Apa buna

La cismelele din Piata Obor, apa nu vine din reteaua bucuresteana, ci de la o pompa de mare adancime. E apa buna, de izvor, mi-a spus un vecin.

Intr-una din vizitele sale in piata, primarul Ontanu a confirmat ca apa e adusa dintr-o panza freatica aflata la circa 150 de metri. Si ca de aceea e atat de rece. Multi oameni vin sa ia apa spre seara, cu buteliile de plastic in sacosa. Cu unii am ajuns sa ma salut. O facem discret, ca niste conjurati. Sau ca detinatorii unei taine nitel penibile. Nu exista insa primejdia ca lumea sa dea navala, iar primaria sa rationalizeze accesul la robinete. Multi nu socotesc ca merita efortul: sa strabati tot cartierul pentru cateva sticle de apa, cand poti sa le cumperi de la chioscul din colt. Altii pur si simplu nu cred in legenda apei bune. Judecata acestora din urma e motivata de anomaliile ce se petrec la noi. Daca ar fi vorba chiar de un izvor, precis ca l-ar fi cumparat de mult unul din escrocii care se imbogatesc vanzand la preturi de licori minune si cu o reclama pe masura apa chioara. Apa aceea care se cloceste de indata ce scoti dopul buteliei.

Si ar mai fi o cauza pentru care atata apa buna merge doar la spalatul legumelor si apoi direct la canalizare, in vreme ce bucurestenii fara dare de mana beau zeama rosietica de la chiuveta: oamenilor le e rusine sa fie vazuti luand apa dimpreuna cu zarzavagiii si pegra pietei, de la robinetele cu cuva de beton sub ele, ca pentru adapat caii. Sunt saraci, dar le e peste mana sa fie socotiti chiar si mai saraci decat sunt doar pentru ca se duc sa-si ia apa cu canistra, ca in tarile africane bantuite de seceta.

Uneori, stau la taifas cu cate un domn care asteapta sa-i vina randul la robinete si discutam despre virtutile apei bune ca si cum am comenta un banchet cu ambrozie pentru zei. Ne amintim de vremurile cand rosiile mai erau rosii, gaina mai era gaina, iar apa mai era apa. De vremurile cand si oamenii mai erau oameni. E de ajuns sa bei o apa buna ca sa prinzi curaj si sa vezi ce repede s-au terminat sau au fost stricate niste bunuri despre care gandeam ca ni se cuvin de drept si pentru totdeauna. Si cum s-a intamplat ca, iata, ne indreptam seara, ca niste conspiratori, cu sticlele ascunse in genti si traiste, ca sa ducem acasa apa buna.

Totusi, veti spune, de ce-o tin atata cu precizarea ca-i buna. In definitiv, ce e apa buna? Raspunsul e: nu stiu. Ori, mai corect spus: nu mai stiu. Stiu, ca si dumneavoastra, ce e apa infecta, apa poluata, apa de fantana cu miros de benzina si fecale, apa gazoasa, apa ametita cu esente sintetice de fructe, apa din retea pe care nu-i deloc recomandabil s-o bei, apa plata, apa ascutita, apa contrafacuta. Dar apa buna, ce este ea, nu am cuvintele la indemana s-o definesc. Ca sa nu mai spun ca incercand sa-i conving si pe altii ca, undeva, in Bucurestiul nostru jegos si periculos pentru sanatate se gaseste, in cel mai mizerabil vad comercial al sau, apa buna, sunt privit ca unul care a facut, in sfarsit, o ticneala. Una ce poate fi povestita. A durat mult pana m-am prostit si eu, dar uite ca s-a intamplat. Ce poate fi aia "apa buna?" Bem apa care ni se da si gata! Ce atata filozofie?!