. dr ing." scrii articole în revista National Geographic, cum face dl. Ovidiu Ionescu, în numărul pe iunie 2010 al acesteia. Acolo, sub titlul „Blazonul Carpaţilor", am lecturat un text despre capra neagră, text care, adăugat altor năstruşnicii cu pretenţii documentare ale aceluiaşi autor, completează o adevărată „bibliovidiutecă veselă".
Dar, ce au „afumătoarea" şi „afumarea" cu domnul prodecan? Păi, asta e... Au. Prin comparaţie, exemplul este menit să îl convingă pe conf. dr ing. Ionescu Ovidiu că „vânătoarea caprei negre de către lupi" - cum scrie el in revista amintită - este o formulare ce sfidează limba română, corect fiind „vânarea caprei negre de către etc".
Dar, trecând pe lângă slaba cunoaştere a limbii materne, un mizilic de fapt, vă propun să ne uimim în colectiv văzând norocul în teren al acestuia. Căci numai noroc la scară geologică poate fi să asişti la o coincidenţă etologică cu periodicitate de milenii: în plină zi, atacul unei haite de lupi (prădători nocturni în Carpaţi) asupra unui ciopor de capre negre ( animale, prin excelenţă, diurne). Aşadar, deşi „vânătoarea caprei negre de către lupi" se întâmplă - dacă se întâmplă - la adăpostul nopţii, când aceste ierbivore devin vulnerabile şi inactive, iată că cercetătorul Ionescu a fost martorul unei formidabile excepţii. Iar faptul a fost posibil nu doar graţie imaginaţiei, ci şi priceperii conferenţiarului în arta camuflajului: „Eram atât de bine camuflat încât nici vânătorii nici vânatul nu se sinchiseau de mine. Părea că haita de lupi se apropiase suficient de mult de ciopor şi mă întrebam dacă şi cum aş putea preveni un masacru".
Este momentul în care cititorul înţelege eterna dilemă a cercetătorului român. Invadat de adrenalină, în ciuda titlurilor şi a competenţelor, cercetătorul tot vânător rămâne, iar sufletul său se chirceşte la gândul că nu omul, ci lupul e pe cale să înfulece carnea căpriţelor - făcând un „masacru". Pe care el, „stăpânul naturii", se simte dator să îl împiedice. Gata - după modelul Mioriţei, oaia vorbitoare din baladă - să deconspire suratelor capre pericolul ce le paşte, conferenţiarul ICAS-ist este scos din încurcătură de chiar ipoteticele victime care, departe de a avea resemnarea ciobanului moldovean, se refugiază pe stânci inaccesibile prădătorilor. Drept care, happy end: „În locul unui deznodământ sângeros, şi eu, şi caprele negre ne-am delectat cu spectacolul comic al lupului care, lăsându-se păgubaş, a avut mari probleme să coboare înapoi de pe abruptul lunecos". Cititorul răsuflă uşurat şi observă că, în materie de comicării, gusturile caprelor şi ale prodecanului de la Silvicultură coincid.
Cospiritualitatea caprelor şi a conferenţiarului în materie de spectacole umoristice este însă explicabilă, autorul declarând: „Îmi era greu să rămân neutru: capra neagră este una din favoritele mele etc". Dintre ce fel de „favorite"? - se poate întreba perplex cititorul, întrevăzând cu îngrijorare psihanalitică încurcatele căi ale domnului. Ale domnului Ovidiu Ionescu.
Trecând însă peste umorul involuntar al textului, faptul că o astfel de producţie există nu este o tragedie. Dacă ea ar apărea în caietul unui şcolar, chinuit de imaginaţie şi obligat să scrie, faptul ar asigura nota de trecere. Tristeţea este însă alta: scriitura apare în National Geographic, revistă al cărei brand este incontestabil, iar semnatarul nu este un elev în prag de corijenţă la română, ci conf. dr inginer silvic şi, pe deasupra, prodecan al Facultăţii de Silvicultură Braşov.
Restul textului este constituit dintr-o înşiruire de date privind evoluţia, etologia, morfologia speciei în Carpaţii româneşti, alături de un recensământ extrem de optimist: peste 6.500 de exemplare. Nu pot încheia fără a sublinia că articolul - figurând la rubrica „panoramic românesc" - reuşeşte să facă publicaţia „de toată panarama".
Dar toate au o explicaţie. Căci de ce ar fi revista National Geographic mai rezistentă la intemperiile mioritice, decât dosarul tehnic al altui brand de renume: „Renault". Care, poposind pe atotputernicul plai, s-a corcit brusc, generând nemaiîntâlnita „Dacia".
Citește pe Antena3.ro
