C.V. Tudor a pornit in cautarea electoratului

Printre formatiunile hotarate sa traga concluzii din lectia scrutinului local se numara si PRM. Declaratiile lui C.V. Tudor de schimbare la fata in directia radicalitatii, deciziile luate de Biroul Executiv ar putea sa para surprinzatoare la un partid impins de multi pe nedrept in zona pitorescului ieftin.

Cine cunoaste cat de cat dedesubturile politicii romanesti n-are nici un motiv sa-si stucheasca in san la furtuna starnita nu demult prin birourile PRM. In conducerea acestui partid sunt nu numai insi ciudati, gata sa alimenteze satira, dar si oameni politici autentici. Aparent ascultatori fata de lider, ei au un cuvant greu de spus in politica formatiunii, influentandu-l pe C.V. Tudor sau luand decizii pe cont propriu. Nici Vadim nu-i atat de zurliu cum vrea el sa para si cum se precipita dusmanii sa-l mediatizeze. Nu de putine ori, dincolo de spectacolele date de liderul PRM, se ascund calcule reci. Am avut ocazia sa-l vad si in aceasta ipostaza de politician pragmatic pana la cinism.

Astfel ca ipostaza PRM de partid care si-a asumat recunoasterea esecului ne apare in relatie normala, explicabila cu o politica gandita. Fara a osteni in a clama fraudarea alegerilor, Corneliu Vadim Tudor a exploatat momentul pentru a da partidului adrenalina necesara produsa de freamatul schimbarii. Asa cum se dovedeste situatia catastrofala a PSD, o formatiune politica, supusa normelor oricarui organism viu, se leneveste sau, mai grav, cade in rutina daca din cand in cand nu se ia singura la intrebari.

Momentul de la PRM se vrea unul creat de asumarea unui rezultat nesatisfacator la alegerile locale. Deciziile organizatorice - de la dizolvarea organizatiei de Bucuresti, pana la trimiterea lui Gheorghe Funar intr-o misiune prin tara de tip Revizorul lui Gogol - apartin, ca sa spunem asa, criticii facute de C.V. Tudor colaboratorilor sai. Angajamentul de a se reintoarce la radicalitate are insa semnificatia unei autocritici. Amintindu-si ca e ziarist, C.V. Tudor ne-a mustrat pe cei cativa care am cutezat sa spunem sa schimbarea sa la fata a costat partidul. El ne-a reprosat ca nu pricepem intelepciunea la care a ajuns: cea potrivit careia un discurs antieuropean si mai ales antiamerican poate face pe un politician interesant doar pentru marele public, nu insa si pentru decidentii mondiali, pe cei de a caror vointa depinde, in ultima instanta, ajungerea si ramanerea la putere in Romania. Noi insa nu ne-am referit la schimbarea in materie de discurs extern, desi continuam sa credem ca e nevoie si la noi, in Balcanii Europei, de o forta politica in stare sa exprime cartelile unor romani impotriva invadarii militare a Irakului, impotriva integrarii in Uniunea Europeana si mai ales impotriva mediocritatii exemplare a politicii noastre internationale. Noi ne-am referit mai ales la schimbarea de ton din interventiile publice ale lui C.V. Tudor. Spre surprinderea multora, cam de pe la debutul lui 2004, liderul PRM, faimos prin violenta discursului, prin ironia muscatoare, prin imprevizibilitatea reactiilor, si-a asumat public un comportament frizand smerenia de stareta batrana. Invocand o intelepciune nascuta dintr-o revelatie cu vadite note de miracol, C.V. Tudor a aparut pe micile ecrane citind din partea impaciuitorista a Bibliei si schitand gestul intoarcerii celuilalt obraz. Pana la acest moment, liderul PRM fusese declarat un paria al televiziunilor aflate sub influenta PSD, inclusiv televiziunea publica. Dupa schimbarea la fata, domnia sa a inceput sa fie invitat de televiziuni cu harnicie. O harnicie suspecta daca ne gandim ca structura temelor si a invitatilor la unele talk-show-uri se face nu in birourile conducerii tv, ci in birourile conducerii PSD. Parea ca la nivelul conducerii PSD, insi isteti, mesteri ai intrigilor politice, isi freaca mainile de bucurie la gandul unui Vadim cu coltii piliti si limba data cu agheasma.

C.V. Tudor fusese pana in acel moment arhanghelul luptei impotriva coruptiei, profetul zbarlit al cinstei impotriva putreziciunii PSD. Prin crestinarea sa brusca, electoratul care-si cauta in spatiul public propriile stari de spirit, s-a simtit frustrat. Radicalitatea la care renuntase Vadim a fost insusita rapid de Traian Basescu si de Theodor Stolojan. Campania dusa de cei doi copresedinti ai Aliantei D.A., de candidatii PNL si PD a fost una de sorginte net PRM-ista. Chiar de la inceput s-a proclamat refuzul categoric de a colabora cu PSD, formatiune impinsa astfel dincolo de hotarele jocului democratic, ba chiar si de hotarele tarii. Lozinca "Jos Mafia!", din care s-a hranit electoral Vadim, a fost inlocuita cu "Jos baronii!". Mai mult, D.A. a intrecut PRM in isteria anti-PSD. Urmarind campania pentru locale n-aveai cum sa nu fii surprins de violenta la care indemnau discursurile unor politicieni, amintind de cea a bolsevicilor inainte de a lua cu asalt Palatul de Iarna. S-a cerut nici mai mult, nici mai putin decat scoaterea PSD-istilor dintr-un oras precum Clujul, s-a sugerat liderilor PSD sa-si ia bilete de avion pentru alte tari de soare pline. Neobisnuita radicalitate a campaniei practicate de Alianta a sedus o parte a electoratului, acea parte care vazuse in C.V. Tudor si in PRM expresia nemultumirii ajunse in pragul rascoalei. Acest electorat a trecut rapid la Alianta. Procesul a fost accelerat si de prestatia lui Dumitru Dragomir, candidatul PRM la Bucuresti. Nu cred ca-n istoria unui partid poate fi intalnita o idee mai nefericita decat cea de a-l desemna pe Dumitru Dragomir drept concurent PRM la Primaria Bucuresti. Dumitru Dragomir e un om admirabil. Are umor, stie sa joace teatrul personajului Mitica. Din nefericire, prin intreaga sa personalitate, Dumitru Dragomir nu-i un PRM-ist in sensul clasic al cuvantului. Unui Vadim cu prestatie de Apostol i s-a adaugat un Dumitru Dragomir cu prestatie de sucar. Pentru schimbarea la fata a PRM sub semnul normalizarii a fost un succes. Pentru capitalul electoral al partidului, alimentat pana cum de apocalipse, de fulgerari de manie, a fost o catastrofa. PRM-istul tipic n-are umor. Sau, ma rog, daca are, nu-si poate ingadui sa-l dezvaluie. Pentru PRM-istul tipic, Patria e in primejdie! O pandesc din unghere lupii sfartecarii teritoriale, vulpile coruptiei, hienele putreziciunii morale. Cum sa-si ingaduie PRM-istul, in aceste conditii, glume stil Mitica Dragomir?!

Scrutinul local a fost castigat de PRM. PRM-ul lui Vadim dinaintea schimbarii la fata. PRM-ul care s-a prezentat in campanie sub sigla Aliantei D.A., si nu PRM-ul lui C.V. Tudor pustnic. Pentru a castiga alegerile generale, PRM-ul autentic trebuie sa-si recupereze electoratul. Asta inseamna intai si-ntai intoarcerea lui Vadim Tudor la ipostaza de Profet zbarlit. Fara a derapa in asertiuni riscante in plan extern, liderul PRM trebuie sa redevina personajul care electrocuta ratingurile si aducea paloare in obrajii adversarilor din presa si din politica. E ceea ce a decis C.V. Tudor. Recunoscand implicit ca o parte din vina pentru esecul formatiunii o are si domnia sa. Chiar daca refuza in continuare sa-si recunoasca greselile.