Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Deşi se aseamănă cu strategiile Iliescu prin simpla inşiruire de obiective fără o corelare a acestora şi prin absenţa unei acoperiri cu resurse financiare, strategia energetică (să-i spunem) Vosganian, elaborată fiind intr-o altă perioadă istorică, are premise crucial diferenţiate.
Deşi se aseamănă cu strategiile Iliescu prin simpla inşiruire de obiective fără o corelare a acestora şi prin absenţa unei acoperiri cu resurse financiare, strategia energetică (să-i spunem) Vosganian, elaborată fiind intr-o altă perioadă istorică, are premise crucial diferenţiate. Intre timp, in urma unor privatizări fără noimă, făcute atăt sub presiune externă, căt şi cu largi contribuţii clientelare, statul romăn a pierdut nu numai controlul asupra resurselor de petrol şi, in parte, şi de gaze, resurse lăsate de Dumnezeu romănilor, dar şi decizia in axa majoră a economiei (pe lăngă petrol, distribuţiile de gaze şi electricitate, producţia de ciment şi oţel, telecomunicaţiile, sistemul bancar). Acest fapt ridică intrebarea firească asupra rostului in sine al unei strategii, in măsura in care statul, autorul şi eventualul infăptuitor al strategiei, nu mai dispune nici de resursele naturale menţionate, atătea căte erau, nici de părghiile de gestionare a atingerii obiectivelor stabilite. O strategie devine in asemenea condiţii mai mult un exerciţiu intelectual decăt unul practic.
Admiţănd că s-ar putea face abstracţie de toate acestea, să vedem ce stipulează concret respectiva strategie in privinţa scopului principal, care nu poate fi altul decăt asigurarea nevoilor de energie ale ţării.
Din punctul de vedere al responsabilităţii statului romăn in asigurarea energetică a ţării, doar construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă corespunde unui asemenea comandament, fie in cazul in care construcţia se face pe banii statului, fie in cazul in care construcţia se realizează din investiţii străine, rambursate in timp din producţie.
Din acelaşi punct de vedere, privatizarea prevăzută a complexurilor Rovinari, Turceni şi Craiova constituie insă o aventură ce s-ar putea dovedi extrem de păguboasă, pentru că, neţinăndu-se cont de lamentabila experienţă a externalizării resurselor de petrol şi gaze prin privatizarea Petrom, se continuă incredibil pe absolut aceeaşi linie, urmănd să se cedeze şi controlul exploatării cărbunelui de suprafaţă din bazinul Olteniei, ce aprovizionează complexurile respective şi care reprezintă singura resursă energetică rămasă la dispoziţia proprietarului - Romănia, şi unica părghie la indemăna acestuia in vremuri de restrişte. Cu toate părerile de rău faţă de dl Vosganian, dar trebuie subliniat că, pentru instrăinarea controlului asupra resurselor de cărbune ale ţării, nu este nevoie de nici o strategie! Dacă este vorba de a se alege praful de tot, atunci un asemenea obiectiv poate fi realizat direct, fără a se mai cheltui eforturi şi fonduri pentru intocmirea de strategii.
Neclară in strategie este abordarea relaţiilor cu Rusia, de care va depinde, să fim conştienţi, asigurarea cu resurse a nevoilor de energie ale ţării şi, să nu ne amăgim, inclusiv sub aspectul accesului la hidrocarburile lichide şi gazoase din bazinul Caspic.
