Amendamentul care e. Şi nu e

Am fost luat prin surprindere ieri la Realitatea TV. Pentru că venise la redacţia de ştiri informaţia bombă conform căreia, pentru prima dată în istorie, parlamentarii majorităţii nu aveau voie să facă amendamente la proiectul de buget. În urma unei decizii politice. Şi, răspunzând întrebării care mi-a fost imediat adresată, am declarat că va fi cea mai grea emisiune din viaţa mea. Şi că am de-a face cu cea mai grea întrebare. Fiindcă am reflexul de a spune adevărul. Şi mai mult decât atât. Consider că este o obligaţie elementară faţa de cei care m-au ales să nu le ascund nimic, ceea ce este informaţie de interes public.
   
Avem un proiect de buget. Un buget sărac. De criză. Negociat, cu chiu, cu vai şi în mare grabă, cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional. Instituţia care, prin reprezentanţii ei, a recunoscut, în mod oficial, faptul că a greşit cu România atunci când a insistat pe politici de austeritate. Proiecţia bugetară pe 2013 este, însă, tot de austeritate. Şi, în plus, legea vine prea târziu. În mod normal, ar fi trebuit să avem un buget aprobat spre sfârşitul anului trecut. Nu a fost să fie. Întrucât aveam alegeri. Şi firesc este ca bugetul să şi-l asume noul guvern. Adică Ponta 2.
   
În aceste circumstanţe, principalii actori politici se grăbesc. Nu pot întinde prea mult timp discuţiile vizând adoptarea legii. Apare, deci, tentaţia de a pune pumnul în gura senatorilor şi deputaţilor.
   
Aşa s-a născut nefericita decizie politică, luată de şefii grupurilor parlamentare USL, de a le cere parlamentarilor să nu depună amendamente.
   
Eu am făcut un amendament degeaba. L-am adresat comisiei din care fac parte. Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă. În ce constă, în esenţă, amendamentul meu la Legea bugetului? Am observat două lucruri. În primul rând, că instituţia prezidenţială beneficiază, în 2013, de o creştere a bugetului cu 15,62 la sută. Ceea ce reprezintă o sumă de peste 3 milioane de lei. O creştere inutilă. Un simplu compliment făcut de putere Cotroceniului. De ce afirm asta? Pur şi simplu pentru că anul trecut nu a avut nevoie de aceşti bani. Şi Cotroceniul s-a descurcat bine-mersi. Deci am propus o economie. Şi nu numai. Am mai remarcat faptul că Ministerul Culturii are un buget redus. Că două capitole, Edituri şi Consolidare şi restaurare, sunt în mare suferinţă. Pentru prima dată în istoria recentă, există riscul ca toate publicaţiile de cultură să dea faliment. Cât priveşte consolidările şi restaurările monumentelor istorice, dacă nu terminăm ce am început, plouă şi ninge în ele şi se distruge şi ceea ce s-a realizat în anii anteriori. Prin urmare, am propus ca banii luaţi de la Preşedinţie să fie dirijaţi la Cultură.
   
Nu încurcăm cu nimic negocierile cu FMI. Nu schimbăm raportul dintre venituri şi cheltuieli. Dar veneam împotriva unei decizii politice. Aşa că amendamentul meu e şi nu e. Ba e, ba nu e. Un fel de alba-neagra.
   
Chiar dacă amendamentul nu a fost primit, eu îl voi flutura în continuare la Comisie, în grupul parlamentar şi în plen. Şi - de ce nu? - şi în faţa opiniei publice. Parlamentul este cu credibilitatea la pământ, în primul rând fiindcă senatorii şi deputaţii au renunţat să mai judece cu capul lor şi să controleze Guvernul.

Sursa: CorectNews