Bani cu împrumut pentru nunta lui Traian

Manglitorii, cei care te fac la buzunare, sunt întotdeauna oameni cu farmec. De aceea hoţul îşi recrutează uşor victimele. Fireşte, aici nu vorbim de politicieni şi cu atât mai puţin nu punem la îndoială sinceritatea alesului de la Cotroceni.

Vrea preşedintele brusc bani de la FMI, de la Europa, de la...? Păi parcă aveam bani! În 12 ianuarie, când aburii trăscăului nu se ridicaseră din ceaunul scăfârliilor noastre, preşedintele stătea la masa tratativelor cu FMI. Bravo! Nea Ionii, abundenţi în România, nu apucaseră să bea încă zeama de varză după ziua lor onomastică şi Nea Traian, care s-a sculat mai An, gândea la binele lui. Şi totuşi, întreabă naţiunea, în sfârşit ieşită din mahmureală şi căzută în postul amar al Paştelui, de ce vrea preşedintele atâta bănet? Ce face cu el? Mulţi dintre noi am trăit două decenii şi jumătate blestemul împrumutului lui Ceauşescu. Cât era acel împrumut? Parcă 14 miliarde dolari cu dobânzi cu tot. Am plătit un pătrar de secol năduşind umiliţi. Trăiam zi şi noapte cu coşmarul datoriei externe care trebuia achitată. Două generaţii, dintre care mai năpăstuită a fost cea a părinţilor mei, au trăit cu obsesia acestei datorii împovărătoare. În numele datoriei strângeam cureaua. În numele datoriei îi dădeam găuri noi. În numele acestei datorii porcii noştri plecau la ruşi, aici în galantare rămânând doar copitele, poreclite adidaşi, iar din puii noştri de Crevedia rămâneau gâtlejurile şi ghearele.

Ceauşescu, zic unii, şi poate au dreptate, a industrializat România cu acei bani. A industrializat-o prost, a făcut fabrici neperformante, a făcut blocuri hidoase. Aşa este. Ce s-a petrecut însă cu banii cheltuiţi după Revoluţie, fiindcă avem deja o mare datorie externă? S-au dus, i-am păpat.

La mine în sat trăieşte, încă, unul care la nunta lui fiu-său (am mai povestit această întâmplare) şi-a amanetat casa în numele unui împrumut mare. Scot banul dublu, defila el cu mândrie prin sat. Bucureşteanul care l-a împrumutat, unul care şi-a construit casă la Sângeru, a făcut o hârtie notarială. Omul fusese păţit. După nuntă, care a fost într-adevăr de vis, cu lăutari scumpi, cu bucate alese, socrul mare şi-a scos banii de datorie şi ceva în plus. I-a plătit? Aş! A continuat cu chefurile iar fecioru-său a plecat în Italia, în luna de miere. A ţinut-o tot într-un chiolhan, până a rămas din nou falit. Acum reazimă stâlpul cârciumii şi cere cu împrumut câte 10 lei de la cine trece pe acolo. Doarme în podul magaziei unei verişoare, fiindcă nu mai are casă, nu mai are nevastă, nu mai are nimic. E dator vândut. El însuşi e un individ pe datorie.

Sunt, am mai povestit, un om cu spaima împrumutului. Nu m-am împrumutat niciodată de bani nici la prieteni, nici la bănci. Când am avut nevoie am strâns din dinţi. De ce vrem să împrumutăm bani?, se întreabă mulţi. Pentru nuntă, mi-a spus un profesor din Sângeru. Cum pentru nuntă? Pentru nunta electorală, din toamnă, a lui Traian Băsescu. Am rămas pe gânduri. De-aia a negociat, continuă profesorul, cu Anul Nou în cap, singur, fără ştirea umilului Boc, fără să-l anunţe pe partenerul Geoană, un acord cu FMI. După noi, fireşte, potopul. Dumnezeu cu mila! Să curgă vinul. Să fie petrecere din plin. Mulţi din aceşti bani vor fi destinaţi asfaltatorilor, firme dependente de Cotroceni. Marile firme care vor cotiza abundent la campania din toamnă. Ele, poate, vor fi cele care vor simţi într-adevăr bucuria împrumutului extern. împrumutul, zic unii, salvează leul. Salvează pe dracu! Salvăm al doilea mandat al lui Traian şi îngropăm în datorii două generaţii de acum înainte. Profesorul m-a băgat în sperieţi. Naţiunea, fireşte, nu se sperie cu una cu două. La toamnă va fi chiolhan. Se va auzi din nou strigătul: “Să trăiţi bineeeee”!

P.S Ce va face T.B. când vor striga mulţimile: “Dă-ne!”. Vă dau, va răspunde el hohotind, aşa cum a mai făcut-o odată cu sindicatele... şi va rosti un cuvânt din patru litere pe care nu-mi îngădui să-l transcriu.