Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Până la urmă, premierul Ponta capătă ce-a căutat. Schimbarea destul de evidentă în raporturile cu Traian Băsescu, intervenită imediat după alegerile de la 9 decembrie, are efecte dintre cele mai nocive, iar o clarificare în interiorul USL pare mai mult decât oportună. O fi fost de înţeles dorinţa proaspătului şi tânărului prim-ministru de a atenua starea conflictuală dintre Guvern şi Preşedinţie, or fi fost, până la un punct, greu de ignorat presiunile de la Bruxelles şi de la importante cancelarii occidentale colorate popular-europene, care nu prea aveau chef să-şi lase din braţe "omul de la Bucureşti", ce le era atât de îndatorat că i-au salvat pielea la referendum, călcându-se în picioare voinţa electoratului. Or fi fost, deci, de admis anumite concesii şi o atenuare a tonului din partea lui Ponta şi chiar a USL în ansamblul său. O atenuare, dar nu o schimbare la aproape 180 de grade. Aici au greşit, destul de grav, Victor Ponta şi alţi lideri ai noii puteri, inclusiv Ilie Sârbu, Valeriu Zgonea şi chiar Liviu Dragnea.
Victor Ponta trebuia să ştie cu cine are de-a face, lipsa de experienţă nu-i o scuză. Trebuia să anticipeze că i se va cere mult şi nu va primi nimic în schimb (decât, poate, promisiunea otrăvită că ar fi bun de preşedinte, promisiune menită să fie un cal troian în tabăra USL). Or, premierul a făcut concesie după concesie. Nu are rost să mai insist asupra "pactului de la miezul nopţii", pe care l-a semnat orbeşte, care îi îngustează brutal aria de reacţie la hachiţele prezidenţiale şi care i se tot vâră sub nas, la Bucureşti sau la Bruxelles. Ba a ajuns până şi standard în redactarea Raportului MCV. Este, la fel, vizibilă frâna pe care Guvernul a pus-o dezvăluirilor privind prăduirea incredibilă a banului public sub guvernarea pedelistă, auditurile din ministere, angajament ferm al lui Ponta, dispărând suspect într-o ceaţă care pute a cădere la pace. Nu-i deloc întâmplător că, simţindu-se astfel sub scut, foştii miniştri şi demnitari pedelişti, vinovaţi, direct sau prin incompetenţă, de jaful din ţară au recăpătat tot mai mult tupeu şi zbiară ca apucaţii prin studiourile televiziunilor aservite Cotroceniului.
Cu ce s-a ales Ponta din toată această temperanţă ce pare mai curând o abandonare a luptei cu băsismul? Cu nimic. Sau, de fapt, cu potop de diversiuni şi lovituri sub centură pe care le primeşte aproape fără să crâcnească. Fie direct de la Cotroceni, fie prin intermediul comandoului din Modrogan. Băsescu pare a proceda cu Ponta cum face ursarul, care-şi pune ursul pe tabla încinsă şi-l obligă astfel să joace după muzica lui. Ultima măciucă e refuzul promulgării Statutului parlamentarilor. Nu discut aici argumentele, eu însumi m-am numărat printre cei care au semnalat pofta aleşilor de a fi mai presus de ceilalţi cetăţeni în faţa legii. Dar Băsescu şi-a calculat perfect lovitura. A avut o groază de timp să-şi formuleze obiecţiile. A pândit însă momentul şi a retrimis legea la revizuire exact când se vota Bugetul ţării pe 2013, proces ce nu se poate încheia fără a include bugetul Parlamentului. Îl lasă astfel pe Ponta în offside, blochează implicit programele economice şi sociale.
Băsescu nu scapă nici un prilej pentru a clătina Guvernul, punând mereu sub semnul întrebării competenţa, compatibilitatea sau onestitatea unuia sau altuia dintre miniştri, chiar în absenţa unor hotărâri judecătoreşti. Aşa a procedat şi cu ocazia recentului Raport MCV, când s-a întrebat retoric dacă nu s-ar fi găsit, printre 20 de milioane de români, destui miniştri fără pete, fără a se da portofolii unor "posibili infractori". Aici, a căzut în propria capcană: observaţia e valabilă şi în cazul său, fiind ales şi reales când era deja inculpat pentru corupţie şi, ca tare, "posibil infractor". Dar, oricum, vorba lui Barroso, chiar dacă instanţele nu s-au pronunţat - ceea ce contravine flagrant prezumţiei de nevinovăţie, principiilor statului de drept - "politicienii asupra cărora planează acuzaţii de corunpţie trebuie să demisioneze. Fie ei la baza, la mijlocul sau în vârful piramidei, nu-i aşa?
