Cadoul discordiei

Dacă ministrul Finanţelor spune stop micilor “atenţii”, sar cei afectaţi direct la buzunar, adică bugetarii, dar şi cei afectaţi direct la voturi, adică politicienii.

Cînd vestoanele pe care le poartă politicienii sînt de mai multe feluri şi mo­dele, chiar culori, apar mişcări, schimbări, contradicţii, efecte şi de­fecte. Şi, în această perioadă pre-electorală, pretensionată şi pre-judecată, aproape toţi oamenii politici ajung să fie roşi în cot, că de durut acolo îi doare mereu, purtînd zilnic aceeaşi haină. Cea a populismului, a lipsei de raţiune şi respect, a haosului şi sforţatului.

Cînd ministrul Economiei şi Fi­nan­ţelor a venit în faţa publicului să spu­nă că sînt bani de pensii şi atunci de ce să nu fie daţi, doar pentru că unii şi alţii nu se pot împăuna cu acelaşi gest, în faţa pensionarilor: votanţi simpatici, sinceri, harnici, aproape nimeni nu l-a crezut. Vosganian a vorbit ca pentru sine şi apoi şi-a văzut de treabă. Colegii de partid nu au zis nici pîs, nici puşchea pe limba ta, nici negru îţi e,  pedelistule, cerul gurii. Mă refer aici la campania PDL împotriva ministrului Vosganian, pe care încearcă să-l pună în dificultate, încercînd să explice pensionarilor, pe care i-au şi plătit să iasă la mi­ting, că guvernul liberal nu se va putea ţine de cuvînt, în privinţa graficului de ma­jorare a pensiilor. Dar, oricît de încurcate ar fi lucrurile, în materie de pensii şi invidie electorală sînt foarte lim­pezi. Ştim cine sînt poliţiştii buni şi cei răi, precum şi cei aduşi din pro­vin­cie şi hrăniţi la “cantina Academiei”. Cît priveşte subiectul care a în­fier­bîntat lumea bugetară, cel al ti­che­telor de cadou, pe care mi­nistrul Vosganian nu este de acord să mai fie alocate de Paşte, aici politicienii liberali ne-au dovedit că sînt la fel ca toţi ceilalţi, adică po­pu­lişti. Imediat cum au văzut că reprezentanţii lucră­to­rilor din sectorul bugetar au reac­ţionat vehement împotriva deciziei de a nu se mai acorda tichetele de ca­dou, colegii ministrului de Finanţe au ieşit la rampă.

Totul a culminat cu trimiterea ministrului Apărării în faţa presei, nu pentru a solicita acordarea finanţării pentru achiziţii necesare armatei, ci pentru a-l înduioşa public pe Varujan Vosganian, în direcţia acordării, în continuare, a acestor tichete. Ce şi cine să mai înţeleagă căile politicii?

Dacă Guvernul acordă toate aceste mici atenţii bugeta­rilor, care pentru ei poate nu înseamnă mare lucru, dar la nivel de buget naţional presu­pu­ne o cheltuială, acel guvern este criticat şi se aruncă cu pietre în el, pentru că face pomeni electorale. Dacă ministrul de resort spune stop, sar cei afectaţi direct la buzunar, adică bugetarii, dar şi cei afectaţi direct la voturi, adică politicienii.

Deci, cum procedăm? Cine are dreptate? Ce înseamnă, de fapt, drep­tatea, pentru profesori, de exemplu, în prag de sărbători? Calea co­rec­tă ar fi aceea în care profesorii, doctorii, chiar funcţionarii să nu mai aibă nevoie de astfel de artificii financiare, de bonusuri, daruri, atenţii, din partea nimănui: nici a şefilor direcţi, nici a guvernanţilor. Să aibă salarii decente, care să le asigure un trai demn în societate.

Dar cît mai durează pînă atunci? Noi, cei de acum, nu cred că vom prinde acea vreme. Vremea decenţei şi a responsabilităţii în politică, mai ales în politicile economice.