Binefacerile sarmei ghimpate

Iata si un subiect cu care nu ne intalnim in fiecare zi, un subiect care nu ocupa un loc foarte important in fictiune, cu exceptia unor romane de tip western, dar care este incarcat de semnificatii, cele mai multe negative, legate de universul concentrationar, inaugurat, pare-se, de britanici in razboiul cu Burii, perfectionat de regimul sovietic, adus la un tragic apogeu de nazisti.

Imi amintesc ca am citit acum mai bine de 35 de ani o carte scrisa de un autor foarte pesimist, Gordon Rattray Taylor, care prevedea, eronat din fericire, ca in viitorul apropiat biologii (si nu producatorii de arme nucleare, cum credeam in nesfarsita mea naivitate) isi vor desfasura cercetarile in spatele unor imense garduri de sarma ghimpata, ei fiind cei care ne ameninta viitorul. Cartea se numea "Bomba biologica", inca neexplodata, spre norocul nostru.

Prima intalnire fictionala cu subiectul de azi mi-a fost pricinuita de o carte pe care am iubit-o, "Maratonistul" lui William Goldman, in care eroul (de fapt anti-eroul) Babe incearca sa-si impresioneze profesorul care ii pune o intrebare legata de un anume Glidden la care Babe reactioneaza prompt cu replica: "Evident, sarma ghimpata, foarte important!". Si face, desigur, impresie buna.

Glidden, mai exact Joseph F. Glidden, a inventat si patentat sarma ghimpata (mai intai din fier, mai apoi din otel) in 1874, a avut un succes incredibil si a reusit sa schimbe, poate pentru totdeauna chipul Vestului Salbatic, dar si al Argentinei sau Australiei, transformand radical cresterea vitelor, care nu suferise prea mari schimbari in comparatie cu metodele folosite si azi in savana africana sau in fermele de dimensiuni mult mai modeste de pe vechiul continent european.

Fara a intra in prea multe detalii, pare destul de clar faptul ca un teritoriu imprejmuit, cat ar fi el de mare, necesita mai putina forta de munca decat o preerie, ca legea este mai usor de aplicat proprietarilor de terenuri decat nomazilor, ca productivitatea creste, rezolvand macar partial spinoasa problema a alimentatiei. Dar daca vreti sa aflati ceva mai multe detalii despre foloasele sarmei ghimpate ar fi bine sa nu faceti apel la cartea profesorului Reviel Netz "Sarma ghimpata - o ecologie a modernului", el unul nu vede in povestea zootehniei moderne decat nevoia umana de exercitiu al puterii, deprivarea bietelor animale, placerea sadica cu care fermierii isi marcheaza vitele (de acolo vine termenul ultramodern "branding"!). Urmeaza inevitabilele comparatii cu superioritatea morala a stramosilor in comportarea fata de animale, fatale erori de interpretare (nu, in razboi sarma ghimpata nu este mai periculoasa decat mitralierele, o stie orice infanterist), urmate de cateva afirmatii convingatoare privind ororile la care a contribuit sarma cu pricina (Despre Guantanamo, probabil intr-o editie viitoare...). O modesta rezerva, multe, prea multe atrocitati au fost comise in triste fortarete si insule izolate, fara sa mai fie nevoie de garduri.

Un critic, Edward N. Luttwak (nascut prin anii ‘40 la Oradea, autorul, printre altele, al unui excelent dictionar de termeni strategici), actualmente fermier si crescator de vite in Bolivia, demonteaza nemilos teoriile lui Netz. Sa luam de pilda, spune el, nu un obiect deplorabil ca bomba atomica sau mitraliera, ci unul aparent nevinovat, sireturile de la incaltaminte. Cu un efort minim le putem asocia cu "structurile puterii si violentei", cu nevoia de control si constrangere, le putem compara cu admirabila comoditate a mocasinului amerindian sau a papucului oriental, ne vom referi, dar nu in treacat, la cizmele inalte cu sireturi din imageria sadica si s-ar putea sa ajungem la o concluzie surprinzatoare.

Sireturile nu sunt doar un mod de a ne mentine incaltamintea pe picioare, ci instrumente ale durerii, la fel ca sarma ghimpata care nu delimiteaza si ocroteste cireada, ci o tortureaza. Fara sireturi, care sa le tina bine cizmele, britanicii nu ar fi putut inchide nevestele si copii Burilor, tot felul de oameni obisnuiti in uniforme naziste nu ar fost la fel de eficienti si nici macar Stalin nu si-ar fi putut mentine Gulag-ul cu gardieni incaltati in mocasini sau papuci orientali, cu varful ascutit si gratios intors in sus.

Poate ca nu exista obiecte inofensive. Nu as fi crezut ca o simpla scara de sa a jucat un rol esential in istorie. Si totusi, un admirabil serial tv, "Conexiuni" (o culme a popularizarii nevulgarizate, semnata de James Burke), m-a convins ca Normanzii (care o aveau) i-au batut pe Saxoni (care inca nu ajunsesera la ea) in marea batalie de la Hastings, in 1066, aducandu-l pe Wilhelm Cuceritorul pe tronul Angliei.

Imi amintesc perfect episodul, spre sfarsitul anilor ‘70 ma aflam intr-o cabina de vizionare, absorbeam cu invidie poantele lui Burke si imi compuneam in gand cererea de demisie: "Tovarase Director General, subsemnatul, va rog sa acceptati cererea mea de demisie, intrucat familia nu isi mai poate permite luxul de a ma intretine in campul muncii." Alte vremuri...