Al Treilea Război Mondial

Lumea s-a plictisit de liniştea postbelică instaurată cu oareşce chinuri şi, după ce şi-a risipit preaplinul militar prin Coreea, Vietnam, Iugoslavia şi Arabia, a pus iarăşi mâna pe arme. Jocul de-a hoţii şi vardiştii stârneşte oriunde şi oricând, e o atracţie de nerefuzat. De data aceasta, armele nu mai sunt cele convenţionale, s-a depăşit de mult stadiul primitiv al bâtei şi praştiei.

Nici tancul şi bazuca nu mai sunt la modă, cu excepţia ţărilor subdezvoltate, unde circulă prin contrabandă de stat. Iar bomba atomică e nu doar costisitoare, ci şi politically incorrect. Între timp, omenirea şi-a rafinat gusturile până la pervertire. Rachetele ucigătoare au fost înlocuite fie cu embargouri economice, fie cu politici discriminatorii. Duşmanul nu mai e cucerit de pe cal, ca odinioară, ci din birourile ultracomputerizate, închiriate vremelnic de comisarii internaţionali. Sătui de cizma stăpânului american, supuşii  mondiali au pus de-o revoltă, şi, uite-aşa, Al Treilea Război Mondial a luat-o din loc. Taberele au trecut de la tatonări la atacuri mediatice şi, pe rând, Rusia, China, Uniunea Europeană şi Ţările Arabe muşcă adânc din trupul sleit al Americii. Hegemonia îndelungată a obosit-o, a slăbit-o într-atât încât acum s-a lăsat sedusă de mirajul unei schimbări cu care noi, ăştia din Estul european, ne amăgim de secole. Avioanele cu turban din 2001 i-au distrus încrederea în sine şi i-au dezvăluit vulnerabilităţile, iar războiul mincinos din Irak a stârnit ura comunităţii dinăuntrul şi dinafara propriilor hotare. O comunitate care simţise încă din timpul bombardării Iugoslaviei că yankeii  au deprins apucăturile mardeiaşilor universali. Dispariţia fostei Uniuni Sovietice a lăsat America singură, şi singurătatea asta înşelătoare a împins-o, uşor, uşor, la dezmăţul sinuciderii. Cetăţenii neamericani ai Planetei şi-o doriseră altcumva, mai înţeleaptă şi mai paşnică. Amintirile cu mujici nespălaţi şi sălbatici, maltratând brutal populaţiile subjugate, erau nevindecate. Şi supurânde, şi dureroase, şi tocmai de aceea naţia Globului năzuia  la un moment de pace şi armonie. N-a fost să fie, căci industria militară de peste Ocean, resuscitată de cinicul Bush ultimul, ochise deja noi teatre de război. Pretextele s-au inventat lesnicios, şi, în câţiva ani, America din vis s-a transformat într-o hârcă detestată de oamenii liberi şi pacifişti. Împotriva ei s-au pornit să mârâie când unii, când alţii. Rusia şi-a lins o vreme rănile, întremându-se cu vodcă şi nostalgii ţariste ori staliniste. Putin a trezit-o din mahmureala slavă şi a învârtoşat-o ca altădată, servindu-se de forţa nucleară a inevitabilului gazoduct. China, de la isprăvirea Marelui Zid, a învăţat că dăinuirea postumă înseamnă răbdare. Sacadarea picăturii căzute într-un punct fix i-a oferit soluţia enclavizării pirpirii a spaţiilor străine. La început, fiindcă insuliţele s-au umflat pe nesimţite, o dată cu diversificarea şi extinderea temutelor triade. Arabii n-au cum să uite că istoria s-a pomenit cu ei în zori, că tratatele lor despre  cer şi cifre  au îmbrâncit lumea spre progres. O râvnă ce n-a durat cine ştie ce, deoarece descoperirea sondelor petrolifere i-a lenevit iremediabil, le-a moleşit pasul şi mintea. Încolţirea americană şi pierderea puţurilor cu petrodolari i-au readus în fanatismul sacrificiului suprem întru împărăţia lui Allah cel neiubitor de creştini. Europenii  au copiat modelul Statelor Unite, şi clona de rit continental se străduieşte să-şi globalizeze deosebirile şi orgoliile naţionale.

S-ar putea ca împreună să nu fie mcdonaldizate de colosul american, să nu-şi risipească pe veci identităţile separate, fără de care omul unei patrii unice nu mai e nimic.

Deocamdată, combatanţii s-au ascuns în tranşee şi se pândesc apăsător. Frontul e larg cât lumea, nu scapă nimeni de încercuirea cu sârmă ghimpată a falimentelor succesive întinse de geniştii bursieri şi bancari. Acţiunile cotate pe piaţa de capital a omenirii sunt împrăştiate pretutindeni, ca nişte mine cu efect întârziat. Cartierele generale sunt încazarmate în băncile mondiale şi de acolo conduc operaţiunile financiare în urma cărora viitoarea ordine mondială va fi altfel.

Dar nu total altfel, întrucât ţările sărace vor rămâne aşijderea, iar  cele bogate nu vor secătui îndeajuns. Cei puternici îi vor abuza de-a pururi  pe cei slabi, fraţii se vor înjunghia între ei mai departe, fiindcă frăţia de sânge a fost subminată de la origini de răzbunătorul Cain. Iar din Cainul proiectului de lume s-au zămislit toţi dictatorii istoriei universale. Abel aşteaptă resemnat să i se curme viaţa şi de aceea l-a transformat în erou pe Hristos. Din credinţa nestrămutată în înfrângerea veşnică! Pricinile gâlcevilor economico-militare sunt nepieritoare şi mereu actuale. Tocmai de aceea războiul nu se va încheia în veci, spre indiferenţa birocraţilor însărcinaţi să contabilizeze sec victimele colaterale...