Bârfe cu doctori

Se spun vrute şi nevrute despre doctori, că sunt mari amatori (informaţi) de muzică clasică, literatură (nu neapărat clasică), artă plastică (au dat disproporţionat de mulţi co­lecţionari) şi că au o mare disponibilitate pentru tot ce e nou. Dintre medici se recrutează un procent impresio­nant de diletanţi, în sensul etimologic al cu­vântului, "diletto" însemnând plăcere în italiană, în diverse domenii. Se mai spune că au un foarte dezvoltat simţ al umorului, atunci când alţii şi nu ei sunt ţintele. Au contribuit la cultură şi prin mulţi literaţi, aşa că atunci când mi-a căzut în mână o carte cu titlul: "Aventuri în zona obscură a medicinei" am sperat că voi petrece câteva ore plăcute.

Mărturisesc că mă aşteptam la poveşti cu subiecte palpitante, cum ar fi contrabanda cu organe pentru tran­splant, modificarea sau ştergerea amprentelor, care ar face imposibilă identificarea unui pacient, adevăratele tragedii sau triumfuri. M-aş fi mulţumit şi cu descrierea unor iubiri pasionate în culisele camerei de gardă sau ale secţiei de terapie intensivă. De fapt însă viaţa de spital e destul de monotonă şi ma­rile evenimente sunt umbrite de rutină, de un medicament care nu dă rezultatele scontate sau de vizita unui reprezentant de firmă de medicamente care îţi încurcă tot programul după-amiezii.    

Ei bine, cartea semnată de Carl Elliot, specialist în filozofie şi etică, se ocupă tocmai de lucrurile banale, în spatele cărora descoperim acea zonă obscură, faţa ascunsă şi întunecată a medicinei de zi cu zi. Aflăm câte giumbuşlucuri, ca să nu folosim cuvinte mai grele, îşi fac loc în procesul de creaţie al unui medicament. Traficul ilicit de organe şi şter­gerea amprentelor îşi pierd farmecul. Începem să  îl înţelegem pe cel care vizitează pentru prima (şi pro­babil ultima) oară o fabrică de cârnaţi şi îşi jură că nu va mai mânca niciodată aşa ceva. Medicina, această artă misterioasă, este din ce mai mult inflenţată de cei care controlează industria farmaceutică.

S-a vorbit mult, foarte mult despre asta, în presă şi în volume semnate de alţi autori, aşa că ştim cu toţii că se fac manipulări de date statistice, se folosesc tehnici de influenţare, se primesc cadouri substanţiale. Doctorii primesc pixuri, brichete, lanterne, bilete la meciuri, excursii, invitaţii la reu­niuni mai mult sau mai puţin ştiinţifice. Lucrurile nu se opresc aici.

Sume foarte mari sunt investite în proiecte care au ca scop să transforme un medic într-un om de încredere în serviciul unei mari companii, care va face de multe ori pe purtătorul de cuvânt al unui singur medicament. El circulă de-a lungul şi de-a latul unui teritoriu şi conferenţiază pe tema unei boli şi evident a tratamentului cel mai potrivit. Aceşti "lideri de opinie" au, ca şi ciracii lor, CV-ul plin de "lucrări ştiinţifice" aparţinând altora şi cumpărate pe banii marilor companii. Ei susţin că nici politicienii nu-şi scriu singuri discursurile, nici celebrităţile nu îşi redactează volumele de amintiri. Ridicol? Mai degrabă trist.

Dacă romanul faimosului John le Carre, "Gradinarul fidel", dezvăluia folosirea în Africa a săracilor drept cobai, Elliot ne vorbeşte despre asociaţiile de "cobai" profesionişti care se specializează în falsificarea rezultatelor evaluării unui medicament. Ei au şi o revistă a lor Cobaiul Zero, plină de informaţii privind slujbele bine plătite, locurile de muncă unde condiţiile sunt ceva mai bune şi câte şi mai câte. Actori săraci şi exploataţi care joacă într-o piesă tristă.

Există însă şi doctori care ne dau o speranţă, doctorii cu simţul umorului. Un singur exemplu, un anume dr Farrago, medic de familie şi editorul unei publicaţii care se adresează, evident, celorlalţi medici. În revista sa Placebo Journal, sunt publicate imagini radiologice mai ciudate, exagerările unor pacienţi, atacuri mascate la adresa industriei farmaceutice. Nu sunt cruţaţi nici medicii, nici pacienţii. O reclamă a filmului (inexistent) "Pacientul ame­rican" sună cam aşa: "El fumează. Bea prea mult. Mănâncă tot timpul. Rareori se scoală de pe canapea. El este pacientul american". La mica publicitate, un doctor caută "farmacolog corupt care să pună la punct calmante false". O altă reclamă ne oferă "SEXpro", o pastilă care îţi taie cheful de sex. Cu adevărat irezistibile sunt etichetele de lipit pe geamul din spate al maşinii, cum ar fi: "Am pierdut celălalt automobil într-un proces de malpraxis" sau ceva mai filozofic: "Dar dacă Hipocrate a greşit?".
Cum spuneam, până şi  în acest domeniu mai există încă speranţe.