x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Artileria grea a omului din garaj

Artileria grea a omului din garaj

de Sorin Roşca Stănescu    |    13 Aug 2012   •   14:54

De la numirea sa in functie, in urma cu aproape opt ani, dar mai ales dupa ce a fost vaccinat printr-o prima suspendare, Traian Basescu, caruia ii place sa se alinte drept "omul din garaj', s-a pregatit minutios pentru lupta.Stia ca, odata cu formarea unei noi majoritati parlamentare, va fi din nou suspendat si va fi supus din nou unui referendum pentru demitere.Dincolo de faptul ca si-a fortat propria suspendare, alegand cel mai bun moment pentru el, cel anterior alegerilor parlamentare, si o tema convenabila, cum este cea a justitiei, Basescu si-a instalat artileria grea in toate pozitiile cheie.

Si-a aservit cu totul Institutul Cultural Roman, transformandu-l, cu sprijinul masiv al SIE, intr-un instrument de lupta impotriva adversarilor politici si de propaganda in slujba propriului regim.Pe bani publici. Si-a instalat Avocatul Poporului, pentru a bloca atacarea de catre PSD si PNL a unor actiuni politice sau legislative anti-cetatenesti. Si-a subordonat Consiliul Superior al Magistraturii, politizand aceasta instanta suprema a puterii judecatoresti.Pentru a hartui televiziunile, si-a subordonat, tot in baza unui algoritm politic, Consiliul National al Audiovizualului.A procedat la fel si cu CNSAS, pentru a lovi in adversarii sai si a-i proteja pe cei apropiati.Agentia Nationala de Integritate a fost si ea aliniata in randul artileriei grele utilizate de Basescu, intr-o corespondenta si sincronizare perfecta cu DNA-ul condus de Morar si procuratura din subordinea lui Kovesi. Si nu putea lipsi din acest angrenaj Inalta Curte, unde a reusit atat de multe numiri politice, incat si-a subordonat sectia penala.Si, evident, a dus o batalie la sange pentru subordonarea cat mai multor judecatori de la Curtea Constitutionala. Pentru a incheia acest tur de orizont, sa mai consemnam ca, prin intermediul ICR, al unei parti a Ministerului de Externe, infiltrata masiv in 1990 cu ofiteri acoperiti, si al Serviciului de Informatii Externe, care deseori confunda diplomatia de la Bucuresti cu una dintre unitatile sale acoperite, a fost cumparata, treptat, bunavointa unor ziaristi straini. Si chiar a unor ziare ale caror patroni au beneficiat de avantaje create de statul roman.

Intreg acest arsenal i-a permis lui Traian Basescu sa declanseze operatiunea propriei sale suspendari, mizand pe faptul ca va reusi sa-si invinga adversarii utilizandu-le propria energie.Singurul lucru care nu a functionat, si care ameninta sa-i dea toate planurile peste cap, este votul masiv al romanilor care i-au solicitat la referendum sa plece acasa.De aici apar toate complicatiile care genereaza la Bucuresti una dintre cele mai profunde crize politice de la ultima mineriada incoace.

Astazi am avut din nou o proba cat se poate de elocventa a mecanismului utilizat de omul din garaj. El a amenintat Curtea Constitutionala in mod public, dar a facut in asa fel incat in exterior sa existe nenumarate reclamatii ca cei care au amenintat si au presat Curtea sunt reprezentantii USL. El a maturat Consiliul Superior al Magistraturii, de nenumarate ori, sub mandatele sale, pana cand si-a construit acolo o majoritate. Iar astazi, desi, in mod evident, Parchetul face ilegalitati si abuzuri, intervenind brutal in procesul electoral, iata, CSM se autosesizeaza.Dar nu impotriva procurorilor ori a suspendatului. Ci contra USL.
Sursa: CorectNews

×