Bătălia pentru primării

Se înţelege astfel că votul pentru primării e mult mai important decît pare. El aduce, desigur, avînt sau deznădejde în perspectiva parlamentarelor.

Nu m-a surprins să-i văd pe analiştii cafenelelor din Dorobanţi, unde fîţele îşi arată chiloţii, iar jurnaliştii, stăpînii, scriind dispreţuitor despre numărul de primării obţinut de PSD dup cele două tururi de scrutin: 1.138 faţă de 908 PD-L şi 706 PNL. Argumentul acestui dispreţ: e vorba despre primării de sate şi orăşele dobîndite de PSD, în timp ce oraşele mari au fost cucerite de PD-L.

Dincolo de faptul că primăriile de oraşe mari au fost împărţite între PSD şi PD-L, argumentul arată încă o dată prăpastia dintre România de dincolo de Chitila şi România bordelului politic analitic.

Indiscutabil, scrutinul local a avut o miză în sine: cîştigarea primăriilor şi şefiilor de consiliu judeţean. Dincolo de această miză există o alta, la fel de importantă: parlamentarele din acest an. Ce a arătat scrutinul de la 1 iunie 2008? Colosala importanţă a scoaterii oamenilor la vot. Au ieşit, practic, doar alegătorii mobilizaţi de structurile din teritoriu. Nu e de mirare astfel că PSD şi PD-L s-au situat pe primele două locuri. Desprinse din FSN, cele două sînt formaţiuni cu structuri puternice în teritoriu. Nu e de mirare scorul excepţional obţinut de un partid precum PNL.
Î
n ultimul timp, PNL a reuşit să-şi creeze în teritoriu structuri puternice, un capitol la care formaţiunea şedea prost. De cine depinde scoaterea alegătorilor la vot?

Scrutinul de la 1 iunie 2008 ne-a dat un răspuns. De mobilizarea pe plan local. E un răspuns ţinînd de conjunctura lui 2008: miza politică mică a votului, numărul mare de români plecaţi la muncă în străinătate. Poate că, peste patru ani, lucrurile se vor schimba. Deocamdată însă, în condiţiile alegerilor parlamentare ţinute la termen, nu se estimează o modificare a conjuncturii.

Mobilizarea depinde mai întîi de mărimea localităţii. Cu cît e un oraş mai mare, cu atît mobilizarea e mai mică. Pe de o parte, pentru că în oraşele mari, structurile de partid sînt neputincioase, pe de alta, pentru că alegătorii din oraşele mari sînt mai puţin disciplinaţi. S-a spus şi s-a scris că în oraşele mari alegătorii sînt mai bine informaţi şi, în consecinţă, votează lucid. Nu e vorba despre aşa ceva. Alegătorii din oraşele mari sînt mai puţin dependenţi de administraţia locală. Rezolvarea unei probleme nu depinde de ieşirea la vot.

În sate şi în orăşelele mici, mobilizarea de către structuri e însemnată. Structurile partidelor se confundă însă cu structurile administraţiei: primarul, poştaşul, consiliul local. Acolo unde un primar al unui partid politic se află de un mandat în fruntea comunităţii, există şi funcţionează o puternică organizaţie locală. Această organizaţie, identificată cu administraţia locală, e cea de care depinde viaţa de fiecare zi a alegătorului. Între alegător şi primar se stabileşte o relaţie specifică. Dacă a ieşit la vot cînd a fost rugat, alegătorul îşi poate permite să ceară, la rîndu-i, primarului o favoare.

O imagine a forţei primarilor de a scoate lumea la vot ne e dată de situaţia la Referendumul pentru demiterea preşedintelui. În majoritatea judeţelor, liderii filialelor locale ale PSD au dat consemn primarilor să nu facă nimic. Aceştia nu s-au ostenit să mobilizeze electoratul la vot. Asta explică atît prezenţa slabă la scrutin, cît şi eşecul iniţiativei de demitere. Se înţelege astfel că votul pentru primării e mult mai important decît pare. El aduce, desigur, avînt sau deznădejde în perspectiva parlamentarelor. Însă el aduce, pentru parlamentare, un lucru crucial: baza de acţiune a partidelor în campanie şi mai ales în ziua votului. Cine are mai multe primării la sate şi în orăşele mici şi-a asigurat mobilizarea pentru la toamnă