Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Aşadar, ca să ajungi sfânt e nevoie de patalamaua unei comisii! De avizul unor funcţionari cu cotiere şi dioptrii dihai, care să dea o dezlegare administrativă, medici şi trepăduşi cu patrafir. Dar nu oricum, ci după o adâncă chibzuinţă birocratică, prin parcurgerea obligatorie a regulamentelor şi procedurilor mirosind a smirnă. La capătul cărora ţi se eliberează legitimaţia de sfânt, ptiu, drace! Vasăzică, nomenclatura asta cerească nu se naşte pur şi simplu dintr-o înzestrare dumnezeiască, ci din catastifele bisericeşti. Păi, pentru sanctificarea Papei Ioan Paul al II-lea s-a constituit o comisie (dioceză, în limbajul păsăresc al teologilor catolici) de analiză a miracolelor pământene săvârşite de defunctul petent. Vreo 270 la număr, în urma selecţiei preliminare foarte riguroase. Slujbaşii în sutane ai Vaticanului vor purica meticulos caz cu caz şi vor decide dacă-l trimit pe înaltul răposat în ierarhia păstorită de Ăl de Sus. Şi de va fi admis, "Atletul lui Dumnezeu" va semna apoi o fişă de post şi i se va face instructajul la noul loc de muncă. Doamne, cât tembelism în lumea clericală de pretutindeni! Să arunci în derizoriu, în asemenea hal, un destin exemplar ca al lui Karol Wojtyla e curată blasfemie!...
● Tot cam atunci, în ziua aleasă de Roma pentru beatificarea papei polonez, neaoşii ţigani trăiau clipe de beatitudine între crucile din cimitir. Duminica Tomii i-a scos pe minoritarii tuciurii din palatele cu turnuleţe şi i-a mânat la mormintele neamurilor stinse. Au întins fleicile pe grătarele sfârâinde şi au aranjat un ospăţ grotesc întru pomenirea duşilor. Sărăcimea a mirosit că e rost de haleală moca şi s-a pus pe închinat. Starostele etnicilor i-a miluit cu salamuri "second-hand" şi licori prefăcute, iar lăutarii au cântat de inimă albastră. Să le fie morţilor, că tare mai dănţuiau odată!, s-a înduioşat bulibaşa. Haoleo!, s-au repezit, cu lacrimile în basmale, balabustele, şi jalea s-a stârnit ca la comandă. Ho, fă, proastelor, că nu-l mai întoarceţi, ho, şi luaţi de îmbucaţi! Lumea înflorată s-a voioşit brusc şi parcă pământul a început să se zgâlţâie niţel. Tropăiau morţii de ruşinea viilor adunaţi să le profaneze pacea veşnică.
Mai încolo, nu departe de vatra natală, câţiva romi în bejenie au ieşit la picnic în aristocratica Vienă. Ca la orice chermeză de acasă, s-a terminat cu bătaie, că, deh, noi suntem români!, vorba cântecului nelipsit de la parangheliile conaţionalilor mei. Iubitori de tradiţie carpatină, emigranţii au ajuns pe prima pagină a ziarelor austriece, acolo unde nu încăpem decât pentru a ne etala proasta creştere sau fulgii lebedelor înfulecate pe şest...
● Deunăzi, prin Mehedinţi, de sărbătoarea morţilor lumea a luat drumul ţintirimului. Cu alai mare, ca la bâlci, cu popi, rude şi taraful de instrumentişti, plus un gurist tomnatic. La căpătâiul dispărutului, cortegiul a adăstat de-o reculegere scurtă, părintele a mestecat o rugăciune, iar lăutarii au lălăit de mama focului. Ia zi, bă, o horă, că aşa îi plăcea lu’ ăl’ bătrân!, se auzea vocea câte unui încă nemort, clătinând pios farfuria plină cu colivă. Râsu’-plânsu’ la români capătă forme aiuritoare, într-o Românie ce-şi pierde pe fiecare zi identitatea. Ori şi-o regăseşte?
● Poza e big, aproape cât pagina ziarului. Obama şi fidelii săi colaboratori urmăresc absorbiţi asasinarea diavolului osamic. Cercetez îndelung chipurile din fotografia ce-mi provoacă greaţă. Câteva sunt înmărmurite de cele văzute, îşi stăpânesc anevoie oripilarea. Missis Clinton şi-a astupat gura cu palma, precum ţărăncile de la noi. Nici o diferenţă în gestul, iată, planetar. Joe Biden pare detaşat, îi lipsesc punga cu pop-corn şi cutia cu pepsi. (Apropo, maşina de propagandă americană nu putea rata şansa istorică de a arăta întregului mapamond că până şi "inamicul public nr.1" sorbea pepsi şi coca-cola şi ronţăia cereale! Căci în cazemata aflată la o aruncătură de băţ de baza militară a "terminatorilor" s-au descoperit produsele atât de dragi norodului hamburgerizat pe veci.) Preşedintele Barack şade pe scaun, încovrigat de emoţii, de parcă ar fi un chibiţ pe stadion, înaintea executării loviturilor de departajare. Inşii ăştia chiar sunt în stare să arunce omenirea în aer, cercetaţi-le figurile! Au şi mijloacele necesare, din păcate. Însă se îngrijesc şi de pacea românaşilor, că d-aia au decis să ne bage sub scutul de protecţie antirachetă. (Vestea i-a veselit pe oltenii din Deveselu într-atât încât un juvete şi-a adus aminte de vremurile de glorie ale satului, când vâjâiau pe cer avioanele fostei unităţi militare. "Fătau vacile mai repede când erau zboruri pe-aici!", a tras concluzia mileniului deveseleanul. Tare mă tem că de-acum încolo nici cu asta nu ne vom mai pricopsi, că s-a ales praful de şeptelul naţional.) S-au înghesuit să vizioneze în direct o crimă odioasă, la capătul căreia ne-au anunţat grav şi solemn că "Justice was done". Şeriful mondial a făcut ceea ce ştie dintotdeauna, a apăsat pe trăgaci. Verdictele judecătoreşti sunt pierdere de timp, aşa că autoritatea supremă hotărăşte cine trebuie împuşcat sau nu. Mâine, poimâine, individul îşi va imita stăpânul şi-l va ciurui pe duşman. De ce nu, că n-o avea statul alte drepturi? Ce, lui să nu i se permită ce li se permit instituţiilor criminale? Biata Justiţie, câte samavolnicii are de suportat! Şi, culmea, chiar în America respectării cu habotnicie, măcar declarativ, a drepturilor şi libertăţilor constituţionale...
