x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Axa Budapesta-Belgrad-Moscova, pericol pentru România

Axa Budapesta-Belgrad-Moscova, pericol pentru România

de Dan Constantin    |    06 Apr 2022   •   07:05
Axa Budapesta-Belgrad-Moscova, pericol pentru România

Alegerile de duminică din Ungaria și Serbia au confirmat mandatele lui Viktor Orban și Alexander Vucic, care ies mai întăriți din confruntările electorale.

 

Ambele scrutinuri au fost atent urmărite, pentru că ele erau cel mai concludent test privind sprijinul electoratului față de orientările apreciate din turnurile de observație exterioare excesiv de naționaliste. Dacă adăugăm relațiile strânse ale Ungariei și Serbiei cu Federația Rusă – „verificate” și de pozițiile Budapestei și Belgradului față de războiul din Ucraina – înțelegem și mai bine valoarea de test a alegerilor din 3 aprilie. Așadar, politica lui Orban, de critică dură a orientărilor trasate de Bruxelles, dar și de conflict deschis cu „frontul Soros”, are suportul masiv al populației. Să subliniem că pentru FIDESZ au votat majoritar și maghiarii din România, cu dublă cetățenie. Aceștia, nu puțini la număr, își pun voturile în două „coșuri”; prin UDMR, aflat la guvernare în România, sunt „foarte europeni”, iar prin partidul lui Orban susțin punctele excesiv conservatoare și revizioniste ale Budapestei, sprijinite de Putin. La Belgrad, Vucic joacă la două capete – se declară proeuropean și în același timp dezvoltă o alianță cu Federația Rusă, inclusiv în plan militar, care are astfel un cap de pod în inima Balcanilor. Serbia nu aplică Rusiei sancțiunile decise la Bruxelles după invazia Ucrainei, așteptând un moment favorabil pentru a clarifica problema Kosovo, rana deschisă a țării. 

Prinse în vârtejul conflictului din Ucraina, Uniunea Europeană și NATO par să ignore tensiunile din Bosnia și Herțegovina, pe cale să se reaprindă. La 5 aprilie se împlinesc 30 de ani de la izbucnirea războiului interetnic care a făcut 100.000 de victime. Acordurile de la Dayton, din 1995, au fost doar o cămașă de forță pentru a forma un stat din care comunitatea sârbă vrea să iasă acum prin referendum. Pacea impusă atunci de America nu a dat echilibrul necesar reconcilierii profunde și oferă Republicii Srpska, prin starea de instabilitate regională, condiții de renegociere.

Punând pe o hartă aceste noi situații, pentru orice român cu minime cunoștințe politico-militare, apare cu claritate un cordon care este pe cale să înfășoare periculos țara. Influența rusească se manifestă puternic – fie prin forță armată în Ucraina, fie prin diplomație promovată pe termen lung în Ungaria și Serbia. Deschizând cartea de istorie cu paginile tragice din 1940, vedem cum atunci, România Mare, presată pe trei fronturi, a fost obligată prin dreptul forței să cedeze Cadrilaterul, Basarabia, nordul Bucovinei și Herța, Ardealul de Nord. Mulți vor spune că acum suntem puternic apărați, fiind membri NATO. Așa să fie, dar pericolul rusesc există. Și atunci contam pe ceva alianțe, dar nu știam că Germania și Rusia semnaseră pactul secret Ribbentrop-Molotov. Aveam să aflăm despre el după mulți ani. Iar despre Yalta nici nu mai vrem să știm. Una sunt alianțele la timp de  pace, altele pe timp de război...

×