Amintiri cu turnuri si statui

La intalnirea de 40 de ani de la terminarea liceului, cei douazeci si trei de fosti colegi in a XII-a C, dupa ce-si amintesc de prietenii morti sau care n-au reusit sa ajunga la petrecere, se lauda cu vietile lor.

Femeile, cu copiii si cu tarile pe care le-au vizitat, iar barbatii, cu carierele de la Ministerul Comertului, din diplomatie si cu monumentele pe care le-au vazut. Fiindca una e sa nu fi fost niciodata in excursie la nu stiu ce pestera a Muierii din judet si alta sa fi recuperat mai multe nopti nedormite, in vreme ce ai tai isi dadeau duhul urcand impreuna cu turma de gura casca in turnul televiziunii din Toronto.

Multi barbati se mandresc cu indaratniciile lor, mai ales cand e vorba de indaratnicii mari, care au dus la niste certuri aprige. "Cat au mai tras ai mei de mine sa ma suie in Statuia Libertatii", spune un domn cu burta si chelie, "dar le-am facut-o, am sters-o intr-o berarie si nu m-au scos de acolo decat dupa ce mi-au promis sa nu ma mai tarasca dupa ei niciodata. Sa ma lase in sosul meu, ca sa inteleg ce vreau eu, nu ce vor ghidurile dintr-un oras cum e New York-ul!".

Din discutie reiese ca absolut toti barbatii din a XII-a C au trecut prin intamplari asemanatoare cand au trebuit sa puna piciorul in prag, fie la Pisa, fie la Paris, iar unul chiar la Niagara.

Femeile trag cu urechea la ce zic sotii lor si dupa ce incearca sa-i dezbine cu un clasament ad-hoc al celor mai capatanosi dintre ei, prin elogii de tipul: "Al meu e un individualist ce nu exista!" si "Inseamna ca nu stii ce tampit poate sa fie uneori al meu?!", revin la sporovaiala despre maritisul fetelor si situatia materiala a baietilor.

Doar unul dintre fostii tovarasi de gasca din a XII-a C, care nici in scoala nu fusese prea vorbaret, tace zambind parca plin de subintelesuri cand e pomenit un obiectiv turistic celebru in care orice om cu oarecare cultura generala e musai sa se catare, ca sa admire panorama.

"Las’ ca-l stiu eu pe George - spune performerul care a dat Statuia Libertatii pe bere - asta urca si pe Everest, daca-l impinge nevasta-sa din spate". George e tacutul care si la aceasta remarca surade ca la o amintire numai de el traita in toate deliciile ei.

"Pai, nu-i chiar asa - face el moale, bucuros de atentia care i se acorda - ca in Statuia Libertatii n-am urcat. Habar n-am de ce n-am vrut sa urc. Nu stiu de ce m-a lasat prima nevasta. Probabil ca pentru asta, ca n-am stiut sa-i explic de ce ma impotrivesc. A fost un noroc. Un mare noroc, deoarece cand s-a intamplat sa ajung la Paris, la Turnul Eiffel, eram deja divortat. Si, tot asa, n-am simtit nevoia sa urc. Numai ca si cand te incontrezi la ceva, tot iti trebuie o confirmare. Intr-un grup, care tocmai urca in lift, am vazut o fata draguta. Lasa naibii turnurile, i-am zis, si haide sa bem undeva o cafea".

"Si?! Si?!", intreaba colegii. "Si, gata - spune George - e sotia mea de mai bine de treizeci de ani. Pentru ea as urca in patru labe si pe Mont Blanc".