E greu de presupus că partidele politice vor fi atăt de generoase cu Traian Băsescu, incăt să-i facă acum cadou puterea absolută.
Liderul PIN Cozmin Guşă a difuzat marţi, 12 iunie 2007, un Apel către liderii partidelor politice intitulat: "Să-i dăm guvernul lui Băsescu. Pănă in 2008".
Cănd Gabriela Antoniu de la Jurnalul Naţional, releul meu de peste zi, din Sala de lectură de la Biblioteca Academiei, cu politichia romănească, mi-a citit la telefon titlul Apelului, am avut o reacţie imediată:
Asta-i bună! De ce să nu-i dăm şi Carpaţii?! Să-i poată striga mai bine lui Emil Boc, aflat la Cluj, ordinele pentru PD!
Seara, citind Apelul, mi-am dat seama că reacţiile imediate nu sunt bune nici in comentariul politic.
Desigur, propunerea lui Cozmin Guşă e fantezistă. E greu de presupus că partidele politice vor fi atăt de generoase cu Traian Băsescu, incăt să-i facă acum cadou puterea absolută.
Ea e insă in stilul liderului PIN. Cel de a atrage atenţia, in chip viclean, asupra unei realităţi ce scapă multora.
Cozmin Guşă a sesizat pericolul pe care-l reprezintă posibilitatea lui Traian Băsescu de a susţine in campania electorală din 2008 că PD şi PLD trebuie să deţină majoritatea in Parlament, pentru ca preşedintele să aibă, in fine, şi guvernul pentru a duce la bun sfărşit proiectele măreţe pe care, intre noi fie vorba, nu le are.
Această posibilitate e dată de ceea ce mulţi au identificat prosteşte drept eşecuri consultările de la Cotroceni.
In realitate, ele n-au fost eşecuri.
Pentru că Traian Băsescu n-a urmărit instalarea unui guvern PNL - PD - PLD, aşa cum a precizat in Scrisoarea trimisă partidelor parlamentare.
Atăt inaintea consultărilor, căt şi după aceea au fost şi minţi lucide care au sesizat absurditatea propunerii lui Traian Băsescu:
1) PNL n-ar fi fost de acord cu un guvern condus de altcineva decăt Călin Popescu Tăriceanu.
2) Un guvern PNL - PD - PLD ar fi semănat prea mult cu o varză Ã la Cluj politică pentru a putea fi format.
3) PNL - PD - PLD n-ar fi avut majoritatea parlamentară confortabilă necesară unui guvern solid, stabil.
De ce atăta energie pusă de Traian Băsescu in aşa-zisa formare a unui guvern PNL - PD - PLD?
E o intrebare de prisos.
Traian Băsescu n-a urmărit o clipă formarea unui asemenea guvern. Nici a unui guvern PSD - PD sau doar PSD cum a lăsat să se inţeleagă contactele prin boscheţi cu liderii PSD.
Traian Băsescu a urmărit crearea unui moment electoral. Ţinta vorbelor şi actelor sale de după Referendum constă in căştigarea la scor a europarlamentarelor, localelor şi generalelor de către Partidul său prezidenţial, alcătuit din PD şi PLD. Pentru a ajunge Stăpănul absolut al Romăniei, el are nevoie de o majoritate parlamentară zdrobitoare dată de un partid care să-i răspundă la comenzi şi cănd nu le dă. Un partid de Boci multiplicaţi.
Intreaga tărăşenie cu consultările a avut drept scop să fixeze in conştiinţa electoratului de Dreapta următoarele:
1. Imaginea unui PNL aflat in negustorie cu PSD.
Lovitura e dublă:
Pe de o parte, rupe PNL de electoratul de Dreapta. Pe de alta, adănceşte imaginea unui PSD care e in opoziţie doar cu vorba.
2. Imaginea unui preşedinte care
s-a zbătut să impună un guvern al său, condiţie pentru transpunerea in practică a proiectelor sale. Dat fiind că partidele s-au opus, el va putea de acum incolo să ducă o campanie violentă impotriva guvernului Tăriceanu din perspectiva unei opoziţii adevărate, PSD fiind la putere prin sprijinul dat PNL.
Consultările de la Cotroceni se constituie astfel intr-un moment de campanie electorală incepută chiar din zilele anterioare Referendumului, cănd Traian Băsescu a infăţişat opiniei publice Programul cu care PD şi PLD se vor prezenta in alegeri.
Din acest punct de vedere, nu-i exclus ca Traian Băsescu să nu-şi fi propus a aduce PD la putere.
Ar fi fost un gest fără rost.
PD se află la Putere:
1) Prin liderul numit Traian Băsescu.
2) Prin miile de rozători din administraţia locală din toate ministerele, care rod nu numai din putina PNL, dar şi din caşcavalul fondurilor europene.
Adăugate Moţiunii de cenzură, consultările privind un guvern imposibil au avut menirea de a-l aduce pe Traian Băsescu in situaţia care-i convine de minune: cea de politician care nu poate face nimic, pentru că n-are la indemănă toată puterea.
Desigur, soluţia avansată de Cozmin Guşă in Apel - a-i da guvernul, pentru ca, la alegerile din 2008, să poată fi intrebat ce a făcut - nu-i fezabilă.
Rămăne insă din Apel semnalul de alarmă privind strategia asumată de Traian Băsescu pentru a putea obţine, in 2008, o majoritate parlamentară zdrobitoare.
Va lua cineva in serios acest semnal? Tare ne temem că nu.
Citește pe Antena3.ro