Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Unii preoţi, dincolo de acoperămăntul sutanei, s-au dovedit a fi investitori descurcăreţi, abili speculatori ai conjuncturilor politice, doritori de a lua parte la jocul puterii, atăt de drag multora.
Că in biserică au romănii cea mai mare incredere e o certitudine. Un fapt dovedit pe baze ştiinţifice. Motivele sunt multe şi ţin de tradiţie, filozofia noastră de viaţă, moştenire. Ce-i drept, sunt foarte mulţi care dovedesc religiozitate din motive de frică de Dumnezeu, şi nu din iubire de acesta.
Sunt, de asemenea, foarte mulţi antrenaţi de modă, de val. Pe vremuri era cool să fii liber cugetător, fiindcă aşa erau tipurile şi aşa propovăduiau tovarăşii. Acum e in tendinţe să fii bun creştin, să faci cruce şi in Parlament, şi pe stadion, să inalţi biserici şi sfinte cruci cu aceeaşi frecvenţă cu care injuri şi iţi spurci duşmanii reali şi imaginari.
Dar, şi in vremurile de 17 ani apuse, dar şi acum, cei mai mulţi credincioşi au fost cei curaţi, oneşti, buni inţelegători ai poruncilor divine, cei care aplică invăţăturile creştine şi nu doar se fandosesc cu lumănarea in mănă.
Plecarea la casa din cer a Prea Fericitului Patriarh Teoctis - de moarte bună, şi nu din eroare medicală, cum incearcă unii să acrediteze - , pentru că numai un necreştin ar putea crede că un pămăntean ca Patriarhul ar fi fost lăsat la voia intămplării de pronia cerească - , a redeschis o rană veche a societăţii romăneşti, dar devenită tabu: curăţenia celor care il slujesc pe Domnul aici, pe pămănt.
De cănd e presa liberă, de după Revoluţie, s-a tot scris şi vorbit despre preoţi simpli sau inalţi ierarhi ca despre veritabili oameni de afaceri. Că s-au incumetrit cu politicieni pentru foloase materiale, că au influenţat enoriaşii la vot, ca mai apoi să aibă ei diferite avantaje, de ordin material sau de urcare in ierarhia bisericească. S-au deschis tipografii bisericeşti - adevărate IMM-uri, posturi de radio, puncte de vănzare, pelerinaje in scop ecumenic, dar şi financiar - zone comerciale care speculează valul de religiozitate care ne-a cuprins.
Unii preoţi, dincolo de acoperămăntul sutanei, s-au dovedit a fi investitori descurcăreţi, abili speculatori ai conjuncturilor politice, doritori de a lua parte la jocul puterii, atăt de drag multora.
Aceasta este realitatea, ce nu poate fi negată, pentru că nu există argumente impotriva celor relatate. Ceea ce vreau eu, insă, să subliniez este că, aşa cum orice popor işi are politicienii pe care ii merită, tot aşa orice neam creştin işi are biserica pe care o merită. Şi familia bisericească este o mică Romănie, e un tărăm prins intre hotarele religiei, dar tot unul care ne este specific trup şi suflet.
Auzeam la televizor comentarii de genul: şi ce dacă Patriarhul are jurămănt de călugăr, el nu e tot un fiu al statului romăn, nu se supune aceloraşi legi şi regulamente ca orice alt cetăţean? Mi s-a făcut pielea ca de găină, ascultănd astfel de aberaţii. Cei care fac afirmaţii mai sus citate nu au deschis nici o carte de religie, darămite Biblia sau invăţăturile vreunui mare ierarh.
Morala acestor zile este cea sfăntă, bătrănească: ca bun creştin trebuie să ne purtăm cum zice popa, nu aşa cum face popa. Şi mai este un aspect de subliniat: nu ne slujeşte la nimic defăimarea preoţilor şi punerea lor in aceeaşi cristelniţă de botez naţional. A arunca anatema acum pe intreaga preoţie, doar pentru că observăm ce luptă -
cu-adevărat politicianistă - , se duce pentru succesiunea la jilţul patriarhal ar fi o imensă impietate şi un deserviciu făcut milioanelor de adevăraţi credincioşi şi sutelor de binecuvăntaţi slujitori ai Domnului.
Pădure fără uscătură nu se poate. Să avem ingăduinţă cu "uscătura" din familia bisericească, dacă vrem să ne dovedim mai inţelepţi decăt inţelepţii inşişi.
