Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Băncile au tot interesul să atragă bani de la oamenii bogaţi. Dar în loc de asta le cer mai întâi actele la control. Cu alte cuvinte, deşi bancherii nu-s gardieni fiscali, procurori sau poliţişti verifică banii să nu provină cumva din evaziune fiscală, pentru că dacă au o astfel de sursă nu acceptă să se constituie cu ei depozite. Chiar dacă activitate lor de bază e să atragă economisirile. Nu să le blocheze conturile clienţilor sau să bage mâna în acestea fără să-i intrebe şi să vireze banii către Fisc. Fiindcă băncile ar trebui să servească exclusiv interesele acţionarilor, nu pe cele ale statului.
Din păcate însă, dacă nu poţi să-i achiţi Fiscului taxele majorate neinspirat pe timp de criză, el îi ordonă băncii să-ţi blocheze banii din cont, iar aceasta se execută fără să clipească. De fapt, astfel de momente te iau mereu prin surprindere. Descoperi, cu stupoare, că nu poţi plăti cu cardul la magazin sau să-ţi retragi banii de la bancomat. Suni la bancă nervos, afli ce s-a întâmplat şi când întrebi de ce ţi s-a blocat contul fără să fii anunţat, banca îţi răspunde că nu are obligaţia să te informeze în legătură cu poprirea unui cont, chiar dacă eşti proprietarul banilor şi ai avut încredere în bancher când ţi-a spus că nu-i bine să-i depozitezi la saltea.
Mai mult însă băncile taxează deserviciul făcut clientului. Pe lângă suma virată cu forţa către Fisc, îşi însuşesc din cont şi un comision aferent popririi, motivat de munca depusă pentru soluţionarea speţei. La care se adaugă, fireşte, şi comisioanele de transfer bancar, din contul clientului către cel al Fiscului. Corespunzător cardurilor de salarii, legea limitează să se confişte întreaga sumă din cont pentru ca familiile să nu moară de foame. Dar în multe cazuri băncile vin cu scuza că nu ştiau că toţi banii provin din salariu. Iar dacă banca percepe comisionul, dar ulterior se constată că poprirea nu trebuia să aibă loc, acest lucru n-o priveşte, clientul urmând să ceară ANAF despăgubiri.
Recapitulăm. Statul îi constrânge pe bancherii privaţi să fie mai întâi gardieni fiscali şi abia apoi să aibă grijă de interesele proprietarilor, deşi Fiscul nu apare în acţionariatul respectivelor instituţii. Şi faptul că băncile acţionează în dauna propriilor acţionari şi a clienţilor nu reprezintă singura contradicţie. Deşi băncile centrale sunt independente din punct de vedere decizional, băncile comerciale se supun şi legislaţiei guvernamentale. Iată de ce bancherii nu-s doar bancheri - cum rezultă din normele băncilor centrale -, ci şi organe de securitate care-şi iau clienţii la întrebări şi le umblă prin conturi când le ordonă Fiscul.
Cu riscul ca aceştia să se enerveze şi să-şi direcţioneze resursele spre “paradisuri” unde nu-s trataţi poliţieneşte. Nicio problemă însă, băncile centrale importante, precum Banca Centrală Europeană, când văd că banii se refugiază în state liliputane “fabrică” alţii cu ajutorul relaxării cantitative (quantitative easing – QE), ceea ce depreciază banii realizaţi în condiţii de productivitate de cei ce economisesc.
