Arizona

S-ar parea ca numele Arizona vine de la "arid". Ariditate nu inseamna insa si monotonie. Orice calatorie prin Arizona este in primul rand o traversare de peisaje monumentale. Pe multe dintre placile de inmatriculare ale masinilor apare desenat cate un cactus. Arizona este mandra de cactusii ei, pe care i-a transformat in simbol. Si pe mine m-au impresionat cactusii Arizonei, unii dintre ei inalti de cinci sau sase metri, adevarate statui plantate de natura intr-un desert care, de fapt, colcaie de viata. Nu mi-am imaginat niciodata, pana sa ajung in Arizona, ca desertul poate fi atat de… plin de surprize. Desertul Arizonei este de fapt abundenta, abundenta de specii vegetale, de vestigii minerale si vulcanice, o colectie vi­guroasa de culori si nuante.

Intr-un fel sau altul, fiecare dintre noi este imbibat de peisajele Arizonei. Filmele americane au avut grija sa ne colonizeze subconstientul cu mitul Vestului salbatic. John Ford si-a realizat majoritatea filmelor in decorul natural al Arizonei. Alti realizatori de filme din categoria western sau din categoria "road movie" au mers pe urmele lui John Ford. Arizona este un imens parc de fantasme culturale. Cand privesti din masina intinde­rile pigmentate cu arbusti si cactusi ti se pare ca din decor lipseste totusi ceva, lipseste personajul cowboy-ului sau al indianului sau lipseste caravana cu pionieri deplasandu-se cu ardoare si eroism spre Vest. In general, in America, orice strain se simte ca intr-un film. Imensele camioane care trec cu un zgomot orgolios au ceva familiar, imediat ce vezi unul iti spui: ia te uita, arata exact ca in filmul "Duel pe autostrada". Imediat ce vezi o statie de benzina profilandu-si silueta intre cer si desert la o intersectie de sosele iti spui: o stiu si pe asta, este din "Forrest Gump" (sau din "Thelma and Louise" sau din "Easy Rider"…) Putine sunt localitatile Arizonei care nu se pot lauda ca au fost cadrul unui film. Personal nu pot uita stupoarea pe care am resimtit-o intr-un hotel din Flagstaff unde am descoperit ca fusesera filmate cateva dintre scenele de bar din celebrul film "Casablanca".

Intr-un fel sau altul, aproape orice turist care ajunge din Europa cu avionul la Phoenix, capitala statului Arizona, are apoi ca prima principala destinatie Marele Canion. Nici eu nu am facut exceptie de la regula. Ba chiar am urmat si una dintre sugestiile ghidului si m-am trezit la cinci dimineata ca sa pot admira un rasarit de soare pe marginea acestui incredibil fenomen geologic si metafizic… Marele Canion mi s-a parut ca nici nu mai tine de natura, el este un semn… Cineva, ceva, acel laborator primordial unde a fost imaginata ideea de frumusete a sapat aceasta fisura (adanca pe alocuri de 2.000 de metri) ca sa ne povesteasca un mit. Toti cei care ajung la Marele Canion simt vibratia mitologica a acestei dantelarii terestre si de altfel nimeni nu considera ca ar trebui tradusa in cuvinte.

Arizona are insa mai multe canioane, fiecare cu misterul sau. Daca ar fi sa dau un sfat cuiva care are timp si se poate deplasa cu usurinta prin Arizona i-as spune sa nu rateze Canionul Chelly. Un batran indian mi-a vandut acolo, pe marginea acelui abis tandru, o mica statueta reprezentand un personaj cocosat cantand la flaut. Tot el mi-a explicat ca era vorba despre Kokopelli, zeul unor populatii de mult disparute. Kokopelli figureaza si astazi pe vase, pe vesminte si bijuterii, mereu concentrat asupra flautului sau, dar legenda spune ca, de fapt, acest zeu si-ar fi exterminat la un moment dat poporul. Si aceasta intrucat… oamenii s-ar fi rugat prea mult la el. Ciudata le­genda, unica in felul ei. Un zeu care se supara ca este prea adulat de oameni, iata ceva care ar trebui sa ne dea de gandit. Oare nu adulam noi, astazi, in mod excesiv, banul?

Despre orasul Phoenix, capitala Arizonei, se spune ca ar fi construit pe vestigiile unei civilizatii care exista deja prin anul 300 inainte de nasterea lui Hristos. Din acea epoca a ramas un sistem de canale de irigatii considerat si astazi drept structura vitala a orasului. El a renascut mai tarziu nu din cenusa, precum pasarea Phoenix, ci din inteligenta cu care fusese drenata apa in plin desert. Astazi orasul Phoenix are peste un milion cinci sute de mii de locuitori, dintre care un numar extrem de mare de pensionari. O imensa gradina unde se ascund oamenii cu bani. Americanii se retrag la batranete, cel putin cei care au mijloace, in orase precum Phoenix, unde soarele este vizibil cam 300 de zile pe an. Si pentru ca la Phoenix sunt multi batrani de ingrijit, si-au facut aparitia in ultimii zece ani in regiune si romanii: ei ar fi cam 80.000, mi-a spus un chelner roman intr-un restaurant.