x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Anul 2009 şi cei care îi vor urma

Anul 2009 şi cei care îi vor urma

de Adrian Vasilescu    |    23 Mar 2009   •   00:00
Anul 2009 şi cei care îi vor urma

Criza globală ocupă spaţii largi pe întreaga plane­tă. Ana­lize serioase arată însă că, la noi, efectele directe sunt încă restrânse. Dar suportăm deja efecte indirecte dintre cele mai dure în toate sectoarele economiei.



Dacă însă ne vom uita hipnotizaţi la drobul de sare, văicărindu-ne că o să ne cadă în cap, va fi posibil ca acest lucru chiar să se întâmple. Şi să ne trezim cu o recesiune severă.

Ar fi dramatic ca 2009 să fie un an de aşteptare. Cred însă că mai degrabă va fi un an de acţiune. Pentru că, dacă nu se va apăsa decisiv pe accelerato­rul reformelor structurale, în 2009 şi în anii viitori, orice şansă de relansare economică se va destrăma. Şi spun relansare, pentru că în tri­mes­trul al treilea pare a fi inevitabilă o creştere negativă.

Sigur că am putea să vedem că sunt ridicate mâinile, aşa cum s-a mai întâmplat, în aşteptarea unor soluţii pe care să le aducă timpul. Dar atunci vom pierde, rând pe rând, toate bătăliile importante: şi pentru creştere economică, şi pentru restrângerea şomajului, şi pentru dezinflaţie.

Două argumente, ambele decisive, pot conduce la acţiuni ferme. Primul: convingerea, pe bază de probe certe, că timpul, dacă nu e ajutat cu măsuri op­time, nu rezolvă nimic de la sine. Dimpotrivă, agra­vează şi mai mult lucrurile. Al doilea: s-a epui­zat până şi timpul de aşteptare. Aceasta e neşansa ori, poate, şansa României în aceste timpuri grele.

Am putea evita recesiunea în acest an? Răspunsul e da. Numai că şi aici intervin condiţii. Trebuie să vedem cum se va comporta piaţa valutară în cazul în care vor fi presiuni pentru o depreciere accelerată a cursului de schimb; şi probabil că vor fi. Sau cum vom face faţă unui deficit extern care va coborî spre 10 la sută din PIB, dacă această restrângere de deficit va veni dintr-o prea mare reducere a importurilor. Şi, în sfârşit, cum va fi soluţionat dezechilibrul dintre cererea de consum şi oferta internă de bunuri şi servicii.

Acest din urmă aspect a dat naştere unor dezbateri aprinse în societatea românească. O dezbatere dominată de multe ori de confuzie. Pentru că numai o confuzie - o confuzie gravă, desigur - poate determina întrebarea: "De ce, în timp ce America şi Zona Euro stimulează cererea de consum, noi încercăm s-o temperăm?" Iată de ce: fiindcă şi America şi Zona Euro se tem de deflaţie; la noi, însă, inflaţia a urcat în a doua parte a lui 2007; apoi, în 2008 au intervenit fluctuaţii de la o lună la alta pe fondul unor corecţii de preţuri cu deosebire. Aceste corecţii vor continua şi în 2009.

De unde vine scumpirea vieţii? Cum inflaţia e de­­parte de a fi un fenomen monetar, cauzele ei prin­­ci­pa­le sunt în economia reală. Rata inflaţiei ara­tă mă­ri­rea sau decăderea banilor. Puterea lor
de cum­pă­rare. O inflaţie anuală de 6 la sută e încă mare.

Persistă şi un climat inflaţionist. Un climat peri­culos, în sensul că s-a ajuns la exacerbarea componentei psihologice a creşterii preţurilor. Sunt induse anticipaţii aiurea, care derutează pieţele şi răvăşesc economia. Din această cauză au loc deseori mişcări anapoda ale preţurilor, care au o sensibilitate accentuată la factorii emoţionali.

Normal ar fi, în replică la mărimea cererii de consum, să crească oferta internă de bunuri şi servicii. Dar dacă nu creşte? Mai există o unică soluţie: scumpirea banilor. O soluţie greu de evitat acum, în vremuri de criză, când pe toată planeta se scum­pesc banii şi se ieftinesc activele.

×
Subiecte în articol: editorial