Automobilul din buzunar

Dealerii de automobile ar trebui sa sune alarma: e tot mai greu sa te dai mare cu masina cea noua.

Si asta dintr-un motiv simplu: n-are cine s-o vada. Mergi dimineata la birou sau la pranz la intalniri cu clientii si ai noroc daca gasesti un loc de parcare la jumatate de kilometru distanta. La fel, seara, cand iesi la terasa cu amicii, trebuie sa-i duci cu un taxi s-o vada, la locul viran unde i-ai gasit loc, dupa o jumatate de ora de cautari. In trafic, nu mai vorbim: chiar daca gasesti vreo duduie s-o admire, nici nu poate fi vorba sa deschizi geamul sa-i dai numarul de telefon - te-ai sufoca instantaneu de la fumul celorlalte mii de masini din intersectie.

Ceea ce ne aduce pe noi, baietii, la o trista realitate: trebuie sa gasim alt obiect care sa spuna celorlalti cine suntem, fara sa ne mai obosim sa deschidem gura. Din fericire, nu trebuie sa cautam mult, pentru ca au gasit deja altii: telefonul mobil. In editia de saptamana asta, publicatia britanica The Economist vorbeste chiar despre functiile sociale ale mobilului, care a ajuns, din deceniul 90, sa joace in mentalul colectiv acelasi rol cu automobilul in anii ’60 si ’70. La fel ca si masina, telefonul ne ofera libertatea sa fim in orice loc ne dorim (chiar daca numai cu vocea…). Si tot telefonul spune despre noi daca suntem instariti, daca ne place aventura, daca iubim confortul sau ne dorim puterea.

La fel ca in America lui James Dean, toata lumea are telefon. Diferentele dintre noi nu le mai fac insa numarul de cai putere, ci numarul de tonuri polifonice. Nu capacitatea cilindrica, ci dimensiunea ecranului. Nu pielea de pe scaune, ci pielea din care e facuta husa.

Dincolo de asta, lumea telefoanelor se stratifica tot mai mult ca si cea a automobilelor. Sunt companii, precum Nokia, un fel de Ford al telefoniei mobile, care fabrica toata gama, de la 4x4 pana la limuzine luxoase (pe care le vinde, ca si Ford, sub un alt nume, in cazul de fata Vertu). Altele sunt specializate in echipamente pentru cunoscatori (Treo, care scoate telefoane cu organizer, e un fel de Subaru al telefoniei: vinde putin pentru oameni care chiar au nevoie sa iasa din bucluc cu ajutorul aparatului). Cumparatorii sunt si ei de vreo cateva categorii. La un capat al bugetului e omul care isi ia telefon ca sa vorbeasca la el si-atat si nu se uita la nici un fel de specificatii. Urmeaza pustanul pasionat, care da mai multi bani pe reviste specializate decat pe telefon, si care, ca si in cazul relatiei sale cu fetele, strange din dinti, isi ia ce-si permite, insa nu se poate opri sa viseze la modelul acela perfect pe care l-a vazut in revista (Playboy sau T3, la alegere!). Ultimul pe scara ierarhica e managerul care isi cumpara obligatoriu cel mai scump telefon de pe piata - si asta pentru ca trebuie sa dovedeasca celorlalti ca si-l poate permite. Sau ca a ramas pe trend, deci in mijlocul actiunii. Nu e vreun mosneag, Doamne-fereste!

Ei bine, tocmai evolutia asta garanteaza un viitor interesant pentru telefoanele noastre. Cu siguranta, in laboratoarele companiilor din domeniu se pregatesc acum modelele pe steroizi, in genul BMW M3. E nevoie de asa ceva pentru ca, spre deosebire de masini, telefoanele au inca o mare problema: cele mai multe sunt prea ieftine pentru cautatorii de senzatii tari din decapotabile…