Broasca a devenit conştientă că e pusă la fiert!

Invitat vineri seară la Antena 3 să comentez scandalul iscat în PSD şi în Coaliţia de guvernare de numirea controversatului personaj Virgil Ardelean la conducerea DGPI, din Ministerul de Interne, am povestit despre felul în care e fiartă o broască vie.

Pentru că reflexele broaştei fac imposibilă aruncarea ei direct în apă fierbinte, bucătarii apelează la un truc. Broasca e pusă mai întâi în apă rece. Simţindu-se mult mai bine decât în mâinile călăului, broasca zburdă fericită. Numai că bucătarul încălzeşte treptat-treptat apa, până când broasca dă în clocot. Admiţând că broasca îşi dă seama la un moment dat de pericol, ea nu mai poate face nimic. E prea târziu pentru a mai putea sări din oală.

Ceva asemănător se poate întâmpla cu Partidul Social Democrat. Perdant la scrutinul de la 30 noiembrie 2008, deşi, după o guvernare de dreapta, singura formaţiune de stânga de pe scena noastră ar fi trebuit să se detaşeze în câştigător clar, PSD a acceptat cu entuziasm intrarea cu PD-L într-o coaliţie de guvernare. Perspectiva Opoziţiei se anunţa cumplită pentru acest partid, care nu mai are de mult nici o legătură cu notele definitorii ale unei formaţiuni de stânga. Baronii locali, lacomi să se căpătuiască şi mai mult, deşi, sub guvernarea PNL-UDMR, au furat cât au putut, au impus prin Miron Mitrea, dar şi prin sinistrul Grup de la Cluj intrarea la guvernare alături de un partid care nu-i altceva decât o maşinărie de transpus în practică a hachiţelor lui Traian Băsescu. Artizanul acestei bizare combinaţii politice a fost, indiscutabil, Traian Băsescu. Lider absolut al PD-L, conducând acest partid mai dictatorial decât a condus Nicolae Ceauşescu Partidul Comunist Român, lui Traian Băsescu nu i-a fost deloc dificil să impună PD-L concubinajul cu PSD. Dând curs din nou teatrului ieftin, Traian Băsescu mai că nu a bocit la o emisiune tv vorbind despre pagubele electorale pe care i le va aduce rolul major jucat în făurirea alianţei dintre PSD şi PD-L. Dacă ar fi să-l credem, şi-a asumat acest risc din conştiinţa – tipică marilor conducători de popoare – că România va avea nevoie, în condiţiile crizei economice, de un guvern deosebit de puternic prin majoritatea absolută din Parlament.

Analiştii politici, deloc tentaţi să creadă politicienii pe cuvânt, au căutat şi au găsit alte motive ale acţiunii lui Traian Băsescu. Unii au văzut în surprinzătorul rol asumat de Traian Băsescu intuiţia că un PSD în opoziţie la vremurile de restrişte ale crizei ar fi însemnat un dezastru pentru un PD-L aflat singur la putere. Alţii au dibuit calcule şirete în legătură cu scrutinul prezidenţial din 2009. Va fi practic imposibil pentru PSD să propună drept candidat la Preşedinţie pe cineva cu şanse reale câtă vreme partidul face parte dintr-un guvern condus de Traian Băsescu. Fără a scoate din calcul aceste explicaţii, noi credem însă că motivul pentru care Traian Băsescu s-a implicat public, fără nici o reţinere, în crearea alianţei dintre PD-L şi PSD a fost altul. Un motiv care trimite la esenţa personalităţii lui Traian Băsescu.

Destinul postdecembrist al lui Traian Băsescu stă sub semnul distrugerii. În guvernul CDR, domnia sa a jucat rolul nefast al celui care a dărâmat alianţa de guvernare la nici un an de la alegeri. Ca primar al Bucureştilor, Traian Băsescu n-a construit nimic. A dărâmat însă pe rupte. Pentru domnia sa, PSD a fost, este şi va fi un duşman care trebuie distrus. Nu pentru că PSD ar avea un program opus celui asumat de Traian Băsescu. Traian Băsescu n-are nici un program. Aşa cum nu are nici un Dumnezeu. Pe Traian Băsescu nu-l lăsa să doarmă gândul că pe scena politică a ţării era o forţă de proporţiile PSD care nu i se târa la picioare. Eşecul PSD la scrutinul de la 30 noiembrie 2008 n-a fost suficient de mare pentru a pune în pericol partidul. Rămas în opoziţie, PSD ar fi căutat să-şi strângă rândurile, ştiind din experienţa perioadei 1996-2000 ce hăituială îl aşteaptă. Un PSD ajuns la putere – şi nu prin forţe proprii, ci prin bunăvoinţa lui Traian Băsescu – oferă însă toate temeiurile pentru a fi distrus.

Unul dintre mijloacele de acţiune ale lui Traian Băsescu rămâne utilizarea liderilor PSD ajunşi miniştri. Nu numai cei care, asemenea lui Gabriel Oprea, s-au pus de mult în slujba preşedintelui, dar şi alţii, drogaţi de putere, vor prefera să asculte de Cotroceni decât de partid. Bunăvoinţa Jupânului le-ar da posibilitatea de a fura pe rupte, fără teama de DNA. Ca să nu mai spunem că, în cadrul Guvernului, colaborarea cu Traian Băsescu s-ar dovedi rentabilă. Să fi devenit Mircea Geoană conştient de acest pericol? Se pare că da, o dată ce lui Gabriel Oprea, ministrul care a dat semne că acţionează la ordinele Cotrocenilor, i s-a retras sprijinul politic.
Broasca a devenit conştientă că e pusă la fiert!