Bătălia cu sandvişuri tencuite cu dulceaţă

De câteva zile, în loc să se asprească şi încrânceneze, o dată cu gerul şi criza mondială, bătălia politică dâmboviţeană s-a zaharisit. Dintr-o parte în alta, politicienii nu se mai lovesc cu idei ucigătoare, cu argumente politice de tăria bombei cu napalm, ci cu felii tencuite cu dulceaţă. Micile păruieli de la Pocreaca sau Valea lu’ Câine sunt de familie.

 Soţul PSD-ist altoindu-şi nevasta PD-L-istă a stârnit mânia socrului liberal. Păruială de orgolii, astupată în final lângă un grătar stropit cu vin vechi. Oricum, chiar dacă se mai lasă şi cu oase rupte acolo unde se ciocnesc colindătorii electorali, evenimentele şi-au evaporat semnificaţia războinică. Până şi filmul mut de pe vremuri, care angaja într-un bombardament reciproc cu frişcă gardienii publici, midinetele şi femeia de serviciu avea mai multă vitalitate decât maimuţăreala de la noi. Ce s-a petrecut? Minune mare. Curg bezele din toate părţile şi spre toate direcţiile. Pe măsură ce se apropie ziua de duminică, prăznuind electoral prima sfeştanie uninominală, se înmoaie ţurloaiele gladiatorilor, pumnul zvârlit în bărbia adversarului se desface învolt din forma de măciulie şi sfârşeşte în mângâiere drăgăstoasă. L-am auzit pe Tăriceanu lăudând înţelepicunea lui Băsescu în materie de taxă auto (taxa auto e pogonul ăla pe care s-au ciomăgit de vreo doi ani) şi pe Băsescu invitându-l pe Tăriceanu la o ceaşcă de ceai chinezesc în Deal. Să vezi şi să nu crezi! Cele trei mari partide care îşi dispută curcanul electoral pus la rumenit în cuptor dau semne de glicemie sporită. Miere multă şi sarailii înmuiate în siropuri pe toate tarabele politice.

Cineva mi-a băgat pe sub uşă un fel de carte poştală lucioasă, pliată ca o armonică. Desfăcând-o aflu, de pe o faţă, că "tu (adică eu, alegătorul) înainte de toate meriţi adevărul", şi iată adevărul, ilustrat cu poze, pe partea cealaltă. D.A. Elena Udrea miliardară din parcările publice. A desenat cu creta pe asfalt nişte ţarcuri şi a strâns destui gologani cât să-şi construiască trei hoteluri. D.A., Videanu a luat teren cu 4 dolari şi-l vinde cu 72 milioane euro. Omul de afaceri Videanu i-a vândut primarului general cu acelaşi nume, pe bani frumoşi, borduri care s-au stricat, multe dintre ele chiar în timpul montării. D.A. Prigoană a făcut 140 milioane euro din gunoiul pe care tu l-ai plătit şi din care şi-a cumpărat un bloc în Chicago, trei avioane sportive şi un yacht. Cine a făcut chestia asta?, întreb un PSD-ist. E tare! A, cască el, reţete electorale. Nu-i adevărat? Este, dar ce mai contează acum! Adresez unui liberal, distrugător televizistic al foştilor aliaţi PD-L-işti, aceeaşi întrebare. Pare şi el plictisit. Şi lui i s-a înmuiat bâzdâcul.

Citesc într-un ziar că Hrebenciuc e dispus să negocieze cu Băsescu orice variantă, iar Geoană vrea împuternicire de la partid să pună pe taraba Cotrocenilor pretenţiile formaţiunii sale. Hrebenciuc, înţeleg. El e, în fapt, cuscrul preşedintelui. Băiatul lui se bucură de nurii şi Dacia de 150.000 de euro a mezinei Băsescu, iar aceasta de şarmul, educaţia şi nu în cele din urmă strânsura de gologani şi avere a Hrebenciucului cel mic. Dar ce se întâmplă cu Mirciulică, dat jos din spiritul polemic? Bântuie o molimă a împăcării în politica de ţaţe a României? S-a împăcat Băsescu, bolnav letal de al doilea mandat, cu ideea că bocii şi stolojenii lui sunt mult mai firavi electoral decât vor să arate prin sforţări de bombare a pieptului? Caută el alte soluţii care să-i mulţumească nemăsurata sete de putere? Îi va prosti iar pe toţi sau toţi sunt proşti de-a gata iar preşedintele are nevoie doar de-o aburire pentru vulg şi de un făraş să-i adune?

Bătălia (nu prea mai pare bătălie) s-a îndulcit. Din toate părţile, din toate subsolurile politice, ies la suprafaţă, prin râgâitul gurilor de canal, delicate mirosuri de cozonaci. Era o snoavă cu Nastratin care aude sub geamul lui o ceartă de bărbaţi. Era iarnă şi al naibii de frig afară. Şi-a tras plapuma pe el şi a ieşit în prag să afle pricina tărăboiului. S-a întors zgribulit şi fără plapumă. Ce-i Nastratine, îl întreabă femeia, de ce se certau oamenii aceia? Iaca, zice Nastratin Hogea, se certau pe plapuma noastră. Cum o luară, cum se-mpăcară.

Trei partide îşi pun reciproc, la micul dejun, dulceaţă pe pâine. Până îşi vor scoate din nou ochii e de împărţit plapuma noastră.