x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Așa ceva nu trebuia să se întâmple!

Așa ceva nu trebuia să se întâmple!

de Serban Cionoff    |    19 Dec 2023   •   15:45
Așa ceva nu trebuia să se întâmple!

„Așa ceva nu trebuie să se mai întâmple” a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, atunci când a aflat despre prăbușirea clădirii internatului Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiul Secuiesc, în urma căreia și-a pierdut viața David, tânărul care în ziua de Crăciun ar fi împlinit 18 ani,iar trei fete au fost rănite, una dintre ele aflându-se în stare critică. Declarație cu care sunt de acord, dar care cred că ar fi trebuit să fie formulată în acești termeni: „Așa ceva nu trebuia să se întâmple și nici nu trebuie să se mai întâmple”.

Discuția asupra acestui dureros subiect ia, însă, o cu totul altă turnură atunci când luăm cunoștință de declarațiile președintelui Klaus Iohannis, în aprecierea căruia ceea ce s-a petrecut ieri la Odorheiul Secuiesc „este o dramă care ne reamintește brutal că siguranța în școli rămâne o prioritate critică”. Declarație pe care, o spun fără nici cea mai mică rezervă, domnul chiriaș din Dealul Cotroceni este cel mai puțin îndreptățit să o facă! Și asta pentru că domnia sa -și nimeni altul- este inițiatorul și promotorul faimosului program „România educată”.  Program lansat cu un mare tam-tam la debutul primului său mandat prezidențial și care a eșuat în mod lamentabil. Rușinosul său bilanț înscriind, între altele, rata crescândă a violenței și a consumului de droguri în rândurile elevilor începând de la vârste tot mai scăzută, cotele, și ele în creștere, cea a abandonului școlar(capitol la care ne situăm pe primul loc în Europa), precum și alte contra performanțe care au multiple și foarte grave efecte pe termen mediu și lung.

 Consider că președintele Klaus Iohannis ar putea să fie ultimul dintre noi care ar fi îndreptățit să facă o asemenea declarație, deoarece domnia sa fiind inițiatorul proiectului „România educată”, era de așteptat ca tot domnia sa să fi fost direct interesat să urmărească modul în care este pus în aplicare. De aceea pun și întrebarea: câte unități școlare a vizitat președintele Klaus Iohannis, el însuși profesor, în acești ani de dublu mandat prezidențial și de multilateral dezvoltat periplu pe meridianele și paralele globului pământesc? Și nu ca vizitator ci pentru a vedea, la fața locului, care este stadiul implementării sale și, deloc în ultimul rând, care sunt obstacolele în calea traducerii sale în viață. Luând, totodată, măsurile ce se impun.

Întrebare la care nu pot răspunde cu prea multe exemple în afară de vizita pe care președinte Klaus Iohannis a efectuat-o în luna martie anul acesta, împreună cu președintele Republicii Federale Germane, Frank Walter Steinmer, la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. Vizită care, cu totul întâmplător, a avut ca moment de referință întâlnirea înalților oaspeți cu elevii din clasa a IX-a a colegiului, a cărei dirigintă este doamna profesor Carmen Iohannis, soția președintelui României!

 Pot, în schimb, să vă dau deloc plăcute exemple de situații în care președintele Klaus Iohannis a ignorat anumite situații cu care s-au confruntat elevii și profesorii din țara noastră și în care ar fi fost de așteptat ca domnia sa să intervină. Unul dintre cele mai semnificative cazuri fiind cel al elevilor de la Colegiul Național ,,Ion Luca Caragiale’’ din București, care, în primăvara acestui an, au  câștigat premiul 2 la un concurs organizat de NASA, dar nu aveau bani suficienți ca să își plătească  biletele de avion pentru a merge să își ridice premiul. Prilej cu care mi-am permis, într-un comentariu apărut în coloanele „jurnalul”-ui, să consider că președintele Klaus Iohannis ar putea să aloce din fondurile de care dispune pentru voiajele sale transcontinentale banii pentru achiziționarea biletelor respective. Soluție care m-am bucurat să constat că o susțin și alți comentatori. Dar cu ce folos? Domnul președinte- al tuturor românilor, parcă?!- a rămas insensibil la mesaje, așa cum a rămas și la alte numeroase semnale de avertisment din care reieșea că proiectul ,,România educată’’ a eșuat în mod lamentabil. Realitate confirmată de rezultatele testelor PISA (2022) și care face obiectul pertinentei analize a profesorului Andrei Marga publicată în coloanele ,,jurnalul’’-ui. Ceea ce mă determină să nu trec prea ușor peste  detașarea pe care domnul președinte o afișează atunci când edictează că ceea ce s-a petrecut ieri la Odorheiul Secuiesc „este o dramă care ne reamintește brutal că siguranța în școli rămâne o prioritate critică”.

 Nu noi am uitat acest adevăr,  domnule președinte! Dumneavoastră sunteți cel care, în cei nouă ani de mandat, ați făcut dovada că l-ați uitat! De acea, am și considerat că la declarația doamnei ministru Ligia Deca trebuie adăugată menținea că „așa ceva nu trebuia să se întâmple”.

 

×