x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Anticipatele, la timpul trecut

Anticipatele, la timpul trecut

de Codrut Seres    |    14 Oct 2005   •   00:00
Anticipatele, la timpul trecut

Intr-unul din comentariile mele anterioare polemizam putin cu adeptii neconditionati ai alegerilor anticipate. Spuneam atunci ca nu este cazul sa punem bariere procesului de integrare in Uniunea Europeana si ca, dincolo de discutiile mai mult sau mai putin acide, reflectate in mass-media, Coalitia si Guvernul functioneaza. N-as vrea sa descriu un scenariu al lui "daca" ("daca ar fi fost anticipate in aceasta vara..."). Important este ca intelepciunea politica a invins pana la urma, iar acum putem vedea, fie si la nivel de etapa, roadele continuitatii acestei guvernari.

Raportul de tara al Comisiei Europene, care va fi publicat la sfarsitul acestei luni, va arata, conform semnalelor si anticiparilor, progresele inregistrate de Romania in ultimul an in domenii care puteau activa clauza de salvgardare. Acesta este un moment de evaluare a situatiei Romaniei si, bineinteles, a activitatii actualului Guvern. Or, ce va arata acest raport? Ca Guvernul a lucrat si, mai mult, ca a lucrat bine, a fost eficient.

Daca ar fi sa ne gandim la toate discutiile publice din ultimele 10 luni, purtate aproape obsesiv pe o singura tema - alegerile anticipate - , concluzia de mai sus este surprinzatoare. Cum? Nu aceasta a fost tema la ordinea zilei, nu cu asta s-a ocupat Guvernul? Ei, bine, nu! Ministrii din actualul Executiv au facut reforma si chiar adversarii sai au trebuit sa recunoasca faptul ca lucrurile s-au miscat in ultimele 10 luni. Mai mult decat atat: pot afirma in cunostinta de cauza ca actuala administratie abia si-a facut rodajul, abia a demarat.

Perioada cea mai grea, tatonarile inceputului de mandat, a trecut. Cadrul de dezbatere in interiorul Coalitiei, deficitar in anumite aspecte, este din ce in ce mai clar definit, iar comunicarea interna a depasit stadiul de intentie. Putem spune ca cele patru partide care formeaza arcul guvernamental s-au asezat in sfarsit in structuri. S-a trecut de etapa cunoasterii prealabile si asumarea guvernarii este deplina. Desigur, vor mai exista discutii contradictorii, diferente de opinii, dar important este ca Guvernul si-a consolidat pozitia.

Acelasi lucru se intampla si la nivelul administratiei locale. Discutia legata de modificarea Legii privind administratia publica locala mi-a creat, din multe puncte de vedere, un sentiment placut.

S-a vazut ca, atunci cand exista suficienta deschidere din partea tuturor partilor implicate, dialogul poate rezolva toate problemele. De altfel, acest lucru este absolut necesar. Nu se poate actiona eficient, la nivel administrativ, fara cooperare si fara autoritate. Cand un prefect, un primar, un presedinte de consiliu local actioneaza pentru izolarea gripei aviare sau pentru reducerea pagubelor provocate de calamitati, el trebuie sa aiba, mai ales in Romania, autoritatea unui mandat cert pentru a se implica si responsabiliza.

Cred ca solutia propusa de presedinte, aceea de a asigura continuitatea mandatelor in baza legii existente, este corecta. Nu avem toate parghiile de putere pentru a actiona, dar avem suficient. In plus, responsabilitatea conducerii tarii nu este doar a puterii centrale, ci si a puterilor locale si chiar a opozitiei.

Ne asteapta evaluarea din octombrie a Comisiei Europene, apoi o evaluare finala in aprilie anul viitor. Mai mult decat oricand, actul guvernarii, centrale si locale, va trece pe primul plan. Pentru ca, in cele din urma, cele mai importante evaluari le facem aici, in tara. Noi, cei de la Guvern, despre noi. Si cei guvernati, tot despre noi.

×
Subiecte în articol: editorial