Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Liga Campionilor ne-a graţiat definitiv. Ne-a vindecat de trăirea efervescentă şi puternic subiectivă a unor emoţii naţionalist-microbistice. Cristian Chivu, din exces de zel, a rezolvat două meciuri într-unul singur. Răzvan Raţ s-a recuzat şi el, tot printr-o suspendare, din postura de ţap ispăşitor al insucceselor Sahtiorului. Raţ l-a abandonat pe Mircea Lucescu într-un verdict categoric al confruntării cu Guardiola, l-a abandonat pe Mircea Lucescu în imposibilitatea de a se mai manifesta paranoic în limba maternă.
Liga Campionilor ne-a graţiat definitiv lăsându-ne astfel posibilitatea de a ne implementa plenar în fotbalul nostru strict naţional, adică în liga derbedeilor. Iar când fac o asemenea afirmaţie să nu credeţi că-mi asum cumva responsabilitatea diagnosticului. Eu doar citez din clasici. Fiindcă cei care s-au diagnosticat astfel sunt chiar pacienţii cu responsabilităţi apăsate în afacerile interne ale fotbalului. Chiar omul de portret al respectivei ligi, adică domnul Dumitru Dragomir, declara în urmă cu câteva zile că Gigi Becali nu i-a jignit pe fotbalişti atunci când a afirmat că aceştia ar fi nişte vagabonzi. Preşedintele LPF ne asigura că o astfel de adresare nu este de rău în fotbalul pe care-l conduce. Dimpotrivă, ea reprezintă dovada unei intimităţi de grup. Aşa o fi, că doar Dumitru Dragomir nu minte niciodată. Dar mă întreb de ce nu a funcţionat această acceptare a intimităţii specifice grupului şi atunci când Gigi Becali i s-a adresat la fel de măgulitor chiar preşedintelui LPF. Atunci patronului stelist i s-a aplicat o amendă care a rotunjit substanţial bugetul ligii. Încercarea de a găsi un răspuns mă duce cu gândul la George Orwell şi la capodopera sa, Ferma animalelor. În democraţia de fermă, porcii, cu totul şi cu totul întâmplător porcii, erau la conducere. Iar ei au decretat că toate animalele sunt egale între ele, dar mai mult porcii. A dracului literatura asta. Dar şi mai a dracului este viaţa. Fiindcă lecturile nu sunt obligatorii. Cu viaţa însă te confrunţi fiindcă n-ai încotro.
Rămânând în subiect, remarcăm că grangurii fotbalului îşi dau la gioale fără menajamente. Dar niciodată nu se accidentează fiindcă sunt protejaţi de osânză. Victime ale cotonogelii din fotbal sunt întotdeauna practicanţii de rând. Adică jucătorii.
Costin Lazăr şi Marius Constantin, fotbalişti care pot fi oricând titulari la Rapid, au fost maziliţi de la echipă de neisprăviţii lor conducători fără nici o apăsare. Lazăr pătimeşte pentru că a avut tupeul să-şi negocieze contractul aşa cum a crezut el de cuviinţă şi pentru că nu a acceptat şantajul, pentru că nu a acceptat condiţia de supus medieval. Marius Constantin este acuzat că a răspuns golăneşte unui gest la fel de golănesc al antrenorului. Marius a fost pedepsit. Antrenorul, nu! Decizie aberantă. Pentru că derapajul comportamental al elevului nu poate fi niciodată mai grav decât ieşirea în decor a presupusului model, a presupusului educator. Iar şi mai jegoasă decât sancţionarea jucătorilor mi s-a părut strategia prin care cei doi au fost băgaţi în gura galeriei, strategia prin care cei doi au fost prezentaţi suporterilor în postura de trădători. Tiberiu Bălan este un alt fotbalist care plăteşte tribut neobrăzării de a-şi cere drepturile. În aceeaşi situaţie cu Bălan mai sunt şi alţi fotbalişti ai Sportului Studenţesc. Dar cum concedierea în grup ar pune pe butuci echipa, s-a recurs la arătarea pisicii negre prin excluderea din lot a lui Bălan. În plus, pentru a se justifica, Vasile Şiman a avut şi un discurs prin care a încercat să convigă lumea că Bălan este o marfă cu defecte, o marfă greu vandabilă. La Vasile Şiman cred că-i vorba doar de strâmtorare. Pentru că, altfel, în judecata lui am încredere.
Concluzia e clară. Cu fotbalişti depersonalizaţi, cu fotbalişti umiliţi, cu fotbalişti folosiţi doar pe post de recuzită patronală vom rămâne mult şi bine în liga derbedeilor şi graţiaţi de pretenţiile Ligii Campionilor.
Citește pe Antena3.ro
