Anul Nou cu bucurie?

Mi-am propus să nu mă uit în aceste zile la televizor. Eventual, scurt, la emisiunile de ştiri să aud dacă gerul va coborî sub 30 de grade.

Am comis gestul impardonabil de a-l deschide de câteva ori. Dumnezeule, şeful statului apărea constant, subiect sacru al tuturor relatărilor. Conducea şedinţa Guvernului personal sub privirea obedientă a aşa-zisului premier Boc. Se dădea la Predeal cu snowmobilul îmbrăţişând electoral, pentru poze de familie, prunci.

Faţa ridată a preşedintelui, muncită, ca a noastră a multora, de ţuicile acestor zile, transmitea monoton acelaşi mesaj: "Votaţi-mă!".

Bucureştenii, în lungi şi răbdătoare convoaie, migrează sezonier la munte, în căutarea zăpezii. Eu n-am plecat în căutarea zăpezii. Zăpada a venit peste mine, mireasă virginală a cerului, acoperind cu trena ei păduri, oameni şi case. Mă găsesc, fireşte, la Sângeru. În dimineaţa asta de luni e ger. Peste noapte au îngheţat conductele şi cişmelele, iar îngrijitorii micii mele ferme se chinuiesc cu târnăcoape să spargă gheaţa din jgheaburile vitelor şi din teicile celorlalte orătănii. Apa se scoate manual din fântâni şi în câteva clipe, dacă nu-i sorbită de vietăţi, devine iar cristal şi diamant.

Două fetiţe îmi cântă sub fereastră, rumene de ger, înfofolite în broboade: "Vă urăm ca să vă fie/ Anul Nou cu bucurie". Colinda, veche, precreştină zic unii, aduce din noroiul timpului nu numai spectacolul, pentru unii grotesc, al măştilor, buhaiele, bicele care pocnesc sub ferestre într-un alai ameţitor (prima regină a României, primind colindele la Palat, s-a speriat, zice-se, de acest ritual sălbatic şi i-a trebuit multă vreme să-i înţeleagă tâlcurile de spirit), ci şi urări de belşug şi bucurie. Grâul va creşte "înalt cât trestia", cu spicul "cât vrabia". Ritualul îngroaşă speranţele, înmulţeşte vitele, face pruncii frumoşi şi sănătoşi. Zicerea sub ferestre preschimbă, pe regula descântecului, iluziile în realităţi consistente.

Copil fiind, de Anul Nou, la cumpăna nopţii, urcam pe dealuri unde tineri şi bărbaţi aprindeau uriaşe focuri în jurul cărora dansam şi strigam urări. Era ritualul îngropării vechiului an, arderii lui pe rug şi naşterii, din flăcările purificatoare, a noului an. Mai bun, mai bogat, cu pingelele pantofilor neroase, călcând semeţ. Cum va veni noul an acum? Fireşte, cum mi-au urat copilele sub geam, "cu bucurie". Aşa să fie! Dar dacă...

Mi-am propus să nu mă uit în aceste zile la televizor. Eventual, scurt, la emisiunile de ştiri să aud dacă gerul va coborî sub 30 de grade. Am comis gestul impardonabil de a-l deschide de câteva ori. Dumnezeule, şeful statului apărea constant, subiect sacru al tuturor relatărilor. Conducea şedinţa Guvernului personal sub privirea obedientă a aşa-zisului premier Boc. Se dădea la Predeal cu snowmobilul îmbrăţişând electoral, pentru poze de familie, prunci. Faţa ridată a preşedintelui, muncită, ca a noastră a multora, de ţuicile acestor zile, transmitea monoton acelaşi mesaj:

"Votaţi-mă!". Televizoarele mai transmit, pe lângă 40.000 de poziţii faţă de aştri ale preşedintelui, şi câteva amănunte – fără mare semnificaţie, fireşte – despre viaţa ţării.

De pildă, la Constanţa au murit de ger cinci oameni, în judeţul natal al preşedintelui. Nu vă întrebaţi de ce măcar din solidaritate locală n-a agăţat nu un doliu pe mânecă, era prea mult, ci, pe figură, o expresie de vacanţă mai puţin exuberantă! Trei prunci, în vârstă de 1 an, 2 ani şi 3 ani, au ars de vii într-o casă sărăcăcioasă din Moldova.

Bursa din Sibiu semnează înţelegeri comerciale pentru anul viitor, luând în calcul o cotă de 4,5 lei pentru un euro. Nu sunt bani pentru creşterea pensiilor şi a salariilor profesorale, adevăruri anunţate obositor de des de vechiul Guvern. Mărunţişuri!

Cine are vreme, în plin avânt al Sărbătorilor, când România lunecă veselă pe snowmobil, de aşa ceva?

Mă întorc şi eu la zăpadă. Henri Coandă avea o colecţie de fotografii de fulgi de zăpadă din toată lumea. Marele savant român constatase, analizând arhitectura fulgilor de nea, că într-un fel se organizează cristalele în Alaska şi în alt fel în nordul Franţei.

Ninge într-un anume chip la Braşov, şi cu altă înfăţişare a zăpezii în Siberia. Am ajuns să recunosc şi eu fulgii mei de zăpadă de la Sângeru. Când ninge, ştiu că Dumnezeu n-a uitat de noi. La mulţi ani, oameni buni! Să vă fie Anul Nou cu bucurie!