Banca: un centru de putere

O fi o bancă, "magazin de bani", cum le place multor jurnalişti să spună la noi şi prin alte părţi ale lumii, dar e un magazin ultraspecializat şi ultrasofisticat, cu reguli tari.

La bancă nu se stă la coadă, ca la oricare magazin, unde când îţi vine rândul ceri marfa, o plăteşti şi pleci. Aici poţi să ajungi la ghişeu, să soliciţi un credit, iar banca să nu ţi-l dea. Important este, însă, ca banca să nu refuze credite doar pentru că şefii ei pleacă de la simple suspiciuni de neîncredere, uneori cauzate de o analiză aiurea.
Mai ales acum, în vremuri de criză, un NU e adeseori mai tentant decât un DA.

Refuzul unui credit nu poate fi bazat pe închipuiri. Fiindcă nu-i posibilă o ruptură între credite şi realitatea masei de solicitanţi, fără să apară consecinţe grave. Lucrul cel mai rău ce s-ar putea întâmpla ar fi formarea unui triunghi de-a dreptul dramatic: banca să refuze creditarea unei companii, deşi are comenzi şi şanse reale de redresare, compania să-şi restrângă drastic personalul, iar lucrătorii ajunşi în şomaj să nu mai poată plăti datoriile către bancă.

O bancă este un centru de putere. Fiindcă de aici sunt împrumutaţi bani pentru consum şi bani pentru activităţi productive, pentru investiţii, pentru afaceri. Peste tot, în lume, în ţări dezvoltate ori în ţări în dezvoltare, îndeosebi acum, când criza globală loveşte întreaga planetă, cel căruia banca îi refuză creditul solicitat va fi nevoit să renunţe la casă, la maşină ori la mijloace de subzistenţă. În cazul unor companii, la înnoirea produselor ori la reluarea ciclului produc­ţiei. Dar, niciodată o astfel de decizie nu va putea să fie luată fără consecinţe dramatice, după bunul plac al băncii. Întotdeauna se impune să intervină un calcul economic, analize de risc, teste de stres. Pentru că ţelul oricărei bănci este acela de a găsi banilor întrebuinţarea cea mai bună. Cea mai profitabilă. Când "Bălaia" numită credit guvernamental va înţărca, multe bănci se vor trezi că au pierdut cote de piaţă.

Regula e fără echivoc: banii să "ude" grădini. Nicio bancă nu are dreptul să arunce banii în găurile negre ale economiei, acolo unde se menţin incompetenţa unei părţi a managerilor, organizarea fabricaţiei şi comercializarea mărfurilor "după ureche", lucrul de mântuială. Îndemnul firesc, ce vine de aici, nu-i deloc cinic: dacă vrei bani de la bancă în timp de ploaie, fă mai întâi rost de o umbrelă. Dar, totodată, nicio bancă nu poate să-şi tezaurizeze banii, refuzând cre­ditarea, fără să plătească scump un astfel de comportament antieconomic.

Băncilor comerciale le este acordată, prin lege, nu numai libertatea de iniţiativă economică, dar şi o rea­lă autonomie. Banca Centrală stabileşte doar "re­gu­li­le jocului" în sistemul bancar. În acest sens, ar fi de observat că, în cazul în care o bancă are probleme, plătesc acţionarii; şi plătesc conducătorii ei. Dar, Ban­ca Naţională are răspunderi precise, stabilite prin le­ge, cu privire la autorizarea, reglementarea şi supra­ve­gherea băncilor comerciale. Iată motivul pentru care legea a decis că, în cazul desemnării conducerii unei bănci comerciale, ultimul aviz să-l dea Banca Naţională. Şi nu e vorba despre un aviz consultativ, ci despre unul decisiv. De fapt, Banca Centrală acordă o licenţă fiecărei conduceri de bănci, licenţă al cărei efect este autorizarea băncii, în baza căreia poate funcţiona. Iar o astfel de licenţă nu poate fi decât rezultatul unui control firesc, multiplu, fiindcă în nici un caz echipa managerială a unei bănci nu poate fi încredinţată pe criterii politice. Şi nici  în baza simplei voinţe a acţionarilor. Întotdeauna e nevoie de un mandat profesional, moral şi de deplină încredere.